Members comments:

 =  De la coadă la cap...
neculai lunca
[18.Apr.17 21:35]

Din lut ar vrea cuvântul să se-avânte


Din lut ar vrea cuvântul să se-avânte
Când simte că-i pulsează-n trup extazul
Și patima dorințelor înfrânte,

Ce, împletind și lacrima, și hazul,
În versul strofei se deprind să cânte
Găsindu-și greu, pierdut în timp, răgazul!

Atunci e demnă vorba de cinstire,
Că din condeie neînduplecate,
Pe file-apar contururi delicate
Ca fumul de pe haturi în rotire...

Iar din magia clipei fermecate
Purtând pe buze tainica șoptire,
Tu strânge limpezimea în potire
Și toarn-o peste răni nevindecate!




 =  Și iar de la cap...
Gârda Petru Ioan
[19.Apr.17 18:49]
Pe trup, în suflet, răni nevindecate
Tratate-s cu otravă din potire,
Turnată-ncet, cu magică șoptire
De vorbe în blesteme fermecate.

Amestecă licoarea prin rotire,
În ritm constant, cu gesturi delicate,
Gingașe, însă neînduplecate
Și-apoi te-ndeamnă, tandru, la cinstire...

Tu simți că pleci, dar nu mai ai răgazul
Să chemi un cor de bocitori să-ți cânte,
Iar ea privește, ‘năbușindu-și hazul.

Că Morții-i plac destinele înfrânte…
Își satură la capul tău extazul,
Ca mai apoi spre altul să se-avânte.

 =  Efect?...
neculai lunca
[20.Apr.17 21:29]
Purtându-mi ochii pe ce scrii, îți spun că
Am observat de trei sau patru ori:
Când comentează Gârda și cu Luncă
Aduni un grup masiv de cititori!




To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !