| = și totuși | Ioan-Mircea Popovici [22.Nov.09 08:17] |
| dacă planta aceea este pom care face poame parcă merită să ai rădăcini prin pretutindeni acasă "iar aburii ce-i scoți pe cer să-nchege stele" | |
| = . | Vasile Munteanu [22.Nov.09 08:25] |
| nu negam Naturalul, ci artificialul (ghiveciul), domnule Ioan-Mircea Popovici; caz în care, desigur, aveți dreptate: "sunt cetățean al lumii". mulțumesc pentru lectură și semnul despre. | |
| = anotimpul ființei | iarina copuzaru [22.Nov.09 09:47] |
| Poetul caută un sens al ființei, găsind, în primul pas, muzica – loc în care sinceritatea se-adăpostește și se adaptează. Muzica ne oferă o singurătate unde nu ne mai putem întîlni decît cu noi. Rădăcinile locuirii în transformare și acel „ireversibil” arată că totul se-ntoarce, pînă la urmă, la locul potrivit. Mi-a plăcut foarte mult. Această poezie poate fi un refren existențial – împreună cu „Nici eu nu cred în daruri”, titlul bine ales. | |
| = Vasile Munteanu | Ottilia Ardeleanu [22.Nov.09 16:53] |
| Refugiu în muzică doar pentru a fi cel care ești căci "sfinții sunt aceia care fluieră singuri pe drum îndrăgostit sau bețiv – tot una!" și pentru "a trăi cât ai cânta un refren". Frumos aici: "pământul din celule să-și simtă anotimpul" - firescul, naturalul, scumpa mama-natură. Mi-a plăcut cum mânuiești asocierea zei-jertfă, dar și Acasă-plantă și, desigur, poemul în întregul lui. Ottilia Ardeleanu | |
| = . | Vasile Munteanu [22.Nov.09 18:43] |
| mulțumesc, Iarina, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și semnul despre. | |