| = ... | radu stefanescu [13.Feb.12 13:04] |
| în poemul ăsta de limpezimea (oarecum clișeică) a cristalului - merge și a sticlei, mai ales de vodcă - revin: a marii poezii, era să zic (sigur, doar în viziunea mea, de-aia m-am și abținut), m-am poticnit, ca de-obicei în ceva - aici, în paradoxul mincinosului: "am recitit-o/apoi am rescris-o mințind pe ici pe colo" dacă afirmația e sinceră, înseamnă că ai mințit pe ici pe colo, posibil chiar aici, de unde rezultă că afirmația e, sau poate fi falsă. sau adevărul nu-i totuna cu sinceritatea. nu că ar conta; dar l-am întrebat totuși pe Epimenide ce și cum. omul mi-a zis că-s ageamiu, și s-a cărat. a rămas chestia cu ninsoarea, pe care am verificat-o cu putere, și are putere (de adevăr); și eu, paradoxal (deci logic) -> cu plăcerea maximă, deși difuză (a lecturii) | |
| = . | Vasile Munteanu [13.Feb.12 13:45] |
mulțumesc, Radu, de semn; domnule, raționamentul tău este valid; valid ca orice raționament paradoxal; exemplu (clasic): "câinii nu sunt nebuni; eu nu sunt câine; eu sunt nebun."; bine că am văzut exact numele, că la început citisem Epaminonda (și cică ăsta e și fotbalist contemporan)... | |
| = VM, | marian vasile [13.Feb.12 18:43] |
| zic ca in "dar lucrurile mari nu le puteam căra în brațe" nu are ce cauta "dar". e de ajuns mai sus. de asemenea incepand cu "butoiul" + strofa finala - puteau lipsi. da, e numai o stare. | |
| = si pentru | adrian pop [13.Feb.12 18:55] |
| poezia mine se termina inainte de aluzia la diogene chiar daca imi place cum ai scris-o, este, deja, un loc comun - nu spun ca nu se poate opera, inspirat si sugestiv, de multe ori, cu ele, dar aici, nu reusesc sa leg versul asta de ce-i inaintea lui respectiv de versul imediat anterior la care-l raportezi de ce, daca nu gasim sinceritatea atragatoare, trebuie sa cautam omul lui diogene? nu vad opozitia pe care-o sugerezi aici - mai mult, omul lui diogene ar fi fost tot sinceritatea [vazut dintr-o anumita perspectiva] sau poate-i doar topica si versul de care spun este inceputul a altceva :) oricum, | |
| = nu știu de ce | Ottilia Ardeleanu [13.Feb.12 19:57] |
| găsesc acel cinism de final și mă gândesc la diogene căutând cu lanterna/ "lumânarea" un om cinstit. spun și eu că om cinstit după cum copil cuminte și babă frumoasă n-ai să găsești. plus că apreciez semnificația "lucrurilor mari" între invenții și invenții. frumos, frumos... | |
| = . | Vasile Munteanu [13.Feb.12 20:48] |
aveți cu toții dreptate, vă mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre. cu precizarea expresă pt Marțian, că "strea" acestui text rezindă chiar în strofa finală; iar textul în sine e construit după modelul ăluia al tău cu nu știu ce și carne; tu nu poți să-i vezi pe alții din cauza-ți. | |
| = Comentariu-n care am și eu dreptate. Musai. | Alina Mihai [13.Feb.12 21:07] |
| Eu văd omul ăla (de zăpadă?) topindu-se de la propria lui flacără, vlăguit de căutare, conștient de inutilitatea ei. Pentru mine se termină poezia asta ca să-nceapă iar, ca orice anotimp. Se pare că unii ajung uneori la o stare anume de-nțelepciune când caută iar și iar cu-aceeași speranță-n suflet: s-apuce ziua aia-n care nu vor (mai) avea dreptate. | |
| = dreptatea e la liber | Vasile Munteanu [13.Feb.12 21:18] |
interpretarea ei ridică probleme specifice; da, Alina, ai dreptate (și tu); a mai fi, cred, un aspect acolo; spune o vorbă (nu întreba cine, că nu mai știu dacă are autor sau face parte din înțelepciunea populară sau uniersală): "un fitil prea gros topește o lumânare prea subțire" (înclin să cred că M. Preda, Cel mai iubit..., nu sunt sigur); e și acolo o dublă implicțaie (cu un posibil triplu rezultat): cine arde și cine se topește? mulțumesc pentru semnul de lectură. | |
| = scuze | Vasile Munteanu [13.Feb.12 21:20] |
pentru mulțimea de erori de tastare (am vazut că sunt câteva și mai sus); scriu de pe un alt pc decât al meu, nu reușim să ne sincronizăm (eu și pc-ul...). | |