= si o alta incercare de tanka... | Elena Overhamm [14.Oct.05 17:56] |
Magdalena, frumos ai imaginat "dansul vietii", cu iuresul sau cu tot! Imi permit sa astern pe pagina ta o alta incercare, sper sa-ti placa: ropot de tic-tac din inima timpului dans in carusel petale de trandafiri dorm pe un vechi clavecin Multumesc! | |
= dansatori fără voie... | Gabriela Pierre Dragomir [14.Oct.05 18:34] |
dansatori fără voie ne sunt nouă... alți spectatori fără voie de frunze întomnate octombrie-show balet neștiut clipe ce zac lângă trunchiul vieții doar inelele sunt mărturii iar inima palpită la fiecare pas "când secundele bat ritmul" de iubire-ciob lângă ciob tresar alte și alte sentimente alt decor ascunde zâmbetul cerului până la următoarea strălucire a lunii de azur Pierre | |
= Ce păcat că tanka nu e tanga! | Luchi Tenenhaus [14.Oct.05 22:50] |
În largi vârtejuri anonime Un dansator întârziat, Dedică clipele sublime Acelei ce l-a inspirat... | |
= În același ritm din când în când ne-aduce clipa împreună | Bejliu Anne-Marie [15.Oct.05 11:10] |
In valuri de lumină pură Ne învârtim ,ne răsucim Din când în când,în același ritm, Ne-aduce clipa, împreună. | |
= Răspunsuri | Magdalena Dale [15.Oct.05 18:27] |
Elena, imaginea pe care o propui tu este mai sugestivă. Timpul fără început și sfârșit, caruselul vieții și petalele de trandafiri ce se trezesc doar la sunetul unui vechi clavecin. Îmi plac mult hainele poetice în care îți îmbraci tu trăirile, au o aură aparte, fără ostentație, fără dorința de a epata. Mi-a fost dor să te citesc... Bine ai (re)venit! Îți mulțumesc mult! Pierre, destinul ne compune melodia, iar noi suntem când dansatori fără voie, când spectatori fără voie, dar dacă inima palpită la fiecare pas, aproape nu contează decorul în care se desfășoară dansul, pentru că doar atunci poți simți cu adevărat viața. Mulțumesc de popasul poetic.... Luchi, îmi pare rău dacă te-am dezamăgit, dar știi cum se spune: errare humanum est, perseverare diabolicum. Mi-a plăcut catrenul tău, îți mulțumesc! Anne – Marie, pentru mine poezia este reprezentată de valuri de lumină pură și ai dreptate din când în când ne întălnim în același vârtej, dansând în același ritm. Mulțumesc pentru micul tău poem frumos! | |
= tanka, alt nivel și invitație | Alina Manole [24.Nov.05 18:06] |
Încercare de continuare tanka: vârtej concentric toamne în anotimpuri secționate zile și nopți de galben pustiu și luna în geam * Începând de azi, textele tale vor intra pe prima pagină a site-lui. Primește și invitația la Cenaclul Virtualia, din decembrie de la Iași. Cenaclul va avea loc la Casa Pogor... unde este și un pian... Contact: [email protected] | |
= Alina Manole | Magdalena Dale [25.Nov.05 11:35] |
Mulțumesc mult pentru noul nivel! Sunt onorată de invitația la Cenaclul Virtualia din frumosul Iași unde bate o puternică inimă poetică.... În ceea ce privește continuarea la tanka sunt foarte plăcut surprinsă cu atât mai mult cu cât știu că am mult de învățat de la voi... Cu deosebită considerație pentru munca pe care o depuneți pentru ca lumina să nu se risipească în cenușiul cotidian, Magdalena | |