| = O adevărată simfonie | Constantin Codreanu [09.Jan.07 08:19] |
| O adevărată simfonie așezată sub un microscop pentru o scanare detaliată a scenei din fața dirijorului lipsă care își sparge timpanele cu altă orchestră care întotdeauna cântă mai frumos! Cu drag, Constantin | |
| = mii de matrice intr-o harpa | Ghejan Andrei [09.Jan.07 12:43] |
| C.Codreanu Multumesc de trecere si semnul lasat. Interpretarea ta m-a flatat. Cu drag, | |
| = desi fata morgana... | ADRIANA GIURCA [09.Jan.07 22:05] |
| M-am obisnuit oarecum cu stilul tau dramatic de a defila prin fata ochilor nostri. E un fel de demnitate in mersul acesta al versului, un fel de acceptare a nedreptului la fericire. Un poem in tonuri gri. | |
| = Adriana Giurca | Ghejan Andrei [10.Jan.07 03:04] |
| Trebuie sa-ti marturisesc, viata m-a obligat sa-mi revizuiesc atitudidea fata de nuantele, sa le spunem: prea pastelate. Asa cum bine ai remarcat, si pentru asta iti multumesc, la un moment dat, totul devine undeva gri. Ce sa fac?... am invatat nu neaparat sa-mi placa, cat sa convietuiesc cu el. Problema e ( si-aici iti dau din nou dreptate ) sa stii sa-l porti cu demnitate, chestie la care mai am inca de muncit. Candva, un profesor renumit, mi-a spus o vorba mare: " felicitari! te poti lauda ca ai invatat 10%" - era un domeniu tehnic, bineinteles :) Cu drag, iti voi reintoarce negresit vizita | |
| = andrei, da | cornel stefan ghica [10.Jan.07 10:46] |
| interesanta "orchestra". am remarcat imaginile-sunet create de tine (parca ai fi un inginer de sunet intre metafore prins). (de altfel) inutilitatzile se desprind ca niste iluzii traite cu o oarecare apropiere muzicala. reusesti sa imprimi sunete...acolo unde te ashteptzi sa auzi voci. iar vioara...vioara (chiar) suna divin intr-o atmosfera fonica (ascunsa intre corzile unui pian care sunt (in)totdeauna prafuite). fain cu stima, blueboy | |
| = mopul e la noi | Ghejan Andrei [10.Jan.07 12:24] |
| Cornel Stefan Ghica Vine un moment când ne gândim serios să evaluăm muzicalitatea din jurul nostru, vorbesc de cadrul intim fiecăruia. Găsim atunci și inutilități, sau disonanța care ne-a înconjurat tot timpul, dar pe care o acceptăm... că asta e viața: cu bune, cu rele. Nu ne oprește nimeni însă, din când în când să facem și curățenie, eliberându-ne astfel de segmente care ne încarcă memoria inutil cu orchestrații, hai să le spunem: neinteresante. Cert e un singur lucru: propria evaluare, cel putin în cazul meu, provoacă tristețe: praful șters dezvăluie de multe ori aceeași furnitură ponosită: rutina. Cu drag, mulțumesc de trecere, semn și interpretarea cât se poate de realistă. | |