| = O poezie care solicita imaginatia | razvan rachieriu [19.Oct.15 09:57] |
| “Trupul peticit” cu grefele neputințelor, slăbiciunilor și zădărniciilor, “doare” la lumină sau întuneric prea intense, el este obișnuit cu o luminiscență difuză, în cazul celor “care n-au zâmbit niciodată”, “surâsul” are aspecte “terifiante”, la fel și “masca” corozivă, atacând pielea psihicului, “a deprimaților”, precum și genunile în care au coborât iremediabil autiștii. O poezie care solicită imaginația și incită la reflecții. | |
| = Curcubeul regasit... | Daniela Luminita Teleoaca [19.Oct.15 13:52] |
| Ma bucur pentru acest impact asupra receptarii! Fiecare dintre noi se poate regasi la un moment dat intr-unul dintre personajele prototipice (invalidul trupeste/ sufleteste, deprimatul, autistul, mama rastignita etc.). Uneori suntem asemenea orbului care isi supraliciteaza imaginatia: ca sa gasim realitatea "nevazuta", de dincolo de aparente este necesar un efort (inclusiv) de imaginatie, de credinta, de rabdare/ constanta. Cateodata ne simtim goliti pe dinauntru (nu mai "stim" sa simtim, prin urmare exista riscul de a nu ne mai putea... ajuta pe noi insine, dar nici pe cei de langa noi. Instinctul de supravietuire insa (care, cred, vine tot de la Dumnezeu) ne ajuta sa ne "coloram" existenta/ sufletele (curcubeul), adica sa ne (re)motivam ontologic. Nu e nevoie decat de o minima receptivitate in acest sens. Multumesc, Razvan, pt comentariu! | |