| + fiică a luminii- | Ottilia Ardeleanu [23.Feb.19 13:33] |
| un poem profund de o interiorizare scrupuloasă. o mușcătură sângeroasă din destin! un asediu de tristețe! undeva se simt remușcările... îmi pare un poem încărcat de misterul existențial, de îndelungatele lupte ale sinelui cu opacitățile din celălalt/ ceilalți. remarc și tentativa cosmogonică, cel puțin în sensul de a o lua dintr-un alt punct universal, de a reîncepe un altceva neamenințător. mi-a plăcut! | |
| = Dragă Doamnă Ottilia Ardeleanu, | Daniela Luminita Teleoaca [24.Feb.19 06:58] |
| vă mulţumesc foarte frumos pt comentariu şi apreciere! ...altfel un text despre veşnica aspiraţie (utopică?!) a unora către iubirea aia fără pic de cusur, adică ieşită din organic (implicit, intrată în ceruri), Unică, Irepetabilă, Doar a lor, Dintotdeauna... nu pe 3 zile şi în niciun caz cu episoade acute de amnezie! La o adică, poţi recurge la autoflagelare doar ca să nu-i faci rău celuilalt (v. lupii)! Asta numai dacă ai sentimentul că merită!... Dar... dependenţă şi, totuşi, absenţe multiple, eul sălbăticit, intrat în materie, în plăcerile derizorii, bagatelizând fără prea multe scrupule.. Ei, atunci,... Iubirea? Ea străvezie şi înaltă. El opac de tot, da' de tot opac etc. Gândurile mele cele mai luminoase, D. | |