| = părere | nica mădălina [11.Jun.07 00:27] |
| m-am tot învârtit aici, cum că amintirea albului înghețat de la început susține despicarea vibrației sonore până acolo unde eludarea multiplicării prin ecou însemnă o structurare a eului încăpător. în strofa trei mi s-au aranjat sunetele altfel, dar fără a pierde din ritmul intrinsec. du reste, remarc alternanța rațiune-simțire din final, spartă prin întrerupere. o dospire a strigătului. | |
| = curajul meu, ca un sunet, se oprește aici | dan mihuț [18.Jun.07 23:48] |
| mădălina, mă bucur c-ai trecut pe-aici, tu ai o percepție în care am încredere, îmi arată o fațetă diferită a textelor. poate ar fi mai bine să și scoți bisturiul uneori, să mai și tai în text. mulțumesc! | |
| = revin | nica mădălina [19.Jun.07 00:03] |
| apăi în prima strofă acel "care" îngreunează puțin, nefiind imperios pentru păstrarea clarității. și diminutivul, hm. îs deja efemeride, nu? în strofa a doua cred că acel "pe care îl scot acum" ar putea fi înlocuit cu "îmi", în primul vers, pentru a elimina nuanța de ostentație a afirmativului prezent, discordantă cu starea cvasi-nostalgică din prima strofă, continuată în strofa a treia prin constatarea imobilității, sursa de neputință. apoi ziceam de strofa a treia că o citisem cu anumite inversiuni: "(...)toate sunt ca o pâine/ scoasă din cuptor prea devreme, interiorul crud se întărește, acolo/ e sunetul cel mai puternic". în rest, nu văd elemente la care s-ar putea renunța. poate și pentru că le-am dat sensuri care mi-au rămas. | |