Members comments:

= cineva mă tăgăduise (!!!)
Alina Livia Lazăr
[01.Feb.06 13:01]
O să trec peste încăpățînarea ta (poetică, evident) de a nu da un titlu acestui ciclu al tău, Sfârșitul deschis , adică, stai, chiar așa, de ce așezi punctele alea acolo, când ai putea scrie simplu chiar Sfârșitul deschis , partea I, II, mă rog… chestiuni organizatorice. Nu de alta, dar – pentru mecanica imaginii - J mult mai atractiv e un titlu cu vorbe, decât unul cu puncte. Zău așa.

31.
și-a uitat
de inimă și a învățat să fie
el însuși plecare

și acest nu-și uitase acasa , cu A, deci, sunt versurile pe care le remarc în acest fragment. Aproape autobiografic. Ce nu îmi surâde este un soi de dezechilibru la nivelul acordului de persoană: în 31, spui de ei, fiul și fiicele, iar spre final, schimbi persoana, spui „noi” ceea ce, oarecum, confuzează și deteriorează din credibilitatea mesajului.

32. sâmburii adormirii
și pământul tăvălindu-se în el
însuși, râzând de jocul nostru
de-a supraviețuirea

Remarc versurile acestea, pentru puterea germinării cuvântului.J Le consider pe ele însele, fără alte adăugiri, un mic poem.

33 îmi pare coerent, dar fără o idee puternică sau, cel puțin, fără una vizibilă. Și crede-mă că am căutat-o. Este posibil să fie, așadar, doar un liant cu celelalte.

34. nu ne urmărește nici o înțelepciune
nici măcar acea presimțire
a durerii

34 mi se pare un fragment dedicat Grabei. J Sau limitelor. Și cuvântului ca elastic între cele două, elastic pe care țopăie, iată, poetul. J Exagerez și zic aiureli, dar tot cred că aici ai fost scârbit de limite, de reguli, de ne-fire. Zi că nu. J

Iată: un cuvânt se aprinde așa cum
se-aprind stelele căzând din teamă,
din uimire, din strigătul unei păsări. Un pic stănescian sau doar mi se pare?!

35. fumăm câte o țigară
în recreația dintre milenii
și avem ora sfârșitului. Puternic. O poziție contemplativ-superioară la final. Rebelă, în cele din urmă.

Cu toate acestea, cu tot ce am scris, nu îmi iese din minte, din toată această scriere, versul simplu care m-a uimit plăcut: cineva mă tăgăduise Cred că este aproape o marcă poetică. Pentru care te bucuros invidiez. :)

Știi bine că te citesc.
li

= legendă (J= :) )
Alina Livia Lazăr
[01.Feb.06 13:04]
legendă: fiecare J din comentariul de mai sus
corespunde unui :) (zâmbet) în Word (unde am scris comentariul) :)

Să nu se înțeleagă că aș fi jâjâită! :)

To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !

= cineva mă tăgăduise (!!!)	Alina Livia Lazăr [01.Feb.06 13:01]
O să trec peste încăpățînarea ta (poetică, evident) de a nu da un titlu acestui ciclu al tău, Sfârșitul deschis , adică, stai, chiar așa, de ce așezi punctele alea acolo, când ai putea scrie simplu chiar Sfârșitul deschis , partea I, II, mă rog… chestiuni organizatorice. Nu de alta, dar – pentru mecanica imaginii - J mult mai atractiv e un titlu cu vorbe, decât unul cu puncte. Zău așa. 31. și-a uitat de inimă și a învățat să fie el însuși plecare și acest nu-și uitase acasa , cu A, deci, sunt versurile pe care le remarc în acest fragment. Aproape autobiografic. Ce nu îmi surâde este un soi de dezechilibru la nivelul acordului de persoană: în 31, spui de ei, fiul și fiicele, iar spre final, schimbi persoana, spui „noi” ceea ce, oarecum, confuzează și deteriorează din credibilitatea mesajului. 32. sâmburii adormirii și pământul tăvălindu-se în el însuși, râzând de jocul nostru de-a supraviețuirea Remarc versurile acestea, pentru puterea germinării cuvântului.J Le consider pe ele însele, fără alte adăugiri, un mic poem. 33 îmi pare coerent, dar fără o idee puternică sau, cel puțin, fără una vizibilă. Și crede-mă că am căutat-o. Este posibil să fie, așadar, doar un liant cu celelalte. 34. nu ne urmărește nici o înțelepciune nici măcar acea presimțire a durerii 34 mi se pare un fragment dedicat Grabei. J Sau limitelor. Și cuvântului ca elastic între cele două, elastic pe care țopăie, iată, poetul. J Exagerez și zic aiureli, dar tot cred că aici ai fost scârbit de limite, de reguli, de ne-fire. Zi că nu. J Iată: un cuvânt se aprinde așa cum se-aprind stelele căzând din teamă, din uimire, din strigătul unei păsări. Un pic stănescian sau doar mi se pare?! 35. fumăm câte o țigară în recreația dintre milenii și avem ora sfârșitului. Puternic. O poziție contemplativ-superioară la final. Rebelă, în cele din urmă. Cu toate acestea, cu tot ce am scris, nu îmi iese din minte, din toată această scriere, versul simplu care m-a uimit plăcut: cineva mă tăgăduise Cred că este aproape o marcă poetică. Pentru care te bucuros invidiez. :) Știi bine că te citesc. li

= legendă (J= :) )	Alina Livia Lazăr [01.Feb.06 13:04]
legendă: fiecare J din comentariul de mai sus corespunde unui :) (zâmbet) în Word (unde am scris comentariul) :) Să nu se înțeleagă că aș fi jâjâită! :)