| + Vânat așteptând | Călin Sămărghițan [22.Mar.07 09:32] |
| "Mă presimte", mă adulmecă. Cam așa se vrea finalul acestui poem care vine și pleacă de parcă ar fi marea. Debutul poeziei este de fapt o înlănțuire de imagini poetice atent desenate, neobișnuit pentru categoria "jurnal" (poate intra la "poezie" foarte bine), pentru a face apoi loc unei priviri despre sine, din afară de sine. Aici bat și acele valuri care "curg", care șterg, mereu și mereu "calea pierdută". O greu-posibilă regăsire? Semnele regretelor și ale privirilor se rostesc, voci mieroase-s deșarte, timpul însuși nu mai curge ci pendulează, în frig și ceață ea știe: "mă presimte", mă adulmecă. Ca un vânat care-și așteaptă vânătorul. | |
| = aleluia | Iakab Cornelia Claudia [07.Jun.07 19:18] |
| Steluta aceasta e atat de neasteptata incat m-am blocat si nu am putut da un raspuns mult timp. Da! | |