| = atunci a sunat telefonul am răspuns | Maria Prochipiuc [21.Feb.10 13:03] |
| Un poem ce după mine ar fi putut căpata la un moment ceva care să-l scoată din starea de monotonie. Acum să nu mi-o iei în nume de rău, am început cu ceea ce aș fi așteptat de la poem, libertatea discursului poetic îți aparține. Priveliștea e una comună, dar poate pentru tine a avut o anumită semnificație și poate cel mai important lucru e trezirea la realitate: atunci a sunat telefonul am răspuns și m-am grăbit spre casă. Aș fi adus într-un plan poate îndepărtat un cuplu, paralel cu cei doi cîini înciotați lîngă o tufă ornamentală cum se chinuiau cu limbile scoase și fața le părea expresivă | |
| = LIM | Ottilia Ardeleanu [21.Feb.10 14:17] |
| Da, ordinea în societate și în propria ființă. Instinctul animalic omiprezent. După messa, o astfel de priveliște și, mai ales, trasul cu ochiul nu mai înseamnă curățenie sufletească. Ruperea de evenimentele derulate sub priviri se face tot prin distragerea atenției! Fiecare ne retragem către propriul univers, acolo unde încercăm să ne păstrăm sensurile, principiile. Poezia ta are un mesaj concret, pe cât de "banal", pe atât de revoltător. Un semn de întrebare în plus la condiția umană. Ottilia Ardeleanu | |
| = Maria, Ottilia, | Liviu-Ioan Muresan [21.Feb.10 18:29] |
| vă mulțumesc de trecere și cuvintele bune. Da, se putea mai bine, am încercat o imagine, cînd se bazează numai pe intuiție, amunite părți să-ți scape atenției. LIM. | |