Members comments:

 =  cântec de cătănie
nicolae tomescu
[18.Nov.11 12:35]
un altfel de cântec de cătănie zis din afară ori, poate, din trăirile mai îndepărtate ale autorului. Frumoasă introducere cu descrierea mocăniței negre: Cu apă și cu fum orbind o gară . La fel și tenta ironică: Dar laș soldat din moarte cum să guști / Când vine liberarea peste-o lună. Versurile de la sfârșit sunt pe măsura celor dintîi
Cu plăcerea lecturi

 =  ce vremuri, mon chaire!
Adrian Firica
[18.Nov.11 13:30]
ha,
suntem de-un leat!

... numai că eu am sărit gardul cazarmei din Pitești și am văzut, în București, pe rând:
Regizorul, la Bulandra, în premieră, că numai aia a fost;
Reconstituirea, tot în premieră unicat, la Luceafărul;
Concertul uneia, Joan Baez, o americancă... la Sala Radio

...
ce vremuri, mon chaire!

 =  Empatie
Gârda Petru Ioan
[18.Nov.11 15:01]
Ce tineri, ce nebuni frumosi eram!
Dar timpul si-a cam pus pe noi amprenta...
O curiozitate, dom-le, am:
Pe unde e acum adolescenta?

 =  pofta ce-ai poftit
Adrian Firica
[18.Nov.11 16:16]
am un fiu,
student la istorie.
e mort... după Tarkovski: de la tinerețea lui Ivan, Clopotul, apoi Stalker și, fără îndoială, Solaris.

mi se adresează cu: „băi tată, și... ?!”

suntem agnostici!

 =  Aferim mon cher
Dumitru Mălin
[19.Nov.11 19:15]
Multumesc domnilor Nicolae Tomescu și Adrian Firică. Și eu vă citesc mereu cu plăcere.
D-le Gârda Petru Ioan,

Adolescenta aceea se numea Floarea și după ce nu mi-a scris vreo șase luni, m-am pomenit cu-n plic gros pe care l-am deschis tremurând și înăuntru erau vreo șase file de caiet cu linii pe care de la un capăt la altul nu scria decât "iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă....". După ce am citit toată această lungă scrisoare înveșmântat în costumul ultim al lui Giordano Bruno i-am răspuns adolescentei pe-o carte poștală militară:

Te iert cu toate frunzele ce strigă în căderi
Te iert cu toate apele înfiorate-a gheață
Te irt cu ziua asta și cu cea de ieri
Te iert cu fiecare dimineață

Iartă-mă cu tot timpul în care m-ai uitat
iubirea e frumoasă numai atunci când iartă
Te rog ca semn, ca jurământ că m-ai iertat
Să nu-mi mai scrii, să nu-mi mai ieși în cale niciodată!

Și nu mi-a mai scris. Doar din când în când mi-a mai ieșit în cale fără vreo intenție anume. Și culmea,mai încoace, viața a adus-o, cu pe soțul ei cu tot în același oraș cu mine. Trăiește deci în Alba iulia, dar n-am văzut-o de vreo opt ani. Când am văzut-o ultima dată am venit acsă și iată ce am scris:

Ieri mi-am revăzut iubita de acum treizeci de ani
Doamne, câtă nepăsare se scurgea-ntre noi în valuri
Ea era cu soțul dânsei, eu cu soața mea - doi bani
N-am fi dat pe-acele vremuri și pe-acele idealuri

Pentru care eram gata să îmi dau viața toată
Ca-ntr-o carte proastă scrisă de un scriitor netot
Dar ce floare de jăratec era totuși acea fată
Ori ce guguștiuc romantic eram eu pe-atunci socot

Nici nu s-a uitat la mine, nici nu m-a băgat în seamă
Numai eu ca pe-o bătrână obosită o priveam...
Doamne, cum ne pradă viața și-nspre ce-asfințit ne cheamă
Iarbă ce-a tăiat-o coasa, frunză ce-a căzut din ram!

Aferim, mon cher





To be able to add comments you must be browsing using the language this text uses.

Use the existing link (near text registration date), or choose the specific language and acces this text again.

Go back !