| = cu grija | Nicoleta Tase [04.Jun.11 10:41] |
| Mi-am apropiat pasii cu bagare de seama de cuvintele tale. Cu grija, sa nu deranjez linistea mortii. Ai reusit sa scrii despre moarte si despre parinti si despre mainile lor intr-un registru reflexiv care evita supralicitarile emotionale din astfel de fragmente (omenesti, de altfel). Cred ca e foarte greu sa se apropie cineva de moarte mimand o forma de detasare prin apelul la filosofie. Tie ti-a iesit. Dincolo de randuri se simte insa emotia teribila. Imi trag pasii inapoi cu grija, sa nu deranjez linistea mortii. | |
| = Nicoleta, ai sesizat... | Emil Iliescu [04.Jun.11 11:22] |
| Nicoleta, ai sesizat perfect emoția copleșitoare, pe care fiecare o resimțim în fața acestui concept existențial, care este moartea. Ne purtăm toată viața crucea, pentru ca apoi să o așezăm la căpătâi pentru a ne aduce aminte cine am fost. Căci, de cele mai multe ori, alții au uitat... Cu mulțumiri pentru trecere și prietenie, Emil Iliescu | |
| + Thanatos sau moartea ca o experiență | Dana Mușat [09.Jun.11 10:38] |
| Dl. Iliescu, jos pălăria! Din când în când intru pe agonia.ro și citesc 10, poate 20 de texte, dar nu mă îndur să las comentariu decât la 1-2 dintre ele. A trecut vremea când măa agitam să analizez fiecare text pe care îl citeam. Acum mă opresc doar acolo unde cred că merită osteneala de a scrie câteva propoziții. Și apoi, din când în când, dau peste un text care mă face să zic *nota 10* și să îl sun pe unul sau pe altul și să îi spun cât de fascinant a fost textul respectiv și ce impresie puternică mi-a lăsat. Ãsta e tipul de text pe care îl colorez cu o steluță. Iar *Thanatos* este exact tipul de proză pe care o căutam de ceva timp. Am citit pe agonia tot felul de texte, mai mult sau mai puțin bune, dar aproape toate mi-au dat o stare de plictiseală teribilă. De ce? Ei bine, pentru că noi toți știm să scriem un text cu esență blogistică, menit să analizeze anumite aspecte ale vieții, într-un fel literar (sau nu). Dar astfel de texte plictisesc, și dacă nu scriem pentru cititori, atunci pentru cine? Ne batem cu pumnii în piept că suntem scriitori de proză, dar nu știm să prindem cititorul în plasa poveștii noastre (fie ea aventură, fantastic, filozofic sau orice alt fel de text). Un adevărat scriitor de proză va ști să capteze atenția cititorului de la început și până la sfârșitul textului său. Indiferent dacă el are 2 pagini sau 100. *Thanatos* este acel tip de text care nu numai că îți captează atenția de la început și până la sfârșit, dar lasă și o amprentă puternică asupra ta și te face să te gândești dacă percepția pe care o avem asupra morții este întemeiată. Greșim oare? Uneori, tindem să îi acordăm prea puțină atenție, știind că ea oricum există și se întâmplă și nu putem face nimic pentru a o îndepărta. Alteori, exagerăm cu ipotezele noastre despre ea, când ar trebui să încercăm să o înțelegem mai bine și să nu îi mai punem etichete. Îmi place cum se descrie aici paralela între viață și moarte: muncitorii mâncând salam versus rămășițele pământești ale unei ființe moarte de 7 ani. E clară situația: muncitorii sunt și ei oameni, alcătuiți din aceleași oase ca cele pe care le-au pus în sacul de rafie, dar respectul față de moarte nu există. Intervine aici conștiința umană și ideea primară referitoare la: *o viață avem, hai să o trăim*. Iar un 10 tebuie să dau pentru reminescența mâinilor mamei și tatălui. Căldura vieții din mele și răcoarea morții care le-a cuprins apoi. Mă opresc aici, pentru că tind să plitisesc și exact asta nu aș vrea să fac. Am vrut doar să justific steluța pe care o dau cu mare drag unui text care m-a răscolit și care a știut să îmi capteze atenție. Haideți să evidențiem texte care surpind cititorii, nu filozofii blogistice, cu aere de capodoperă literară. Pentru ă, în fond, contează ce se citește, nu ce rămâne în interiorul unui cerc literar. Dana M | |
| = cite ginduri din noptile mele | Anni- Lorei Mainka [09.Jun.11 13:22] |
| parca mi-ati citit gindurile, tot de aceea nu mai am puterea sa ma duc pina la piatra aceea. Un text care pastreaza o distanta necesara ptr a nu cadea in patetic, lipicios. Aveti dreptate, ma mir de fapt de ce nu intelegem`? De ce este certat unul care spune cu voce tare: moartea este o zi in minus si continua si apoi nu stiu!!! De ce ne dorim pe felicitarile de sarbatori: viata vesinica? Vai, nu!! Groparii cred ca precum frizerii sunt la fel, chiar daca in unele tari se spala mai des pe miini. | |
| = Re - Dana, Anni... | Emil Iliescu [09.Jun.11 17:37] |
| Dana, și eu care mă temeam că acest text nu va capta atenția nimănui! Ai sesizat foarte bine dispersia zilnică prin existența noastră a acestui moment - sublim, în fond! - care este moartea. Iar mâinile părinților sunt cele, care, deși au rămas sub doi metri de pământ, continuă să ne mângâie mereu, până în ultima noastră clipă, când ne vor îmbrățișa din nou. Mulțumesc pentru trecere și stea! Cu prietenie, Emil Iliescu Anni,ne este din ce în ce mai greu să ajungem la mormântul celor dragi, fiindcă, poate, simțim că trebuie să începem să ne pregătim și noi pentru marea trecere... Îți mulțumesc pentru semnul lăsat! Cu prietenie, Emil Iliescu | |