= Un vis poetic.... | Daniela Luminita Teleoaca [12.Jun.16 13:18] |
Mi-au placut in mod deosebit versurile: "... în care se lasă liniștea singura stare care doboară vagoanele răsfirate pe câmpul de maci peste care plouă nopți la rând și acum florile se întunecă și se sting"... As pune, totusi, "altceva" in loc de: "(iar eu) micuță și prăpădită (cum sunt)..." O sensibilitate aparte, cu multa tristete profunda si autentica!! | |
+ Un vis de viață ca o viață de vis | George Pașa [12.Jun.16 18:16] |
Ca în mai tot ceea ce scrii, există și aici un limbaj simplu (nu simplist), o adâncime a viziunii poetice și naturalețe în comunicarea acesteia. Sunt și unele imperfecțiuni, în opinia mea. Spre exemplu, comparația „ochii tăi (...)/ lunecau noaptea în râuri negre/ca niște locomotive uriașe” (termenul comparant ar trebui completat cu altceva, pentru ca analogia pe care se bazează să fie credibilă). Finalul mi se pare foarte bun, realizându-se și simetria cu incipitul textului. Poate ar fi necesară o eliberare de anumiți conectori sintactici, fără a se ajunge la incoerență discursivă. Oricum, e o întreagă discuție dacă este mai bună juxtapunerea pe care o preferă unii, în dauna unui discurs coerent, sau respectarea logicii discursului, prin utilizarea tuturor conectorilor. Cred că este mai bine așa, altminteri discursul ar fi dezlânat și, posibil, incoerent. Oricum, elipsa predicatului (aici) nu împiedică dinamica discursului. | |
= Cam așa l-am citit eu | George Pașa [12.Jun.16 18:53] |
Te visam lângă apă o lume despărțită de ziduri ceva călduros ne strânge rănile eu micuță și prăpădită nu-mi pot aduce aminte dacă ochii tăi priveau în gol sau pur și simplu lunecau noaptea-n râuri negre ca niște locomotive uriașe cu vagoane răsfirate pe câmpul de maci plouă nopți la rând acum florile se întunecă și se sting se lasă liniștea singura stare care doboară te visam lângă apă trupul tău era o fântână lângă care mă opream din când în când îmi cădea părul peste umeri îmi spuneai c-ar fi bine să-l tai măcar dacă o fi să plouă cerul nu se va întrista învățam despre greutatea cuvintelor printre cărți și lacrimi mă vedeai cum cresc și când nu eram atentă îmi puneai pietre-n rucsac dragostea tot ce ne rămâne după ce creștem și murim despărțiți de ziduri și de ceva călduros care ne umple rănile | |
= mulțumiri | Zavalic Antonia-Luiza [12.Jun.16 21:12] |
Vă mulțumesc din suflet doamnă Daniela Luminița Teleoaca și domnule George Pașa, fiindcă v-ați rupt din timpul dumneavoastră să citiți și să luminați aceste cuvinte. Domnule Pașa, ați dat textul meu brut o formă foarte șlefuită, aș fi vrut să-l fi scris așa cum l-ați citit. Cuvintele curg mai ușor. Ceea ce vine din adâncul sufletul nostru este o poezie a vindecării, a luminii, a celestului. Am scris acest text cu pietre în rucsac, dar cumva la fiecare cuvânt eliberat aici, rusacul a devenit din ce în ce mai ușor. Am ajuns la concluzia că poezia nu este ceva ce ne dorim ci dimpotrivă, ceva de care ne rugăm să scăpăm. Mulțumesc Eugenia pentru recomandare. Astăzi m-am bucurat nespus de mult. | |
= Ziduri la marginea spatiului fiintial | razvan rachieriu [13.Jun.16 10:04] |
Fiecare om își ridică la marginile spațiului săi ființial “ziduri”, pentru ca ceilalți să nu pătrundă în ele, terfelind intimitatea și pângărind transparența sufletului, și doar iubirea e “ceva călduros, care strânge rănile”, însă dacă are ca efect decepția, iubirea creează cea mai adâncă rană. “După ce creștem și murim”, zidurile se dărâmă și trecem într-o altă viață, cu altă iubire, construind alte ziduri. | |
= Versuri ca acestea ma fac sa citesc acest site | Casian Elena-Iasmina [13.Jun.16 19:15] |
Toate versurile sunt de o sensibilitate deosebita, mai ales "Îmi cădea părul peste umeri, tu îmi spuneai c-ar fi bine să-l tai" si "Mă vedeai cum cresc și când nu eram atentă îmi puneai pietre în rucsac" ... Aceste versuri cresc in mine dincolo de frumusetea lor | |
= simbolistica apei | Bogdan Nicolae Groza [17.Jun.16 03:31] |
incerc sa citesc si sa interpretez intr-o alta cheie poezia ta. Vad o simbolistica pregnanta a "visului tau" langa ape, in diversele ei forme: "rauri negre", "ploaie", "fantana" si "lacrimi". Incepi poezia si o sfarsesti/ comletezi cu " o lume despartita de ziduri" Doar ca la inceput zidurile sunt intre tine si lume, iar la final intre tine si un el. O trecere de la general la particular. Aceasta izolare, limitare a apropieri de ceilalti te face sa treci prin diferite stari si senzatii. Apa, precum stii, are o simbolistica foarte bogata si de aceea, cred, ai dorit sa pui in evidenta ca apa poate purifica dar si poate murdari si chiar nimici. Ce poate fi mai greu decat sa se "invete despre greutatea cuvintelor printre carti si lacrimi? Pentru ca uneori cuvintele sunt atat de grele si atat de anevoie de spus/purtat, incat tacerile, nodurile in gat, reprosurile, lacrimile care inabusa, sunt infinit mai impovaratoare decat "pietrele din rucsac". O poezie sensibila care te face sa vibrezi si totodata sa meditezi. | |
= *** | Paul Gabriel Sandu [21.Jun.16 16:52] |
reusit poemul. totusi, "langa care" trebuie evitat, pe cat se poate, nu poate fi rostit cu voce tare. ar putea fi inlocuit cu "la" in cazul poemului tau. | |