| = Înalt și eu un zmeu (nu e ăla paraleu!) | George Pașa [19.Jul.20 11:42] |
| Cum spuneați în alt text, miracolul are mereu o altă înfățișare. „Aşa-i cum spui Cuvinele vin singure Sunetele, valuri de lumină Sânge albastru ca marea şi cerul Când barcă pe valuri, când cer înstelat Ca-n visul cu răsăritul de lună-n seara eclipsei Pe plaja de la Trei Papuci, cu cafea la nisip şi cu chitară”. „Vrei, nu vrei Titirezul s-a oprit Chiar în pipa lui Magritte Pipa, ca o locomotivă A făcut câteva rotocoale de fum Un rotocol s-a oprit pe capul povestitoarei Altul pe capul poetului Şi celelalte s-au adunat într-o ceată care s-a pierdut în ceaţă...” „Ceața care s-a pierdut în eeață” am mai întâlnit-o și în alt text al dumneavoastră. Problema este că nu era aceeași ceață și nici același fel de rătăcire în ceață. Matematic nu știu cum să zic. O constantă cu multe variabile ar putea fi acceptată ca un paradox, dacă matematic e imposibil? | |
| = Pe Scara Tympului, azi | Ioan-Mircea Popovici [28.Jun.22 02:42] |
| Mă revanşez şi mă aşez la scris Niciodată nu e prea târziu Aşa-i moştenirea la noi, din tată-n fiu Mai bine mai târziu decât niciodată Cel mai bine-i acum, decât altădată Iată, azi, un text scurt pe doi https://www.poezie.ro/index.php/personals/14163155/Ia-%C5%A3i__singur Pentru noi este destul... https://youtu.be/DSQ6UZnNYT8 | |