La Roșiorii de Vede s-au derulat ultimele evenimente din programul celor patru zile dedicate sărbătorii municipiului Roșiorii de Vede. După un colocviu în care s-a dezbătut viața și opera lui Liviu Rebreanu la Biblioteca „Gala Galaction”, o dezbatere privind valorificarea literaturii actuale, susținută și argumentată de scriitorii Paul Aretzu, Nicolae Coande, Iulian Bitoleanu și Liviu Comșia la Casa de Cultură, a urmat o acțiune culturală suculentă, tot la Casa de Cultură, cu trei secțiuni, „Personalități roșiorene de-alungul vremurilor”, prezentarea publicului roșiorean a volumului „Cartea șoaptelor”, în prezența autorului, Varujan Vosganian și situația Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc, în prag de desființare, de față fiind chiar președintele acestuia, Dinu Zamfirescu.
Argentin St. Porumbeanu, amfitrionul primei părți a întâlnirii, a reușit să realizeze acel moment de sensibilitate pentru trecut, care a creat, în mod fericit, o trecere electivă spre următorul moment, cel al prezentării „Cărții șoaptelor”, care are o puternică componentă a faptelor deja întâmplate.
Au vorbit despre carte, poate cea mai bună de după 1990, cum o cataloghează Nicolae Manolescu și Nicolae Breban, criticul Paul Aretzu, poetul Laurian Stănchescu și criticul Liviu Comșia.
Un roman desăvârșit cu „firul de plumb”, care scoate în relief cele șapte cercuri, prin care trece poporul armean, a cărui tragedie depășește granițele plăsmuirilor tragice ale lui Dante și, datorită geniului autorului, care folosește în mod atipic modul de cronologizare a evenimentelor, nu-ți poți da seama când treci granița faptelor reale în planul ficțiunii. Prin această carte, Laurian Stănchescu crede că s-a produs „coborârea poporului armean de pe crucea morții”.
Varujan Vosganian și-a început dialogul cu sala făcând o comparaței între cele prezentate de Argentin St. Porumbeanu despre Roșiorii de Vede și orașul copilăriei sale, Focșani, găsind similitudini izbitoare. Despre filonul cărții, autorul l-a sintetizat prin a spune „ că fiecare popor are câte o poveste, care în tâlcul ei se aseamănă cu a celorlalte popoare”.
Finalul acțiunii de o încărcată spiritualitate, moderată de primarul Ion Nuțu, a aparținut lui Dinu Zamfirescu, care anunța cu tristețe decizia Ministerului Culturii de a desființa Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc. Institutul, pentru care presa a mai creat un scenariu, acela de a fi comasat cu o alta isntitutie culturală, a reuși cu doar paisprezece angajați să realizeze în cei cinci ani de existență 37 de volume, salvând câteva tone de arhive sortite distrugerii în afara țării și a cules din țară zeci de mii de file despre exilul românesc.
Concomitent cu începerea recitalului din Bâlci, susținut de Maria Ciobanu, numerosul public i-a asaltat pe invitați cu întrebări, unele excedând cadrul și trecând în politic, dar elegant evitate de Varujan Vosgania, care a dorit să încheie în nota de început: ”Dintre toate amintirile descrise în această carte, cel mai mult m-a împins la destăinuire copacii copilăriei, despre care îmi amintesc la amănunt (…) În memoria fiecăruia dintre noi există un sertăraș, ca în scrinurile cu sertare secrete, unde multe lucruri au rămas împăturite și curate”.