Zilele trecute, Dom' Senator Voicu fu invitat să dea o declarație-n plenu' Senatului. Mai că..., fiindcă nu-și pregătise nemaipomenit de bine gama automatismelor dintr-un complex de cuvinte și ticuri de tras cu mâna pe nas, cravată, cap/gât/stânga/dreapta/sus/jos/etc. și-n reluare-n spațiile dintre guler și gât și piept și mai în jos (unde-i fermoarul!) de să-l facă recognoscibil (presa televizionistică marcată de profesionalism până-n măduva oaselor conștiinței ei de presă televizionistică, deținătoare-n arhive de de toate, dar... de toate chestiile astea, și ne-zicând nimic!), Dom' Voicu-a fost apucat de o indispoziție stomacală, dar, când și-a dat seama de ea... a dat cu ea-n jurnaliștiti, azi (30 martie 2010, în plin Post al Paștelui... și-al Patimilor mamei lor, de jurnaliști!) astfel:
“Dumneavoastră de ce respirați și nu muriți?”;
așa-ncât, Voicu rămâne și este un erou național incontestabil! Veșnic!

Ca Senator, “calitativ” fiind ales, Voicu Dom DOM-DomDomDom Să-Nălțăm (dar să lăsăm deoparte astea!) zice că nu-i normal să fii arestat: fiindcă nu sunt condiții de cinci, de patru, hai să zicem de minimum trei stele, sau... de mai puține stele în arestul Poliției, fiindcă el, personal, n-a fost decât o victimă extaziată a urcatului scărilor Parlamentului, însă, vezi bine!, și-a dat seama că, dată fiind indispoziția-i stomacală “și-a dat și seama!” că nu poate să iasă-n “plen” cu gândul nespălat (la Parlament nu există... bidee-n care dom' senator să se spele la fund, și... nici nu i se poate reproșa DOMNIEI SALE că trebuia să știe, dar, să știe că... da!).
Altminteri, uite-așa te trezești cu o salvare, nechemată de urgență, dar, care... te ia și te duce-n spital, numai după ce-ai urcat câteva, câteva, câteva trepte-ale PARLAMENTULUI în prag de și... pac, te ia salvarea!

Printr-o ciudată... nici nu știu dacă să spun că-i anormală situația, sau cum să-i mai spun?!, aflai din presa franțuzească niște chestii:
“JUSTICE - 300 juges s’élèvent contre le Conseil Supérieur de la Magistrature”