În această zi de 9 martie, Dan Merișca, șeful cenaclului Quasar din Iași, ar fi împlinit 54 de ani.

Plecarea lui neașteptată și dureroasă spre lumile sale galactice la doar 34 de ani, a îndoliat mișcarea de science fiction de o manieră ireversibilă. Poate că acest mic articol ar trebui intitulat « Science-fiction - 20 de ani fără Dan Merișca », dar el nu se dorește decât o comemorare de suflet a celui mai bun organizator, animator și autor sf din România anilor 80.

În amintirea lui, de curând am luat decizia de a scrie o istorie a perioadei respective, întâmplări așa cum au fost ele, poate și contrariată oarecum de unele articole apărute în ultima vreme, care sunt fie incomplete, fie superficiale, fie chiar orientate anume, din motive necunoscute, spre meritele mai mult sau mai putin reale ale unui grup sau altul. Îmi va lua timp, desigur, pentru ca voi încerca să fiu extrem de obiectivă și să compar aceste amintiri ale mele cu ale unor persoane cunoscute care încă mai sunt printre noi și mi se pare absolut firesc. Cine este dispus sa colaboreze, completeze, aceste viitoare memorii, este invitatul meu.

Mă întreb după atâția ani, ce traiectorie ar fi avut destinul lui, dacă nu ar fi dispărut atunci, tragic, în 1991? Și am convingerea absolută că ar fi reușit să se lanseze internațional în spațiul science-fiction la cele mai înalte cote.
Și poate, ar fi avut mai mult timp și pentru el, pentru propriile creații.

Revăd din când în când cu ochii minții, acea stare pozitivă în care te inducea cu rabdare și seriozitate, căutând în fiecare om partea cea mai bună din el, acea preocupare fantastică pentru detalii, și capacitatea extraordinară de a le stăpâni in imensul joc puzzle al vieții.

Cum l-am cunoscut pe Dan Merișca? Ar trebui să amintesc că prin 1978, regretatul Alexandru Ungureanu, un tânăr și talentat scriitor de science-fiction, pe vremea aceea aflat pe băncile facultății, ne-a invitat pe mine și pe buna mea prietenă Luminița, la «Solaris» (cenaclul sf de la Casa Studenților „Grigore Preoteasa”), eu fiind la vremea aceea membră a cenaclului cenaclurilor elevilor bucureșteni «Săgetătorul» condus de prof. dr. Tudor Opriș. Însă, dintr-un motiv oarecare, am acceptat invitația numai eu. În 1979, Alexandru Ungureanu s-a dus cu câteva desene de-ale mele făcute în tuș la Consfătuirea de la Oradea de unde s-a întors cu un premiu III. Acesta a fost începutul meu în science-fiction.


Grupul "Quasar", Consfătuirea sf Timișoara, 1980

În 1980, a fost organizată Consfătuirea sf de la Timișoara, unde au venit fani din toată țara, cu precădere din centrele mari studențești.
Grupul nostru, al «Solaris-ului» bucureștean, ajunsese târziu cu trenul, iar în mica sală de expoziție pusă la dispoziție - sediul cenaclului H.G. Wells, nu am mai găsit niciun spațiu de expunere. Alexandru Ungureanu, pe atunci președintele cenaclului «Solaris» era derutat. Am decis, în disperare de cauză, să expun pe una din ferestre. Nu aveam însă materiale să improvizez acest lucru. Atunci, l-am cunoscut pe Dan Merișca. S-a oferit să mă ajute. Avea în bagaje o trusă întreagă cu «nimicuri» după el: foarfecă, pioneze, cutter, scotch și câte și mai câte. Mai târziu, mi-am dat seama că era un expert al detaliului, întotdeauna își făcea efectiv bilețele (tip post-it, cu un scris mărunt și ordonat) și liste amănunțite cu tot ceea ce avea sau putea să aibă nevoie într-o deplasare oricât de mică, lucru rar întâlnit. M-a ajutat să fixez lucrările pe fereastră, - nu uit nici acum cum arătau atârnate acolo jalnic din lipsa de spațiu (în acea perioadă, ca elevi sau studenți, nu ne permiteam să ne înrămăm lucrările, ele rămâneau de multe ori în paspartout; cu timpul, însă am dat o importanță deosebită acestui aspect estetic). După ce am terminat, am ajuns eu și Dan, ultimii, în sala de festivități a evenimentului, în alt colț al Timișoarei, noaptea.

Dan Merișca era fascinant, cu o cultură generală peste medie, cu o inteligență aparte, o persoană extrem de comunicativă, cu un simț al umorului ieșit din comun, care te captiva în permanență, cu un farmec al conversației numai de el știut. Această prietenie a durat mult peste timp, am participat la multe acțiuni legate de fenomenul science-fiction, am colaborat la reviste și almanahuri împreună, am făcut chiar și felicitări de Crăciun împreună, am fost unul din martorii fideli ai evoluției sale.


A fondat în 1979 alături de prietenii săi cenaclul «Quasar», care există și astăzi la Iași, coordonat de George Ceaușu și fratele său Lucian Merișca, de altfel un scriitor sf cunoscut pe plan internațional, despre care am mai scris.



Dan Merișca a fost omul-orchestră al science-fictionului românesc: scria proze scurte, traducea, a redactat primul fanzin sf («Fantastic Magazin»), aduna în jurul lui fani de orice vârstă, de peste tot, organiza întâlniri, consfătuiri, părea că dirijează un întreg hiperspațiu.


S-a născut la Botea, județul Iași în data de 9 martie 1957 și mai târziu, și-a facut studiile la Politehnica din Iași.
Veți găsi despre el, amintiri, eseuri, pagini din cărțile-antologii la care a colaborat: "Alfa" (Ed. Scrisul românesc, 1983); "Avertisment pentru liniștea planetei" (Ed. Albatros, 1985); "Nici un zeu în cosmos" (Ed. Politica, 1985); "O planetă numită anticipație" (a fost antologator alături de Alexandru Mironov, Ed. Junimea, 1985); "Cronici metagalactice" (Ed. Tehnică, 1990).

A publicat proza scurtă sf și eseuri în revistele "Luceafărul", "Ateneu", "Cronica", "SLAST" (Suplimentul literar al Scanteii Tineretului), "Dialog", "Opinia studențească", "Viața politehnicii", "Convorbiri literare" (Iași), Almanahul „Anticipația”, "CPSF Anticipația", "Jurnalul SF" (București), "Strict Secret", "Știință și Tehnică", "Vatra" și mai ales în revistele editate și redactate de el însuși: "Fantastic Magazin", "SF Contact", "Quark", "Holograma", "Spații enigmatice".

Premiile obținute la Consfătuirile de science-fiction (actualele Romcon-uri) au fost în egală măsură obținute în calitate de organizator, animator, scriitor: în anii 1981, 1986 și 1991 – pentru cel mai bun animator; Premiul II pentru povestire, 1979; Mențiune II pentru povestire "Omul cel tăcut, inelul și fata blondă" (in colaborare cu regretatul său coleg și prieten Doru Pruteanu), în 1980; Premiul pentru poezie (in colaborare cu Lucian Merisca sub pseudonimul Dragoș Mondian), 1980 (aici pot spune că am scris și eu împreună cu el un grupaj de poezii pentru un concurs sf); Premiul pentru schiță, 1981; Premiul revistei Transilvania pentru schiță (în colaborare cu George Ceaușu), 1982; Premiul pentru povestire (în colaborare cu Arthur Mihăilă), 1985; Premiul pentru povestire (în colaborare cu fratele său Lucian Merișca), 1988.


I-a apărut abia în 1996, după tragica sa moarte, la editura Adevărul, un volum propriu «Revoltă în labirint», publicat anterior în două numere din colecția Povestirilor științifico-fantastice. Acest volum din păcate, nu a mai fost reeditat.



Fratele său, Lucian Merisca precizează: "Revolta în labirint - nuvela - a primit Premiul pentru cea mai apreciată lucrare de către cititori și a apărut în CPSFA. Revolta în labirint - volumul - cuprinde desigur mult mai multe proze, nu doar acea nuvelă - care, e adevărat, îl caracterizează. De aceea am stabilit cu Dan o convenție, de când trăia: Avem doua nuvele scrise împreună - Fotograful norilor - mă caracterizează pe mine și a apărut în volumul meu. Revolta în labirint - îl caracterizează pe el și a apărut în volumul lui."

Acum douăzeci de ani, Dan Merișca s-a dus în hiperspatiu să editeze antologiile celor care, treptat, i se alătură tăcut, ireversibil. Ne așteaptă dincolo, la douăzeci de ani-lumină, surâzător cu noi proiecte planetare, la intrarea în Marele Labirint. Îi are lângă el pe Alexandru Ungureanu, Mihai Ionescu, Radu Pintea, Augustin Corneliu Geagim, Doru Pruteanu, Radu Honga, Adrian Rogoz, Vladimir Colin, Sanda Radian, și atâția alții și iată, de curând Maestrul Anticipației, Ion Hobana.

El undeva călătorește dincolo de "Dinții lui Cronos" spre constelația de aur a fandomului românesc și știu, ne-așteaptă, dintotdeauna, în bucla lui Moebius, la marele festin intergalactic.