Anume am lăsat să treacă o vreme după ce am parcurs ,,Joint, rațiune și putere,, romanul de debut al Claudiei Minela, publicat în luna Martie 2015 la Editura Vocativ, să scriu despre el opinii de cititor, fără să fiu influențat de efectul imediat al lecturii. Acest roman are efectul unui joint, îți stârnește rațiunea să justifice sau nu faptele personajelor, redescoperă în tine puterea de a recunoaște faptul că, indiferent ce alegeri face viața cu tine, fără iubire totul este doar o risipă.
Elia și Mihnea, personajele principale ale romanului, își confruntă orgoliile, consumându-le intrigant și dau acțiunii o trepidantă stare de angoasă în fața sentimentelor care îi răvășesc și îi determină să lepede orice inhibiție sau formalism și să împlinească un soi de ritual sau dans inițiatic, ca și cum iubirii i-ar trebui din ce în ce mai multe confirmări ale prezenței ei.
Elia, aparent fără scrupule, robotizată de carierismul ambițios, spion comercial, traumatizată de o copilărie dramatică, dispusă machiavelic la orice, chiar și la crimă, își dezbracă fiecare pornire distructivă și auto-distructivă mai ales, atunci când iubirea o aruncă în opus, când o tranformă din diavol în heruvim, fiind capabilă de gesturi extreme în rău, ea mută definitiv fructul zbaterilor ei în bine.
Mesajul cărții nu este acela că iubirea invinge sau că înmoaie până și pe diavol, ci dimpotrivă, toate sentimentele preexistă în fiecare dintre personaje, latent, mocnind, germen așteptând încolțirea. Alegerile în fața cărora viața ne așază, ne măsoară forțele și predispozițiile la orice iar atunci când ceva ne ajută să învingem orice obstacol sau stare, acel ceva nu este decât o profundă sinceritate față de sine, nefiind de ajuns să iubești sau să urăști, ci ceea ce faci din aceste sentimente.
Citeam într-o altă carte a unui alt scriitor o frază care se potrivește și aici: ,,fiecare pleacă din viața aceasta cel puțin rănit ,, și iată că Elia și Mihnea încheie romanul vindecați de rănile trecutului și cu ce preț...!
Dacă autoarea plasa invers personajele în acțiunea cărții, ar fi ieșit un roman banal. Doar o femeie poate lăsa dâră de parfum misterios al contrariilor sau aceleași porniri de temerarietate atât în rău, cât și în bine.
Dacă pe alocuri se simte firea autoarei interferând cu firea personajului Elia și dacă aș spune că se simte și în firea personajului Mihnea, mă aleg precis cu o înjurătură zdravănă fiindcă o știu pe autoare misandrică prin excelență, cu siguranță interferența aceasta vine pentru a nu scăpa frâiele poveștii în zona romanelor tipic de acțiune, polițiste sau de dragoste... fiindcă acest roman nu se încadrează fix în aceste categorii, fiind mai de grabă un roman psihologic, ea, personajul Elia, fiind un experiment al doctorului Ics care o tratează folosind terapia prin scris.
Pentru ca să vă încuriozesc să citiți și voi nu aș pune accent pe scenele hard în care erotismul scoate atât fiara cât și tandrețea din protagoniștii cărții, ci mai cu efect sunt neașteptatele decizii, urmări, ale fiecărei acțiuni în parte, povestea curgând dintr-o supriză într-alta, nelăsându-te să intuiești dinainte ce se întâmplă în pagina următoare.
Pot afirma cu convingere faptul că acest roman se pretează la un scenariu de film, aviz producătorilor de film, precum și la o eventuală parte a doua, o continuare a romanului, dar rămâne ca această ultimă afirmație să o creadă și autoarea, Claudia Minela.
Joint, rațiune și putere, o carte nervoasă...

Iată și un scurt pasaj din această carte:

- Să ai poftă!
Nu primi niciun răspuns. Ușa se închise leneș, scârțâind în urma Eliei. Când reveni luă o gură de ceai din cana lui Ics, se așeză turcește în mijlocul camerei și începu să cânte la saxofon. Era în transă, se lepăda de tot ce era pământeasc. Ics asistă la transformarea prietenei sale. O femeie străină stătea acum în fața lui – relaxată, extrem de frumoasă, nu mai avea trăsături aspre, dimpotrivă, femeia trăia muzica, fiecare por vibra, până și părul participa la actul artisitic la care tocmai asista.
Gâtul, gâtul acela delicat, cu linii fine ar fi amețit orice bărbat. Cerea pur și simplu să fie sărutat, mai ales în locul în care o aluniță obraznică ieșea la iveală atunci când părul o descoperea, alunecând ușor, ca o cortină, peste umeri.
Tricoul de culoarea fisticului cădea leneș peste formele frumoase ale sânilor. Alunecă de pe umărul stâng, lăsând la vedere pistruii rebeli, ca niște fire de nisip acoperind prima filă a unei cărți. O privea cu plăcere. Spre uimirea lui, din colțul ochilor frumoși se prelinseră câteva lacrimi. Finalul melodiei a fost înălțător, cutremurător, ca un urlet moc-nit, sălbatic, ieșit din interior, ca o durere căreia muzica îi dădea aripi eliberând-o din celula în care stătuse închisă atâta timp, fără lumină, fără iubire, fără ea. Începea să se regăsească. Instrumentul făcea parte din ființa ei, era piesa care-i lipsise atât de mult, saxofonul era trecutul ei, copilăria, dragostea părinților, basmele care spuneau că oamenii sunt nemuritori și buni. Sufletul îi rămăsese acolo. Acum se întorcea, încerca să se adapteze, să se regăsească într-o lume străină în care ea era povestea, personajul pozitiv și negativ, era viața. ,,Carpe diem!”, șopti Elia, continuând să țină ochii închiși, să viseze la ziua când va putea comunica cu sufletul ei, să viseze la ziua când nu va mai fugi de oameni, de ea, de prezent.
- Ești pe drumul cel bun. Ai plâns...
- Îhî! E a doua oară astăzi. Nu-mi cere detalii.
Vreau să dorm, vreau liniște. De mâine începe războiul. Trebuie să-l câștig. Apoi mă retrag. Vreau o viață normală, chiar dacă în singurătate, vreau viața mea, liberă, liniștită.
Se întoarse spre Ics.
- De ce fac toate astea? De ce simt nevoia să fiu sus tot timpul, riscându-mi viața? De ce nu-mi pasă de ea, de ce nu pot fi normală, ca toate femeile? De ce nu mă las iubită? De ce doctore, de ce?
- Pentru că te-ai blocat în trecut, pentru că ți-e teamă să nu suferi dacă încerci să trăiești altfel. Vrei să dovedești părinților tăi că ești cea mai bună, vrei să fie mândri de tine. Ei suferă acum, Elia, acolo sus, suferă pentru că nu ești fericită. Orice părinte își dorește asta pentru copilul său. Ce-ți lipsește? Din punct de vedere material, ai mai mult decât poți consuma în două vieți. Te avânți în misiuni riscante pentru că acolo te războiești cu Dumnezeu fiindcă ți-a luat părinți, te lupți cu tine pentru că ești specială și nu vrei asta. Urăști mediocritatea, banalul. Să știi că uneori surprizele mari vin de acolo, din lucrurile aparent mici, neînsemnate. Ai mirosit vreodată o floare? Ai mers desculță pe câmp să simți viața de jos în sus? Firul de iarbă nu e o banalitate, e viață.
Asta îți lipsește ție, Elia, viața.
Deși trăiești, ești un om mort. Nu trebuie să dovedești nimănui nimic. Trebuie doar să trăiești.
Atât. În seara asta ai fost vie. Așa trebuie să fii mereu, nu doar atunci când te scurgi în muzică și ea în tine. Nu doar muzica e totul. Descoperă viața și filtreaz-o prin propriul suflet! Când o vei descoperi, vei regreta tot ce ai trăit până acum. Dă uitare durerii și te vei schimba. Shakespeare spunea: ,,Înfrânge-ți durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte.” Urcă-te în pat să te masez puțin!
Elia se ridică încet și merse ca un robot spre pat.
Se așeză pe margine și privea în gol. Medita la cele spuse de Ics.
- Vreau să miros o floare, șopti privindu-l fix.
Doctorul dispăru pentru câteva clipe apoi reveni cu un ghiveci cu mușcate albe.
- Puteam să rup una, dar aș fi ucis-o. Ți-am adus-o pe toată. E vie. Nu ucidem ca să dăruim frumos.
Cel mai fain dar este viața. E aici, în floarea asta banală. Studiaz-o, atinge-o fără să o rănești.
Elia își trecu degetele ușor peste floare, tulpină, frunze, pământ. Atinse petalele mușcatei într-o mângâiere timidă. Închise ochii.
- Sunt o floare, Ics!
- Ești o floare, Elia. Spune-mi ce simți!
- Lumină!
- E bine. Altceva?
- Căldură.
- Foarte bine, Elia, foarte bine! Altceva?
- Pace în suflet, liniște...
- Asta e. Să nu uiți niciodată ce ai simțit acum.
Toți aparținem naturii. Ea ne îmbracă și ne dezbracă de viață. Trebuie doar să o simțim.
Dispăru din nou și aduse o cană mare cu mâner plină cu apă. I-o întinse.
- Fă același lucru pe care l-ai făcut cu mușcata!
Când atinse cana degetele ei tresăriră.
- Ce simți, Elia?
- Rece.
- Da. Continuă!
- Perfecțiune, frumusețe.
- Ești tu?
- Nu. Eu sunt înăuntru...
- Apa?
- Da, apa.
- Perfect. Aia este viață. Mișcă, există.
Elia se ridică și se îndreptă către ghiveci. Turnă încet lichidul din cană. Pământul absorbi imediat apa. Zâmbi.
- Tocmai ai murit, spuse Ics privind cum ultimul strop de apă alunecă în ghiveciul cu mușcate.
- Da, Ics. Da, am murit ca să trăiesc normal, natural, firesc, frumos. Ai uitat? Tot eu sunt și floarea.
Trebuie să omor partea din mine care a fost creată artificial din dorința de a nu-mi dezamăgi părinții, din dorința de a-mi crea o cale a mea perfectă. Am crezut că așa trebuie să procedez ca să pot trăi frumos. Unde ai fost Ics când am decis să fac toate astea, când am decis să renunț la Elia?
Doctorul zâmbi. Era impresionat de logica spu-selor ei. Asta trebuia să facă, să se debaraseze de trecut și să trăiască prezentul descoperind adevărata viață, cealaltă femeie.
O mângâie ca pe un copil, pe creștet. Femeia se întinse în pat pe burtă. Avea bustul gol. Aștepta ca Ics să-i maseze spatele. Gemu de plăcere când mâinile lui calde și mari îi frământau umerii, ceafa.
Picotea. Își imagina că este Mihnea. Era atât de bine, de relaxant. Se întoarse pe spate. Ics zâmbi. Îi masă și sâni apoi trecu la pântec, pulpe.
- Mmmm! E atât de bine! murmură de plăcere femeia. Ics, vreau să facem sex, acum!
- Elia, nimic nu-mi doresc mai mult în momentul ăsta. Ești atât de frumoasă și senzuală. Sunt în erecție și nu știu cum o s-o scot la cap cu asta, daaaaar aș fi un gunoi dacă aș reacționa instinctiv, profitând de vulnerabilitatea ta. Știu că te gândești la el. Nimeni nu ar trebui să-l înlocuiască, nimeni. Și aici trebuie să te vindeci. E foarte important să o faci doar din dragoste, nu instinctiv, cum ai procedat până acum. Pune-ți în funcțiune rațiunea!
Dacă vrei schimbare, fă-o în tot! Nu lăsa nimic din trecut să-ți invadeze prezentul. Ãsta e un început, Elia. Sunt mai întâi de toate medicul tău, apoi prieten și abia pe locul trei bărbat. Voi accepta propunerea ta doar în cazul în care mă vei iubi cu adevărat, ca pe un bărbat căruia să-i dai tot, absolut tot. Așa se procedează corect. Acum gândul tău este la el. Este peste tot cu tine și dacă nu recunoști asta este pur și simplu din orgoliu. Îl iubești, să-l ia dracu!