agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2544 .



Micul Infern – Mircea Stefanescu
article [ Events ]
cronica - piesa de teatru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [minela ]

2022-03-09  | [This text should be read in romana]    | 



Pe scena Teatrului Național a avut loc spectacolul „Micul infern”, în regia lui Mircea Cornișteanu. Piesa scrisă de dramaturgul Mircea Ștefănescu (în 1948) se numește ,,Un adevărat roman dramatic” pentru că acțiunea se petrece de-a lungul a 40 de ani. Distribuția cuprinde nume sonore ale teatrului contemporan românesc: Rodica Popescu Bitănescu (soacra), Marius Rizea (Cornel), Ilinca Goia (Viorica, soția), Liviu Lucaci (Sandu, soțul), Dragoș Stemate (curtezanul), Daniel Badale (Mielu).
Dramaturgul surprinde întâmplări din viața unei familii obișnuite în perioada interbelică, pe parcursul a patru decade. Piesa are trei acte.
Dialogul de început al soților Vernescu ne introduce în lumea aparent banală a cuplului, în ziua când aceștia împlinesc cinci ani de la căsătorie. Își doresc câteva momente de intimitate, dar de fiecare dată sunt întrerupți când de majordomul caraghios, când de prietenul din copilărie al soției, Cornel, care este îndrăgostit de ea, când de băgăcioasa soacră, mama fetei.
Jocul actorilor este bine pus în scenă prin personalitatea fiecărui protagonist în parte. Vestea divorțului aduce cu sine noi speranțe celor doi amorezi care o curtează pe Viorica. Doctorul Cornel, interpretat de actorul Marius Rizea, este tipologia bărbatului permanent îndrăgostit de aceeași femeie. Slab de înger, fățarnic, melancolic, intrigant, speculează orice moment pentru a intra în grațiile femeii adorate, chiar și atunci când ea îl respinge. Profitând de încrederea acordată de cei doi soți, el se auto-invită în casa Verneștilor simulând o prietenie sinceră. Intervenția sa în a-i despărți este evidentă, hilară în majoritatea cazurilor. Compoziția rolului interpretat de Marius Rizea este remarcabilă. Trecând cu ușurință de la o stare de spirit la alta, reușește să stârnească râsul spectatorului prin replici ironice, dar și compasiunea acestuia în diferite situații.
Cel de-al doilea curtezan - un rol episodic interpretat de Dragoș Stemate - este îndepărtat de soțul Vioricăi printr-o tactică inteligentă. El îi cedează de bună voie soția cu întregul pachet de obligații – facturi, taxe, datorii, cheltuielile costisitoare ale casei, majordomul, Cornel, inclusiv cireașa de pe tort, soacra - ,,Se spune ades despre căsătorie că... îți trebuie mai mult curaj să intri decât să ieși din ea”, concluzionează Sandu când amorezul dă semne că renunță.
Majordomul Mielu - ,,fată în casă de 30 de ani” - este un personaj savuros care prin rolul său aduce un plus de energie și mult umor spectacolului de teatru prin atitudine, gestica incredibilă, vestimentație și replicile haioase: ,,Nu mă mai îmbrăcați așa, coană mare, ca o paparudă!”.
Nu întâmplător am lăsat la final cel mai închegat și reușit rol, cel al soacrei, în interpretarea de excepție a actriței Rodica Popescu Bitănescu, un personaj comic, dinamic, efervescent, cu o atitudine posesivă, conservatoare și extrem de orgolioasă. Este omniprezentă în orice dialog sau apariție a personajelor din casă. Se folosește ades de serviciile majordomului fidel și ale doctorului pentru a trage sforile în avantajul său și al Vioricăi. Cuplul nu are parte de intimitate. Bătrânei nu-i scapă nimic, este un fel de „ceasul rău pisica neagră”. Apare când te aștepți mai puțin - ,,secrete față de soacră, nu există! Mai ales când ai una tânără ca mine, care dacă nu-ți eram mamă prin alianță, puteam să-ți fiu nevastă...”.
Soacra rămâne o femeie plină de viață, în ciuda senectuții. Savurează fiecare moment, trăind așa cum îi place și continuă să manipuleze personajele slabe din jurul său. Este o femeie puternică, amuzantă, optimistă, sigură pe ea, luptătoare. Franchețea sa dă bătaie de cap celor din familie. Replica de final conturează caracterul imuabil al bătrânei: „Viorico, eu vreau să văd lebede, să văd copiii, să miros flori multe, verdeață... A venit primăvara și mie-mi place să trăiesc (...) Eu aș vrea să mai trăiesc încă 90 de ani degeaba!”.
Micul Infern este radiografia fidelă a căsniciilor aparent fericite care trăiesc iluzia împlinirii. Piesa se impune prin dinamism, umor savuros și conflicte veridice care încolțesc personajele în momentele critice prin care trec. Vă recomand să mergeți la teatru pentru a vă convinge singuri de frumusețea jocului actoricesc și de comicul de situații!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!