agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 10465 .



Devis Grebu – Expoziție la Institutul Cultural Român din Tel-Aviv
article [ Art ]
"Ochiul și lucrurile: O întâlnire miraculoasă".

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [marlena ]

2005-10-03  | [This text should be read in romana]    | 



Image hosted by Photobucket.com
Cu sprjinul Serviciului Cultural al Ambasadei Române din Israel, Institutul Cultural Român din Tel Aviv a organizat o expoziție a artistului evreu de origine română Devis Grebu.
Image hosted by Photobucket.com
Devis Grebu este mai puțin cunoscut publicului românesc, deși a făcut o carieră internațională demnă de invidia oricărui artist plastic.
Născut la București în 1933, absolvă Institutul de Artă Plastică "Nicolae Grigorescu", secția pictura, și părăsește Romania în 1964 din "dezgust fată de regimul comunist".
Cartea sa de vizită cuprinde trei calități: pictor, ilustrator, desenator. În aceasta ordine.
Image hosted by Photobucket.com
" Am primit la Institut o profundă pregatire profesională și tehnică în domeniul picturii. Acest lucru mi-a dat posibilitatea de a trece spre alte categorii, de pildă ilustrația, scenografia sau crearea de mari expoziții pentru ambasade, ministere sau instituții internaționale, timbre postale sau chiar grafica de design, desene pentru presă, ilustrații de cărți pentru copii și adulți, afișe publicitare".
Timp de un deceniu a lucrat la Tel Aviv. S-a stabilit apoi la Paris, devenind cetățean francez.
Accede la statutul de star în America, datorită ilustrațiilor de presă publicate în cele mai importante ziare și reviste: New York Times, Washington Post, Newsweek, International Herald Tribune. A colaborat și la reviste europene: L'Express, Le Monde, Le Point, Le Figaro, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Monde diplomatique. A ilustrat peste 40 de cărți apărute la renumite edituri, printre care Gallimard, Seuil, Hachette, Random House, Viking-Penguin. Numele sau figurează in Who's Who al celor mai buni ilustratori din lume.
Image hosted by Photobucket.com
" Am locuit o bună parte din viață în Statele Unite din oportunism, fără să apreciez mentalitatea americană care mă enerva și continuă să mă enerveze și astăzi. Este vorba, fără îndoială, de un oportunism artistic. Acolo, dacă ai cu adevarat valoare, te poți realiza rapid și în cel mai înalt grad".
Pentru ilustratorul Devis Grebu, America a fost rampa de lansare. A revenit în Franța fiind cineva, după ce plecase din România, cum spune, ca un nimic, ca un obiect.
"Chiar dacă de la cultura și mentalitatea americană vin multe ponoase pe care această Europa le adoptă și le imită acum, Statele Unite m-au tratat cu multă deschidere. Europenii au preluat întotdeauna un artist care s-a afirmat în Statele Unite și i-au permis să se manifeste în același domeniu. Ca urmare a faimei dobândite peste Atlantic, am ajuns, cetățean francez fiind, un star în Franța. "
Lucrările lui au fost expuse în prestigioase muzee și galerii de artă. A avut expoziții personale în Germania, Franța, Israel, Elveția, Italia, România și Statele Unite.
În expoziții de grup a participat în: Japonia, Belgia, Elveția, Franța, Italia, România, Iran, Israel, și Statele Unite. Este prezent în colecțiile permanente din "Basel Museum of Cartoon Art".
Image hosted by Photobucket.com
În anul 2004 Ambasada Română de la Beijing (China) i-a organizat o mare expoziție.
Devis Grebu a predat la Universitatea Columbia, Parson's School of Design, precum și la alte universități. În prezent predă la Facultatea de Arhitectură din București.
În 1989 editura Rizzoli a publicat la New York o elegantă monografie, cuprinzând desenele și ilustrațiile lui: "Through an Artist's Eye". Este a doua carte consacrată unui artist de origine română, după cea dedicată lui Brâncuși.
Image hosted by Photobucket.com
A revenit în România în anul 2001, după 37 de ani de exil. Colaborează cu numeroase publicații românești: Devis Grebu este în prezent ilustrator-editorialist la jurnalul Cotidianul și la revista "Idei in dialog" din București. A realizat decorurile pentru piesa LOLITA în regia Cătălinei Buzoianu și prima serie de timbre poștale "Arta Afișului” pentru Romfilatelia.
Image hosted by Photobucket.com






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!