agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2694 .



Ironia soartei (I)
article [ Books ]
(un comentariu eretic la romanul lui lui John Fowles Magicianul)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [alchimina ]

2006-03-08  | [This text should be read in romana]    | 




IRONIA SOARTEI

(un comentariu eretic la Magicianul lui John Fowles)


“… textul și comentariul păreau patetice ca doi băieți care se bat în timpul unei explozii atomice”

“Acolo sus, pe muntele Parnas, mi-am dat seama că lipsa ei de subtilitate, incapacitatea de a se ascunde după o metaforă mă enervaseră probabil, mă plictisiseră așa cum poezia simplistă mă plictisea.”

“ – Nu există adevăr dincolo de magie, răspunse împăratul.”

“ – Grecia este o oglindă. Te face să suferi și apoi înveți.
– Înveți să trăiești singur?
– Să trăiești obișnuindu-te cu tine însuți.”






O metaforă geologică


“Conchis elaborase teoria lui personală despre teatru, dar nu spusese chiar el că jocul, masca, nu sînt decît o metaforă? Vreo nouă filosofie incomprehensibilă: metaforismul?”


Despre Magicianul se poate susține, nu fără dreptate, că este un roman polifonic sau polimorf, dar asta ține de o anume ortodoxie a interpretării, care, apelînd la un model teroretic oficializat, oferă doar un confort procustian textului.

Bunacredință ne îndeamnă să iscodim după un model mai prielnic integrității și vieții operei, mai apt să favorizeze revelația duhului său. Nu este greșit să vedem în Magicianul și un roman de aventuri, și unul erotic, și unul social, și unul psihologic, și unul realist, și unul alegoric, și unul ideologic, si unul simbolic, și unul polițist, și unul metaforic…, căci toate acestea există simultan, dar nici juxtapunerea mozaicală a fragmentelor, nici împletirea simfonică a tonurilor nu este ceea ce ni se impune, ci o anume forță telurică ce scoate la iveală, aparent la întîmplare, cînd un aspect, cînd altul și ne solicită o generoasă conștiință geologică.

Lucrurile se întîmplă de parcă, în urmărirea faptelor la zi, conștiința noastră ar trebui să fie ghidată de o adîncă înțelegere istorică a evenimentelor epirogenetice (ridicări și scufundări ale scoarței) și orogenetice (cutări și formări de lanțuri muntoase); de o subtilă pricepere a ciclurilor în care litogeneza (formarea rocilor), orogeneza (formarea noului uscat) și gliptogeneza (distrugerea rocilor) se succed rulînd același material în forme diverse; de o cunoaștere amănunțită a dispunerii în straturi a scoarței corespunzătoare episoadelor (falieri, fracturi, alunecări, eroziuni) care adesea au întrerupt continuitatea lor.

Conștiința geologică n-ar fi astfel decît un set de așteptări coerent, care pornind de la sugestiile superficiale, locale și discontinui, apărute la vedere, presupune o continuitate în timp și o extensie spațială. Din astfel de indicii – puține și răzlețe –, dar îndestulătoare pentru o conștiință care nu mai e suficientă, se poate urmări cu grijă istoria, se poate localiza și carta filonul aurifer al textului.

Metafora geologică ne poate ajuta să depistăm locul subteran de concentrare a materiei prețioase, vîna în care, strecurîndu-se prin fisurile diverselor înțelesuri, s-a închegat cel mai nobil dintre tîlcurile romanului. Un asemenea demers nu ne obligă să apelăm permanent la asentimentul autorului, căci inconștientul magmatic, adîncile prefaceri metamorfice au lucrat pe dedesubt producînd un text simbolic, ale cărui componente ideatice nu pot fi cunoscute decît printr-o hermeneutică de laborator.

(va urma)

Image hosting by Photobucket

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!