“Adevărata frumusețe nu are vârstă, greutate sau înălțime.
Ea este spirit ce dăinuie...”

... a mărturisit printre lacrimi, Elena Toma, păstrând totuși pe buze, un zâmbet cald, pe care l-a dăruit tuturor celor prezenți acolo, sâmbătă, 20 octombrie 2007, în Sala Marin Preda a Centrului Cultural al Ministerului de Interne din București.
Prieteni, colaboratori ai Elenei Toma, foști sau actuali elevi, au trăit cu toții momente de neuitat.
Cei trei organizatori care s-au ocupat ca totul să iasă bine sunt Dan Simion, Sorin Teodoriu și Bogdan Gagu. Acolo unde aceștia sunt prezenți și mai ales atunci când toate pregătirile sunt sub coordonarea acestora, poți fi sigur că totul merge strună. Nu poți fi dezamăgit și uite-așa, bagajul memoriilor tale va fi mai bogat cu încă o amintire frumoasă. Poezie, muzică, momente artistice, interpretate de grupul tinerelor de la IndArt ne-au purtat pe aripile unei lumi de vis.



Mângâie-mă, dimineață fără nume

mângâie-mă...dimineață fără nume
e ziua mea și mă privești pe de-a întregul.
îți este greu să mă recunoști
dănțuind în mijlocul pătratului
împodobit în culori desprinse din mine.

îți aud pașii
bântui pe străzi
miroși a crizanteme
la adăpostul amintirilor.

mângâie-mă...dimineață fără nume
ești singură în această împrejurare
vinovățiile-mi urează: mulți ani, mulți ani!
în palma ta crește o piatră
toamna mă trage după ea.

Elena Toma

Doina Ghițescu, actriță talentată și membră a clubului XXL a dat evenimentului un farmec aparte. Optimismul și sinceritatea domniei sale, și nu în ultimul rând, eleganța prin care aceasta a lăsat mesajul transmis să ne atingă sufletele, au reușit, încă odată, să demonstreze că motto-ul Elenei Toma nu este decât un adevăr incontestabil:
"Totodată, împreună cu lansarea celor două volume pe care Elena Toma ni le prezintă astăzi, mai aniversăm: 10 ani de la înființarea Clubului XXL și respectiv 5 ani de existență a Canalui adhoc de pe Undernet” a mai adăugat Doina Ghițescu.
Și pentru că nimeni nu reușește să intre în pielea unui personaj mai bine decât ar putea-o face un actor profesionist, cu un real talent, Doina Ghițescu ne-a prezentat un fragment din romanul Elenei, intitulat: FIINÞE DIFICIL DE FIXAT.

"- Minim este o iluzie! L-am inventat! Am creat un personaj, măcar în povestea mea să fiu iubită așa cum îmi doresc.
- Emma! Tu nu ești o femeie normală. Ești nebună, spune Crina aruncându-se în piscină, încercând s-o scufunde pe Emma.
- Wrong! Sunt o nebună normală! Ha, ha, ha, ha...
- Ședința de azi s-a terminat, anunță Zighi, ceremonios. De mâine, trecem la treabă. Acum, haideți să ne relaxăm! Vă invit să bem ceva rece, până pregătește Tante grătarul. În cinstea proiectului nostru, toată lumea, cu stângul înainte marș…la apă. Ha, ha, ha…
Așa cum eram îmbrăcați, pe rând, ne-am aruncat în apa limpede din piscină, chicotind, ca niște copii. Cât adevăr! Venim pe lume, trăim, murim…copii. Într-o zi toridă de vară, ce poate fi mai plăcut ca…o baie de zâmbet și lumină? !"


A consemnat Mariana Eftimie Kabbout



Elena Toma despre ființele fixate în timp (prefața volumului)

de Petre Fluerașu


Stilul Elenei Toma surprinde la o primă lectură. Autoarea nu încearcă să-și plaseze acțiunea într-un timp mitic. Personajele ei sunt oamenii din jurul nostru, cei pe care îi întâlnim în fiecare zi. Viața se derulează cu repeziciune, iar noi suntem martorii din umbră, cei care se regăsesc în fiecare gest, în fiecare acțiune. Lumea merge mai departe, nu este timp pentru emoții inutile. Sensibilitatea este o consecință firească a naturii umane, însă patetismul este refuzat din start. Trăim într-o lume a învingătorilor, iar doamna Vivi ne demonstrează cu prisosință că viața este o luptă permanentă, presărată cu satisfacții și momente inedite.
Elementul inedit în volumul “Ființe dificil de fixat” este acțiunea în ramă. Romanul plasat în roman surprinde cititorul, îl poartă într-un trecut care îi apare ca familiar. Paradoxal, elementele par să aibă legătură. Totul se întâmplă în cadrul aceluiași sistem, însă la momente diferite. Evenimentele se întrepătrund, generând o încrengătură complexă. Realitatea este descompusă, iar personajele o înțeleg în funcție de nivelul la care se situează. Totul ține de legături, multivalențele definesc în esență cartea și lumea construită de aceasta. Binele este dublat întotdeauna de rău, contrariile se apropie și generează emoții. Elena Toma ne oferă variante, lăsându-ne să alegem. O carte a experienței, din care cititorul nu are decât de învățat. Volumul te poate ajuta să-ți exorcizezi demonii interiori, exprimarea frustă și directă reprezentând cel mai puternic argument în acest sens: “- Sunt ateu, Gina! Din respect pentru tine, mă abțin să-ți spun cât mă dezgustă credincioșii. Te-am văzut făcându-ți semnul crucii, bleah! Mi-ai amintit de acești naivi, închinându-se, rugându-se cu ochii închiși de parcă apocalipsa ar veni în orice clipă. Am fugit de lumea asta în care muzica religioasă se ascultă la maxim. Toți te consideră nebun când le spui că nu crezi în Dumnezeu. E hilar să-i vezi disperați, să găsească un scop în viața lor. Mă dezgustă gândul că facem parte din aceeași specie. Don profesor, aveți cuvântul!
- Maestre, sunt în asentimentul tău. Va veni și ziua în care creștinii, indiferent de religie, se vor trezi și își vor da seama că nimeni up there protecting us, everything it's down, here. Râsu-plânsu, ca să-l citez pe Nichita Stănescu, credincioșii sunt dezgustați de atei.”
Acțiunea romanului este actuală. Regăsim în carte numeroase referințe familiare, de la emisiuni TV și până la regizori celebri. Lumea descrisă de Elena Toma este o prelungire a realității, care păstrează calitățile acesteia, dar încearcă în același timp să meargă mai departe, să le îmbogățească. Personajele folosesc un limbaj firesc, simplu, familiar fiecăruia dintre noi. Oamenii nu vor să epateze, ci își trăiesc viețile, încearcă să reușească.
Dorința de a se impune definește în esență fondul ideatic al fiecărui personaj. Fiecare individ încearcă să lase ceva în urma sa. Idealurile sunt mărețe, chiar dacă de multe ori capacitatea de a acționa este limitată. Diferențele dintre cele două povestiri țin și de timpul desfășurării lor. Dacă lumea lui tanti Vivi este dură, modernă, iar acțiunea se derulează fulgerător, în manuscrisul Emmei evenimentele se succed într-un ritm mai lent, romantic pe alocuri. Iubirea transcende acțiunea, personajele sunt individualizate prin intermediul sentimentelor, iar lumea exterioară este definită plecând de la simple trăiri. Declarațiile de dragoste potențează textul, apropiindu-l de cititor: “Emma, despletește-ți gândurile, femeie cuibărită în pântecele măștii, să curgă peste brațele clipei. Omul din tine cere să se nască. Pământul scâncește sub pielea transparentă să-și scrie cuvintele cu foșnet de cerneală, pânză de păianjen care acoperă timpul. Ești insuportabil de singură. Se aude în tine plânsul. Dezbracă-te de vremea tragediilor. Ridică-te printre file deschise în așteptare cu inspirație râu de speranțe departe de regrete, bulversate amăgiri. Aruncă veșmântul de mătase. Te vei trezi dimineață, în așternut cu Anul abia sosit. Flori de piatră-ți împiedică răsăritul, surprins de soarele din lumina ta, femeie cuibărită în pântecele măștii, viața nu poate fi un carnaval fără sfârșit. Cu toată dragostea mea. Tedi”
Stilul este direct. Limbajul este îmbogățit de numeroase elemente colocviale, transformând cartea într-o frescă a României la început de mileniu. Fiecare încearcă să-și joace rolul cât mai bine, să reușească să lase ceva în urmă. Elena Toma analizează cu finețe personajele, insistând mult pe trăsăturile psihologice. Vrem să îi înțelegem pe cei din jurul nostru, vrem să știm care sunt mecanismele ascunse care ne guvernează existența. Romanul ne permite să visăm, relaxându-ne în același timp. Nu există încrâncenare inutilă, autoarea urmărește relația dintre cauză și efect. Dialogurile sunt simple, emoționale, reliefând plăcerea simplă a interacțiunii. Prietenii sunt darul cel mai important al vieții, iar cartea ne învață cum să îi prețuim.
Narațiunea la persoana I fluidizează textul. Trăim și înțelegem prin ochii autorului, schimbând perspectiva odată cu trecerea de la un roman la celălalt. Elena Toma mizează pe sentimente și reușește să-și impresioneze cititorul, să îi ofere motive pentru a se bucura de existența sa. Rămânem până la urmă niște copii, care trebuie să învețe să se bucure de timpul pe care îl au la dispoziție. În jurul nostru sunt atâtea motive... Trebuie doar să avem curajul să le privim, să avem curajul să le căutăm: “- Emma! Tu nu ești o femeie normală. Ești nebună, spune Crina aruncându-se în piscină, încercând s-o scufunde pe Emma.
- Wrong! Sunt o nebună normală! Ha, ha, ha, ha...
- Ședința de azi s-a terminat, anunță Zighi, ceremonios. De mâine, trecem la treabă. Acum, haideți să ne relaxăm! Vă invit să bem ceva rece, până pregătește Tante grătarul. În cinstea proiectului nostru, toată lumea, cu stângul înainte marș…la apă. Ha, ha, ha…
Așa cum eram îmbrăcați, pe rând, ne-am aruncat în apa limpede din piscină, chicotind, ca niște copii. Cât adevăr! Venim pe lume, trăim, murim… copii. Într-o zi toridă de vară, ce poate fi mai plăcut ca… o baie de zâmbet și lumină?”
Elena Toma este o prozatoare complexă, care reușește să-și adapteze discursul la realitățile vremii. Regăsim în această carte o Românie familiară, din care lipsește însă aerul apocaliptic. Întâmplările prin care trec personajele trezesc amintiri, iar cititorul este lăsat să se bucure. Să învățăm să râdem ne spune Elena Toma, iar cartea este o pledoarie adusă vieții. Da, obstacoele există, însă savoarea depășirii lor înseamnă foarte mult. Să ne bucurăm de copilăria noastră perpetuă, să sărim în piscină ținându-ne de mână.


Elena Toma mulțumește tuturor celor care i-au fost alături:
organizatori
și
prieteni veniți din toate colțurile țării!