Anul III, Nr. 800, Luni, 10 noiembrie 2003, ziarul INDEPENDENT

„Sunt săracă, dar nu muritoare de foame”
interviu cu poeta Nina Cassian


Plecată de 18 ani din România, la New-York, scriitoarea Nina Cassian a revenit pentru puține zile în țară ca să-și lanseze prima carte de memorii, dar și pentru a-și revedea prietenii și cititorii. Iată ce ne-a mărturisit poeta într-un scurt interviu.

- Doamnă Nina Cassian, v-ați gândit să vă reîntoarceți în România?
- Dacă s-ar putea...E prea complicat pentru că, în mod miraculos, acum patru ani, chiar cinci ani aproape, m-am măritat cu un american. Asta începe să îmi pună o problemă. Dorința mea fierbinte ar fi fost să stau șase luni în România și șase luni la celălat domiciliu al meu, cel american. Visul e imposibil, căci la București nu am un spațiu de locuit, sunt absolut lăsată pe drumuri. În trecut, autoritățile s-au purtat foarte urât cu mine. Deci, acum, repatrierea este mai complicată pentru că sunt măritată acolo.

- Credeți că cititorii americani vă apreciază mai mult decât românii?
- Nu știu. E dreptul lor, al cititorilor, al criticilor literari să mă coteze la o bursă a valorilor. Tot ce pot să fac e să prezint oferta mea, cărțile mele. Restul nu mai depinde de mine. Dacă ei nu mă vor, eu nu pot să spun ca Lăpușneanu, „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreu”. Aștept să mă vrea.

- Care a fost motivul pentru care ați plecat din România, în 1985?
- Eu am plecat să predau un curs de măiestrie, pardon, poetică la Universitatea din New-York. În nici un caz nu plecam de tot. Dar, a izbucnit, cum scrie și-n carte, acel scandal politic, acea tragedie cu Gheorghe Babu Ursu. În jurnalele lui eram foarte des citată și implicată cu părerile mele politice, cu versurile mele satirice la adresa soților Ceaușescu. Un văr sau o verișoară a domnului Iordan Chimet mi-a telefonat la New-York și mi-a spus: „Nu te întoarce!” Și bine a făcut, pentru că, imediat după aceea Gheorghe Ursu a fost arestat și apoi ucis în închisoare.

- Aveți să le reproșați ceva acelora care nu vă gustă poezia?
- Nu, este lipsit de demnitate să vii și să spui: „eu sunt mai bun poet decât credeți voi!” Asta nu pot s-o fac.

- Dar sufletul, ce vă dictează în aceste condiții?
- Nu-mi dictează nimic, decât să merg înainte. Adică, voi continua să scriu poezii la capacitatea mea, atât cât pot. Restul, Dumnezeu știe!

- Ce veți mai pregăti, atât pentru cititorii dumneavoastră de acasă și de peste Ocean?
- În primul rând, scriu volumul al II-lea și al III-lea din memorii. Asta este o prioritate, pentru că versuri scrie toată lumea, iar memoriile mele numai eu pot să le scriu. Poeziile vin când se impun ele. Eu niciodată nu mi le programez.

- Ce vă deranjează cel mai mult în viață?
- Știu eu ce să spun...Este o întrebare profundă și iată de ce ezit, pentru că nu e vorba de ceva concret. Adică, nu pot să mă plâng. Sunt săracă, dar nu muritoare de foame. Am găsit iubire la o vârstă la care nu se mai poate aștepta nimic. Dacă regret ceva este că simt un atac concentric la biologia mea. Totul mi-a fost afectat: picioarele, brațele, ochii, urechile, tot, în afară de mansardă. Ea funcționează.

- Sunteți, ca întotdeauna, jovială. Cum v-ați păstrat această tinerețe sufletească?
- Probabil, asta pentru că spun și în carte, îmi trăiesc simultan toate vârstele. Eu nu simt bătrânețea sub nici o formă, decât biologic.

interviu realizat de Gabriel Dragnea