Deutschland fehlt ein ganzes Stück zur Demokratie. – Germaniei îi lipsește o bucată bună până la democrație .

Vorbe tari, rostite de Peter Sodann (*1936) într-un interviu cu ziarul DONAUIKURIER (21.10.2008) din Ingolstadt. Interviul a produs o oarecare vâlvă în mass-media germană de săptămâna trecută, fiindcă intervivatul este o personalitate cunoscută din teatru, cinematografie și, mai recent, din politica federală. Partidul de Stânga l-a nominat pentru postul de Președinte Federal, funcție deținută la ora actuală de Horst Köhler, ale cărui părinți sunt originari din Basarabia. Alegerile pentru această funcție – mai mult onorifică, dar foarte respectată în Germania, fiindcă Președintele Federal (Bundespräsident) are totuși ultimul cuvânt la omologarea legilor – vor avea loc anul viitor în luna mai.

Capitalismul a ajuns în discredit și a tras după el și democrația. Nu trebuie uitat că Peter Sodann a trăit în fosta RDG și a fost el însuși victimă a regimului comunist. Și totuși rostește propoziții ca: Ideea socialismului democratic este corectă și bună. Uff, ceva pare a nu fi în ordine cu democrația.

Și oamenii de cultură simt că această formă de conviețuire are nevoie de sprijin, dacă nu chiar de apărare. Teatrul orășenesc din Ingolstadt și-a pus programul stagiunii actuale sub deviza „Democrația – Dominația poporului”. Marea majoritate a pieselor jucate – premierele absolut toate – tematizează această criză simțită a democrației. Ar fi prematur să vorbim de un declin al libertăților obștești, dar arta funcționează ca un seismograf și simte cele mai mici tulburări a climatului social.

Juristul social-democrat Ottmar Schreiner, de 28 de ani membru al Bundestagului, vorbește de mulți păgubași și puțini cîștigători. Această balanță socială inegală primejduiește fără doar și poate și democrația, nu numai renumele capitalismului renian (Rheinischer Kapitalismus), cum denumesc sociologii și economiștii modelul german al economiei sociale de piață. La ora actuală în Germania lucrează deja aproape 2 milioane de oameni pentru salarii mai mici de 5 € pe oră, scrie politicianul în cartea sa „Die Gerechtigkeitslücke” (Lacuna de dreptate). Și toate astea în timpuri în care bancheri lacomi declanșează o criză financiară fără precedent, cu implicații economice mondiale. Forțe criminale abia controlabile de guvernele globului, pe de o parte, și mase crescânde de oameni care simt cum zi de zi pierd câte ceva din calitatea vieții lor, de partea cealaltă, asta este conflictul care duce la slăbirea crezului în democrație. Unii, puțini și fără scrupule, abuzează de libertățile democratice, în timp ce alții, masele nevoiașilor, se temi să se folosească de ea, pentru a-și cere partea meritată din veniturile exorbitante ale unor branșe economice din Germania.

Dacă lansez un îndemni la adresa colegilor să participe la demonstrații în scopul unor salarii mai mari – nu vorbesc încă de grevă – ți se răspunde imediat: Tu nu vezi că acolo și acolo oamenii sunt concediați. Să vezi tu, ce fac ăștia cu noi dacă urmămi chemarea sindicatului. Frică, frică peste tot, și asta în timp ce bancherii corupți nu se sinchizesc să primească de la statul german miliarde de € pentru repararea greșelilor făcute în lăcomia lor nemărginită după rendite iluzorii care le garantau retribuiri personale inimaginabile pentru un muritor de rând. Sumele pe care le primesc acum băncile de la stat provin din dobânzile pe care le plătesc oamenii muncitori pe salariile lor. Este o situație absolut anormală, ce se poate constata la ora actuală în Germania și în celelalte țări industrializate. În acest vârtej al absurdității a alunecat și democrația. Ba mai mult, Peter Sodann crede că nici nu mai există. Exagerat, dar oportun pentru a ne pune pe gânduri.

Nu este acesta un stat nedrept și nerecunoscător, care dă acestor așa numiți nobili și giuvaergii și restul speței de pierde-vară sau doar lingăi și a producătorilor de obiecte fără folos sume imensurabile în mod risipitor, fără a se ocupa în schimb de țărani, cărbunari, zilieri, căruțași și fierari, fără de care un stat nici nu poate exista, abuzind în schimb în anii de bătrânețe ai acestora de munca lor? Englezul Thomas Morus (1478 – 1535) și-a pus această întrebare. Au trecut ceva anișori de atunci. Problematica întrebării a rămas actuală până azi. Dar ... țăranii, cărbunarii, zilierii, căruțașii și fierarii de atunci nu aveau posibilitățile democratice, pe care le au azi oamenii de rând în democrațiile europene. Problema e că nu prea se folosesc de ele. Intendantul teatrului din Ingolstadt, Peter Rein, știe că democrația este cea mai pretențioasă formă de stat pentru guvernanți, dar și pentru guvernați.

Omul are dreptate. Nu trebuie mai mult, decât să ne folosim în mod conștient de ea, fiindcă, dacă dăm crezare lui Winston Churchill (1874 – 1965), nici nu avem vreo altă alternativă: Democrația este cea mai proastă dintre toate formele de guvernare – dacă facem abstracție de toate celelalte forme care au fost încercate din când în când.