Cartea lui Florin Vasiliu „Poemul haiku în România” (Editura Curtea Veche București, 2001) dezvăluie cititorului istoria activității de adaptare a poemului haiku la noi în țară. Fenomenul literar haiku este urmărit de la început până la înscrierea lui ca gen în lucrarea „O istorie a literaturii române” scrisă de profesorul Ion Rotaru și publicată în anul 2000 de Editura Niculescu- București. În prefața cărții Florin Vasiliu argumentează definindu-și lucrarea ca o „radiografie a haiku-ului scris de poeți români în trei faze: prima formată din valul inițiatorilor, a doua a valului traducătorilor și a poeților prezenți în reviste și almanahuri și valul trei după apariția lucrării "Interferențe lirice – Constelația haiku" din anul 1988”.
În valul inițiatorilor autorul citează poeții: V. Alecsandri care încă din anul 1861 a cunoscut poemul haiku; Alexandru Macedonski cu cele 10 rondeluri despre Japonia publicate postum și definite de Tudor Vianu drept „mici obiecte de artă fină”; Ionel Teodoreanu care în romanul trilogie „La Medeleni” face referiri la poemul japonez haikai, așa cum se folosea termenul în epocă; Ion Pillat cu creația sa originală, poemul într-un vers; B. P. Hașdeu care a tradus pentru regele Carol poeme japoneze primite în dar de la prințul japonez Nigata no Itu scrise pe un sul de mătase sub forma unor ideograme și poetul bucovinean George Voievidca care în anul 1919 publică în revista „Glasul Bucovinei” traducerea a cinci poeme tanka. Printre inițiatori mai sunt amintiți cu scurte referiri poeții: Traian Chelariu, Al. T. Stamatiad, Ioan Timuș, Gheorghe Băgulescu și Stefan Baciu.
Florin Vasiliu consideră al doilea val, cel al traducătorilor este o consecință a deschiderii României către Japonia după al doilea război mondial când călătorii români au început să ajungă în Þara Soarelui Răsare. Este evidențiat poetul Aurel Rău care aduce în atenția publicului românesc lirica japoneză prin cartea sa intitulată „În inima lui Yamato” și printr-un volum de versuri „Gutuiul japonez”. De asemenea este consemnată contribuția sa la traducerea jurnalelor de călătorie ale marelui poet Matsuo Basho, considerat părintele haiku-ului precum și diferitele apariții în traduceri din poeții clasici niponi. Astfel în anul 1970, la editura Univers, apare volumul „Din lirica japoneză” cu traduceri din poeții clasici niponi. În anul 1974, apare o casetă în stil japonez care cuprinde cinci volume liliput. Fiecare volum cuprinde haiku-uri semnate de poeții: Matsuo Basho, Yosa Buson, Kobayashi Issa, Masaoka Shiki în traducerea poetului Dan Constantinescu. În anul 1981, în Ed. Științifică și Enciclopedică apare o „Antologie de poezie clasică niponă” semnată de Ion Acsan și Dan Constantinescu.
Florin Vasiliu consideră că aceste traduceri „s-au distanțat denotativ de poemul original prin utilizarea de lexic conotativ” deoarece s-au realizat folosindu-se ca sursă antologiile franceze, germane și engleze, traduse la rândul lor din limba japoneză. În același timp autorul consideră că apariția antologiilor de lirică niponă, a constituit un stimulent pentru creația de poezie originală. Astfel apar volume cu micropoeme în stil haiku. Primul care publică este poetul Dumitru Ichim. În anul 1977 apar volumele sale de micropoeme în stil haiku „Valea nisipului de aur” și „Urmele” în Colecția literară „Vestitorul Român Canadian”. În 1983 poetul Alexandru Chiriac publică un volum de „Terține în manieră niponă”. În antologia „Umbra libelului” apar publicate câteva haiku-uri scrise de poetul Marin Sorescu. Cartea lui Florin Vasiliu ne dezvăluie că Marin Sorescu a acceptat să facă parte din colegiul de redacție al revistei Haiku. În anul 1985 poetul Vasile Smărăndescu publică la Editura Dacia din Cluj- Napoca volumul de versuri „Cimitirul ploilor”, cuprinzând 62 de poezii din care 30 micropoeme în stil haiku.
Autorul consideră că valul trei începe după apariția lucrării sale „Interferențe lirice – Constelația Haiku” în anul 1988 la Editura Dacia, având drept coautor pe Brândușa Steiciuc. Această carte constituie un ghid pentru poeții care s-au dedicat creării unei poezii originale după modelul speciilor lirice nipone, în acest sens având un rol foarte important. La apariția cărții criticul Paul Dugneanu făcea următoarea observație: „Serviciul făcut de Florin Vasiliu și Brândușa Steiciuc literaturii noastre contemporane este înlăturarea în proporție de masă a confuziei de valori orientalistice, favorabilă inițial acelora care, folosind o poezie de notație, având consistență existențială a golului de aer, se pretindeau haijini (autori de haiku) și deci poeți”. Interesul pentru această lucrare a fost atât de mare încât tirajul de 18.000 de exemplare a dispărut din librării în numai zece zile.
În continuare ne sunt prezentate etapele parcurse de autor pentru a înființa Societatea Română de Haiku, precum și editura Haiku.
Pe data de 24 ianuarie 1990 Florin Vasiliu obține de la Departamentul Culturii din Consiliul Frontului Salvării Naționale aprobarea înființării Revistei de interferențe culturale româno-japoneze Haiku. Revista apare în luna martie 1990. După acest prim pas, poetul a înființat Editura Haiku, pentru a putea tipări revista Haiku și cărțile din Colecția Haiku. Pe data de 19 martie 1991, același neobosit Florin Vasiliu împreună cu unii poeți din București reușesc să constituie Societatea Română de Haiku afiliată Asociației internaționale de Haiku din Tokio. Este organizată sub formă de cercuri de poeți în București, Cluj-Napoca, Arad, Satu-Mare, Iași, Constanța etc. Poeții români sunt solicitați să participe la concursuri naționale și internaționale bucurându-se de apreciere prin premiile pe care le primesc. De asemenea sunt publicați în antologii străine. Autorul ne descrie stilul de lucru din cadrul cenaclului din București precum și activitatea poeților din cercurile Societății Române de Haiku prin apariția unor volume cu poeme haiku, renga, tanka și senryu. Ca o contribuție proprie autorul menționează practica traducerii poemelor și prezentarea lor în formă bilingvă sau trilingvă.
În anul 1992 este înființată Societatea de Haiku din Constanța sub conducerea poetului Ion Codrescu, pe care Florin Vasiliu îl consideră un real talent. Tot Ion Codrescu înființează revista Albatros, despre care aflăm că este o reușită deoarece are o ținută comparabilă cu oricare revistă cu pretenții, situându-se peste nivelul revistelor europene de haiku, din punct de vedere al prezentării.
Autorul ne semnalează apariția în România, de-a lungul timpului a cinci antologii și două traduceri.
Prima antologie de haiku intitulată „Antologie de haiku” a apărut ca urmare a Festivalului Internațional de Haiku din 19-21 iunie 1992 . A fost realizată la Constanța de Ion Codrescu. A doua antologie se numește „Umbra libelulei” și în ea apar cu caracter experimental diferite haiku-uri mai reușite sau mai puțin reușite publicate în revistele literare, din această cauză stârnind o seamă de discuții pe marginea acestui experiment. A treia antologie – „O sută de catarge” este realizată de autorul cărții împreună cu poetul Șerban Codrin în anul 1997 și este subintitulată „Microantologie de haiku a poeților români”. A patra antologie, „Caligrafiile clipei” este alcătuită din poemele membrilor Cenaclului București al Societății Române de Haiku. A cincea antologie, „Luna în tăndări, Poeți români, 10 ani de haiku, Antologie aniversară” a fost realizată de autorul cărții împreună cu poeta Mioara Gheorghe. Au fost traduse poemele lui Matsuo Basho și cele ale lui Sono Uchida, fiecare reprezentând câte o extremă. Matsuo Basho reprezintă secolul 17, iar Sono Uchida secolul 20.
În anul 1994 apare Școala de Tanka și Renga de la Slobozia cu revista de literatură Orion, în fruntea căreia se află marele poet Șerban Codrin cu a sa „Grădina Zen” o capodoperă a genului, cum o consideră Florin Vasiliu. Revista Orfeu reprezintă Transilvania..
În anii 1993, 1994 autorul ne semnalează apariția celor șapte volume de haiku-uri: „Tolba cu licurici” (Florin Vasiliu), „Clopotul tăcerii” (Florentin Smarandache), „Petale de lumină” (Mioara Gheorghe), „Între patru anotimpuri” și „Dincolo de tăcere” (Șerban Codrin), „Întâlnire în amurg” (Ștefan Theodoru) și „Literele pașilor” (Nițu Duțu).
În cartea lui Florin Vasiliu este evidențiat efortul care se face pentru a organiza festivaluri de haiku și simpozioane la care sunt invitați oaspeți de seamă din Japonia.În continuare sunt amintite non-haiku-urile, acele tristihuri ce nu respectă regulile de estetică și de prozodie ale construirii unui haiku.
În capitolul „Criterii de apreciere” Florin Vasiliu evidențiază poeții români premiați de jurii internaționale: Ion Codrescu - premiul pentru haiku al Muzeului de literatură Haiku din Tokyo, 1991, precum și alți poeți - Șerban Codrin, Mioara Gheorghe, Florin Vasiliu, Emilia Dumitrescu, Dan Doman, Manuela Miga etc. care au obținut premii la concursuri internaționale la fel de importante. Poeții români au fost selectați și în antologii internaționale. Printre ei, autorul îi amintește pe Florin Vasiliu, Ion Codrescu, Ștefan Benea, Valentin Busuioc, Elena Manta Ciubotaru, Florina Dobrescu, Dan Doman , Vasile Smărăndescu și lista continuă pe câteva pagini, numele fiecărui autor fiind însoțit de haiku-ul cu care este antologat. Poeții români de haiku apar și în publicații și reviste străine. Florin Vasiliu concluzionează referitor la acest capitol „Sunt 22 poeți români de haiku premiați cu prioritate de jurii japoneze, sunt 45 de poeți antologați în principal în antologii semnate de nume de prim rang al haiku-ului internațional și sunt peste 100 de poeți publicați în revistele străine. Nu avem evidența tuturor poeților premiați, antologați sau publicați în revistele străine. Niciun comentar”.
În încheiere Florin Vasiliu aduce un elogiu profesorului Ion Rotaru, care a sesizat fenomenul haiku și s-a implicat activ în susținerea lui.
Cartea este o lectură instructivă pentru iubitorii haiku-ului, o istorie care ne dezvăluie greutățile și frământările autorului în lupta acerbă pe care a dus-o dedicându-se „clădirii haiku-ului în România”.