SCANDALUL – rețetă a succesului ca formă de obținere a notorietății (provocatorism, polemică, modalitate de instaurare a noului, mascaradă etc...)

1. Ați fost vreodată victima unui scandal literar?
Nu.
2. Care au fost cele mai zgomotoase scandaluri din spațiul cultural, după 1990, în opinia dv.?
Încercarea unui grup de mici întreprinzători de a omologa niște gâlme ca fiind sculpturi, din perioada tinereții, ale lui Constantin Brâncuși, bazându-se pe autointitulații cercetători-specialiști-beneficiari, care erau în realitate doar niște aspiranți la domolirea unor puternice senzații de foame, acumulate, de această dată corect, în tinerețe. În rest, au mai fost câteva, pe care, mai degrabă, le-aș numi importante. Inclusiv cel inițiat de mine la Ministerul Culturii și Cultelor, o avertizare, mai exact, adresată celor implicați în cultura scrisă din România. Este prima dată în viața mea când nu am fost eficient întru-un demers, adică tot ceea ce am predictat eu atunci s-a și întâmplat până la urmă... Nu m-au susținut decât foarte puțini scriitori, cei mai mulți crezând că voi pierde, fiind singur, această dispută cu instituția la care lucrez și că nu este preferabil să se implice, mai ales pentru că sperau că vor primi până la urmă, ca subvenție, niște firimituri... Nu s-a întâmplat nici una, nici alta: eu nu am pierdut, iar ei au constatat, de curând, că n-au căzut nici resturile de pe masă... Acum, domnul Nicolae Breban a deschis o listă de adeziuni, (re)semnată și de mine, plecând de la un text intitulat Apel pentru salvarea culturii române vii. Sunt până acum, 6 septembrie, 400 de oameni de cultură pe această listă, ceea ce mă face să sper ca dumnealui va fi socotit mai credibil decât cel care lucrează în interiorul clădirii din care iese, ritmic, cioclul culturii române.

Numiți câteva personaje scandaloase din sfera publică românească!
Mi-ar lua enorm să încep să înșir nume. Dacă aș alege câteva, ar trebui, pe de o parte, să stabilesc niște criterii ale respectivului clasament, iar, pe de altă parte, ar trebui să mă explic și nu îmi oferiți pentru asta un spațiu suficient. Și nu m-aș referi în primul rând la toți irineii, minunații și mezelurile din programele de televiziune. Aș alege o pestilențială listă de politicieni care au îngropat un popor cu destule defecte colective. Acești tovărași ai noștri, plenari în toate partidele, indiferent de gheșeftul ideologic, i-au determinat pe români să descopere la nivel individual toate șmecheriile supraviețuirii, cultivându-le o ingeniozitate asemenea celei care se observă în logica viului, numai că la români aceste „adaptări” sunt neîntrerupte driblinguri în propriul teren, în urma cărora marchează foarte rar, preferând boltele și loviturile fixe. Astfel rămânem mereu fără joc de echipă. Rog să îmi fie scuzată de către fețele subțiri concizia de tip sportiv. Am mai spus-o și cu o altă ocazie, de curând, fiind supărat că mă obligă niște instituții să trăiesc mizeria românească, altoită cu metode staliniste: în 50 de ani România a avut numai doi politicieni, Ion Iliescu și Traian Băsescu. Numai aceștia doi au fost învingători, reușind să copieze, fiecare în registru diferit de celălalt, românul în datele sale primare, dând senzația celui de la urnă că votându-i pe ei se va vota pe sine...
3. Alegeți trei cărți scandaloase din literatura română actuală. Motivați-vă opțiunea.
Vă rog să îmi lăsați libertatea de a nu răspunde la această întrebare! Unele sunt finanțate de la bugetul de stat...
4. Dețineți informații care ar putea provoca un scandal în lumea literară ? Care ar fi efectele acestuia?
Da. Procese penale.
5. Sunteți pro sau contra acestei forme de relaționare cu celălalt?
Depinde cine ești și ce reprezinți într-o astfel de relaționare, cum spuneți dumneavoastră, dacă ești binele sau răul. De cele mai multe ori, binele nu este sursa nici uneia dintre părți. Acesta nu se impune în urma scandalurilor, eroismul, sfințenia au în sine dimensiunea discreției.