agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4065 .



Povestea lui Niro
article [ ]
articol aparut in Romania libera

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Secret ]

2007-03-14  | [This text should be read in romana]    | 



Povestea lui Niro

Un tigan ajuns pe locul 88 in Top 300 se leapada de legende

Tiberiu Lovin
Vineri, 02 Martie 2007, Romania libera

Nascut acum 42 de ani intr-o casa de chirpici din Ferentari, Nicolae Dumitru, supranumit Niro, a facut un salt spectaculos, de sub fustele tiganesti pana in primii 100 de milionari din Top 300. Are o avere estimata la 50 de milioane dolari, 15 firme, sute de angajati, dar contesta clasamentul. "Eu nu am nimic. Totul este pe firma", sustine Niro. Ascuns pana acum in spatele comunicatelor seci de presa ale subalternilor, Nicolae Dumitru a spart tacerea privind misterul imbogatirii sale. De cealalta parte, Mugur Ciuvica sustine ca firmele sale sunt un paienjenis tesut de fosti securisti si militieni. In exclusivitate, "Romania libera" reface traseul ascendent al lui Niro pornind de la casa parinteasca de chirpici, trecand prin falimente, o tentativa de omor, contacte cu lumea interlopa si ajungand la imbogatirea propriu-zisa. Cu siguranta, nu doar munca si norocul, invocate de Niro, l-au adus in Top 300. Si nici doar cooptarea unor fosti angajati din politie si servicii secrete in managementul firmelor sale, cum pretinde Ciuvica. Exista destule voci ce afirma
ca Nicolae Dumitru este "omul din fata" pentru un grup de afaceri si interese care nu doresc sa iasa, inca, la vedere. Dar nimeni n-a putut proba pana acum aceasta suspiciune. Timpul ne va lamuri, cu siguranta, al cui este, de fapt, grupul de firme Niro.

Ascuns sub fuste pentru a nu fi furat de romani

"Gradinita a fost cel mai mare soc pe care l-am avut cand eram mic si-l tin minte si acum", povesteste Nicolae Dumitru. Frica de atunci a fost starnita de panica familiei la ideea ca toti copiii trebuiau sa fie inscrisi la gradinita. "Neamurile mele au crezut ca romanii vor sa ma fure pentru a-mi lua sangele. M-au ascuns sub fuste, dar tot am ajuns la gradinita", ne-a spus Niro, care, atunci, locuia impreuna cu 27 de persoane in trei camere. Intr-o casa de chirpici de pe strada Pastravului 20, imobil care exista si acum. "Am vrut sa cumpar vechea casa, dar mi-a fost rusine. Ce sa le spun oamenilor? Eu am ajuns mare si tare si de aceea vreau locuinta inapoi? Evident ca le-as fi oferit conditii mult mai bune de trait. Pana la urma, am renuntat de rusine, dar si pentru ca eu nu sunt genul sa-mi fac muzeu sau sa-mi insir istoria pe pereti", subliniaza Niro, care, cu toate acestea, a scos recent o carte despre tigani celebri. Nu a scris-o el, ci a platit toate cheltuielile facute de o firma a sa, care editeaza si un ziar: "Balcanii si Europa".

Tobosarul lui Ceausescu

Cu mama servitoare in casele cucoanelor si tatal incarcator-descarcator de lemne, sansa lui Nicolae Dumitru a fost Nicolae Ceausescu. Fostul presedinte a emis un decret la sfarsitul anilor ‘60 prin care stabilea scoala obligatorie. Norocul lui Niro a fost ca mama sa facea curat in casele unor profesoare de la scoala din zona, iar el a ajuns in cea mai buna clasa. "Eram impartiti pe categorii. La A erau cei mai bogati, la B cei din clasa de mijloc, iar la C, D si E erau amestecati romani si tigani. Norocul meu a fost cu mama. In primul an am luat premiul trei, am fost selectat sa cant la tobe pentru Ceausescu atunci cand se intorcea in tara din vizitele de lucru. Chiar m-a pupat de mai multe ori pe aeroport, la fel ca si pe ceilalti sapte colegi ai mei cu care deschideam fanfara", isi aminteste multimilionarul in dolari de acum.

Titular in lotul national de popice

Dupa primele patru clase, familia lui Nicolae Dumitru s-a mutat la bloc in cartierul Dristor, iar in timpul liceului a inceput ascensiunea financiara a viitorului "Niro". Un vecin suparat pe galagia adolescentilor din bloc i-a dus la sala de popice, sperand ca acestia sa stea cat mai mult timp pe acolo. Niro a fost selectat, a ajuns chiar in lotul national, a plecat in turnee si a inceput sa faca bisnita. "Ca toti sportivii, atunci cand plecam undeva rabdam de foame si cumparam tot felul de lucruri din diurna, apoi le comercializam in tara. La 21 de ani m-am casatorit si a trebuit sa mai fac ceva pentru a-mi intretine familia. La 23 de ani aveam doi copii, eram angajat de forma la tot felul de intreprinderi, jucam popice si faceam obiecte din plastic. Mi-am cumparat o masina de injectie si produceam - de la clame si piepteni - tot ce se putea din plastic", povesteste Nicolae Dumitru. Aceasta ultima indeletnicire l-a facut sa ceara sfaturi de la un vecin de apartament, colonelul Constantin Salitra. Salitra avea sa fie cel care, dupa 1990, l-a propulsat in afaceri pe Niro.

Revolutia cu Dan Iosif

Popicar de frunte la cluburile Olimpia Bucuresti, Minerul Vulcan si Vointa din Capitala, Niro a fost la un pas sa fuga in Germania, cu ocazia unui turneu international. El spune ca, in ultima clipa, nu a primit viza pentru ca inainte cu putin timp au ramas alte sportive in Italia, tot dupa un turneu. Avea 25 de ani la evenimentele din 1989. A inceput sa lucreze pentru colonelul Salitra, care se pensionase din militie, devenise avocat si avea o afacere cu obiecte din plastic. "In 1989, am fost pe strazi din prima pana in ultima zi. L-am vazut pe Dan Iosif, care era unul dintre cei mai agitati de acolo. Chiar am stat sub balcon atunci cand au plecat sotii Ceausescu. asta a fost momentul in care am crezut ca pot face ceva. Imediat dupa Revolutie, colone-lul Salitra a deschis magazinul Europa (undeva langa Gara de Nord) si m-a luat sa coordonez activitatea economica. Ma considera ca un fiu, dar nu dorea sa ma faca actionar si nici sa-mi dea salariu. Imi dadea doar bani cat sa mananc eu si ai mei", sustine Nicolae Dumitru.

Prima firma, primul faliment

Cu banii stransi inainte si dupa de ’89, in 1992, Niro a decis sa-l paraseasca pe Constantin Salitra si sa-si faca firma sa. Nu mai tine minte cum se numea acea firma si nici nu vrea sa-si aminteasca. "Am cumparat doua brutarii, am facut paine circa jumatate de an, dupa care le-am inchis. Painea era subventionata, iar eu, ca particular, nu puteam sa-mi acopar cheltuielile. Asa ca am renuntat. Am infiintat anul urmator societatea Niro ’93, care exista si acum si va exista inca un secol", spune, mandru ca un paun, Nicolae Dumitru. "Pai, sa va spun de unde vine combinatia Niro. De la Nicu, asa cum imi spun amicii, si Romania. Unii au crezut ca «ro» vine de la Rodica, sotia, dar nu este adevarat", spune razand "copilul" colonelului Salitra, cel care l-a invatat "foarte multe despre afaceri".

Facultatea si 15 firme

Pana in 1993, Niro a locuit intr-un apartament, impreuna cu parintii, doua surori, un frate, sotia si cei doi copii. Abia atunci si-a cumparat propria casa, iar de atunci afacerile sale au crescut precum Fat-Frumos din povesti. Daca este sa-i dam crezare lui Niro, a pornit de la un credit de 100.000 de dolari - "bani pe care i-am rambursat, nu ca altii" - si a ajuns astazi la o avere de 50 de milioane de euro. Pentru "a intra in rand cu lumea", Nicolae Dumitru a terminat Academia de Studii Economice in 1996; Niro nu ne-a spus si cand a mai avut timp sa urmeze cursurile, in timp ce dezvolta, ca pe banda, firma dupa firma. "Prima afacere adevarata am facut-o atunci cand m-am asociat cu colonelul Salitra si s-a construit Europa. Eu aveam 30%, iar el 70%. Dupa moartea lui Salitra, in 1995, terenul a ramas al meu, este al meu si acum, dar magazinele le-am inchiriat pe intreaga durata de viata a constructiei unor chinezi. Nu vreau sa intru in conflict cu ceilalti administratori ai spatiilor de acolo. Este extrem de dificil sa administrezi la comun, iar eu am preferat sa ma retrag. Dupa retragerea mea a intrat in complexul Europa Nicu Gheara, cel despre care s-a spus ca a tocmit, ulterior, ucigasi profesionisti ca sa ma lichideze", spune Dumitru. El ne-a povestit ca intamplarea a avut loc in 1998, iar dupa ce a fost atacat, l-a contactat pe Gheara. "Mi-a spus ca nu este adevarat. In momentul in care a fost agresat, acesta se afla in strainatate. Eu l-am crezut ca n-a tocmit ucigasii, dar tot cred ca are legatura cu Europa, pentru ca mi-a luat teren langa complex", afirma Niro. Nicolae Dumitru figureaza ca actionar in 15 societati, a caror evaluare l-a plasat intre primii 100 de milionari din Top 300, cu o avere estimata la 50 de milioane de dolari: Grand Hotel du Boulevard, cumparat de la Corneliu Iacobov in 2004, Niro Impex 93, Niro 95 Impex, Micro Prod, Central Residencial Park, Europa Standard, Servinvest 95, Niro Comercial, Isoconstruct, Dragonul Rosu, Yins International Trading Group, Overland Guard, Flora International, Cafeneaua Veche, Zona Balcanilor si Chiajna. "Perla Coroanei" intre investitiile sale este terenul de 50 de hectare unde a fost ridicat complexul comercial Dragonul Rosu.


"Top 300 este o prostie"

Un teren luat "pe vorbe si un credit". Aceasta este prima afacere (Niro Impex ‘93) care l-a ajutat sa ajunga printre cei mai bogati romani. "In 1993, nu aveam prea multi bani, dar am pus ochii pe o bucata de teren pe care se afla acum Dragonul Rosu. Proprietara celor 9.000 mp era doamna Zambolini. Cu toate ca avea multe oferte, femeia m-a asteptat un an de zile cu banii, doar pe baza unui contract facut de avocatul familiei sale. Un batran de 90 de ani. Am imprumutat 100.000 de dolari de la MIT Bank, am construit, am inchiriat, mi-am platit datoriile, am construit iar…", rememoreaza Niro cum a inceput sa se imbogateasca din afaceri imobiliare. Nicolae Dumitru nu se vede asa bogat, chiar daca are 15 societati, un apartament, doua case, masini de lux, sute de angajati etc. "Eu nu am nimic pe numele meu. Totul apartine firmei. Pana si casa in care locuiesc. Daca dau faliment pierd tot. Sper sa nu se intample asta. As putea fi, probabil, in acest top doar daca as vinde tot."

Publicitate prin firma lui Dan Andronic

Cu toate ca neaga vehement ca ar vrea sa intre in politica sau ca ar avea legaturi cu personajele din aceasta lume, Nicolae Dumitru a apelat pentru campanii de imagine la firma lui Dan Andronic. Reamintim ca acesta este actionar la societatea First One Communication, care a pus la punct strategia electorala pentru PSD si Adrian Nastase in 2004, iar acum il consiliaza pe Calin Popescu Tariceanu, potrivit unor surse neoficiale.
Pe vremea cand era doar presedinte PD, Traian Basescu a acuzat ca firma lui Andronic ar fi primit 36 de miliarde lei pentru o brosura scoasa de Agentia Nationala pentru Consultanta Agricola. Bani care ar fi ajuns in conturile PSD, potrivit lui Basescu. Dan Andronic este cunoscut nu numai pentru campaniile pentru PSD, ci si pentru relatiile cu Sorin Ovidiu Vantu, Fathi Taher, Adrian Nastase si Viorel Hrebenciuc. Acum, societatea acestuia a inceput de ceva vreme o campanie de imagine pentru Grupul Niro, iar vedeta acestei actiuni este fosta gimnasta Nadia Comaneci. Aceeasi care este si imaginea Rafo Onesti, orasul sau de bastina. Campania publicitara comandata firmei lui Andronic pare un raspuns-contraatac la acuzele despre legaturile grupului Niro cu lumea interlopa. Deocamdata nu se stie daca actiunea urmareste si o eventuala lansare a lui Niro pe scena politica. O alta legatura interesanta intre lumea politica si Nicolae Dumitru este Zoe Petre, fosta consiliera prezidentiala. Acesta ia bani pentru articolele din revista "Balcanii si Europa", editata de Niro, dar este si vicepresedinte la Actiunea Populara, formatiunea lui Emil Constantinescu, unde si Mugur Ciuvica este vicepresedinte. Tocmai omul care-l acuza pe Niro de afaceri cu lumea interlopa si legaturi primejdioase cu Palatul Cotroceni.

Politica, acuzatiile si securistii

In toamna lui 2006, Mugur Ciuvica, seful Grupului de Investigatii Politice, a dezvaluit ca Dorin Cocos si Elena Udrea s-au asociat cu Niro. "Fosta consiliera a presedintelui Romaniei, varful de lance al luptei lui Traian Basescu impotriva «grupurilor de interese nelegitime», s-a asociat cu Nicolae Dumitru. De ce are nevoie Niro de o asociere cu Elena Udrea pentru dezvoltarea proiectelor sale imobiliare este greu de spus. Cert este ca Udrea si Cocos au intrat in grupul de interese al fratilor Camataru. Asociatul lor, Nicolae Dumitru, zis Niro - fost partener al lui Nicu Gheara -, este cel pentru care Nutu Camataru «s-a bagat» si cel «pe care l-a botezat» familia Camatarilor", a afirmat Ciuvica. Acuzatii pe care Niro le-a respins, negand orice asociere de afaceri sau de rudenie cu lumea interlopa si precizand ca firma cu Udrea&Cocos nu a functionat. "Nu am dosar penal si nici o amenda. Ce fel de interlop sunt?", s-a justificat Dumitru. Zielele trecute, seful GIP a iesit din nou la rampa pentru a dezvalui ca Udrea este veriga de legatura dintre afacerile holdingului Niro, unde lucreaza peste 20 de fosti securisti si militieni, si un grup de interese de la Palatul Cotroceni. Intr-un interviu acordat anterior dezvaluirilor lui Ciuvica, Nicolae Dumitru a recunoscut pentru "Romania libera" ca are fosti securisti de renume printre directorii executivi, tocmai pentru a proteja legalitatea afacerilor. Acesta a mai precizat ca singurul lui defect este ca apartine minoritatilor. "Sunt tigan si de aceea sunt asociat de lume cu interlopii. N-a iesit acuzatia pentru ca nu a putut fi dovedita legatura mea cu ei. Acum sunt acuzat ca fac afaceri cu Elena Udrea sau ca am securisti la firma. Nu stiu unde si ce se doreste. Eu nu am luat un ban fara sa-l returnez, nu am avut afaceri cu statul, deci nu vad ce influenta pot avea asociatii mei si nici nu-mi plac politicienii. Acestia nu fac nimic si mint exact ca inainte de ‘89", a afirmat Nicolae Dumitru.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!