#1# De ce bulă?

O bulă este un gând, o suprafață elastică, supusă în permanență presiunilor exterioare și interioare, o tensiune, artificială sau nu. Este un compromis mobil, o graniță, dar nu și o limită. Este o provocare, dacă vreți…
Bulele vin și ele din banalitate – pe căldura asta probabil le vom admira în paharul cu apă minerală, sau în halba cu bere. Dar sunt niște sfere (formă celebră), aflate în expansiune (ideal nobil). Deci nu sunt chiar atât de banale precum par.
La prima vedere, o bulă pare cu totul neînsemnată, a se citi neinteresantă. La o a doua vedere, ea poate deveni un simbol. Cel al nonconformismului, și cel al mișcării (aspiraționale), în același timp.

#2# Banalitate și banalități

Suntem înconjurați, așa cum bine sugera cineva într-un comentariu, de banalitate. Hai să fim sinceri, celor mai mulți dintre noi ne plac aventurile (măcar cele intelectuale, dacă nu cele fizice, sau de dragoste), dar acestea sunt de cele mai multe ori niște fantasme, închipuiri, dorințe. Suntem niște personaje banale, cu o viață așijderea. Iubim așa cum s-a iubit și se va mai iubi, muncim, strigăm, visăm, plângem etc. Aproape toate verbele intră aici, nu are rost să continui.
Își are însă loc banalitatea în poezie?
Să facem mai întâi distincția între banalitate și banalități.
Banalitatea o gândesc ca pe un concept general, banalitățile se referă la mijloace. Locul comun (indiferent că e vorba de o metaforă, de o expresie, de un gând, de o construcție, de o metodă) e o plagă a poeziei. Îl regăsim din belșug aici pe site, poate să indice fie lipsa de talent/imaginație, fie imaturitatea (corectabilă în timp) a mijloacelor.

#3# Banalitate versus gratuitate

Banalitatea în schimb poate deveni însuși subiectul poeziei. Ar fi greșit să o confundăm cu gratuitatea, totuși.
Banalitatea e o simplă descriere. Deschidem ochii și spunem.
Gratuitatea înseamnă alăturare. Nu facem presupuneri, nu urmărim un scop anume, în schimb enumerăm și selectăm. Obiecte, gesturi, momente, senzații.
Dintre acești termeni, doar cel de-al doilea are rezonanță artistică (pare-mi-se avangardistă), întrucât presupune fie o alegere, fie o judecată din partea autorului.
Totuși, gratuitatea ca procedeu poetic poate să devină obositoare, prin repetabilitate.

#4# Banalitate versus obișnuit

Nu tot ceea ce este obișnuit este și banal. Sub masca obișnuitului de multe ori se ascunde magia, sensul profund. De cele mai multe ori noi nu știm să recunoaștem această magie, dar ea există, și în momentele noastre cele mai frumoase, cele mai “pline”, avem privilegiul de a o simți.
Depinde de noi să fim impermeabili sau nu în fața ei.
Un haiku de exemplu (unul tradițional, vreau să spun) va fi ancorat întotdeauna în obișnuit. Nu și în banal, însă. Pentru că el implică un astfel de sens profund, deși se rezumă de cele mai multe ori la pura senzație senzorială.
Obișnuitul care nu este banal, ascunde taine.

#5# A spune te iubesc

A spune “Te iubesc!” este banal, sau obișnuit?

/14.05.2003/