laitmotiv, laitmotive, s.n. - (...) Fig. idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc. repetata si subliniata in mai multe randuri [scris si :leit-motiv] - din germ.leitmotiv

lapidar, -a, lapidari, -e, adj. - 1.(despre inscriptii, ornamente) sapat in piatra, 2. (despre stil, vorbire) care evoca prin concizie (si vigoare) stilul inscriptiilor latine; laconic, scurt, concis. - din fr. lapidaire

latinism, (1)latinisme, s.n. - 1. cuvant, forma sau constructie sintactica imprumutate ( fara necesitate) din limba latina (si neasimilate inca in limba care a facut imprumutul).2. curent aparut in lingvistica si in filologia romaneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii romane, a incercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, incat sa le apropie cat mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente in sprijinul originii latine a limbii romane - din fr. latinisme

leonin, -a, leonini, -e, adj. (in sintagma) - versuri leonine = versuri ale caror emistihuri rimeaza. rima leonina = rima in care doua sau trei silabe sunt asemanatoare - din fr. léonin

letopiseț, letopisețe, s.n. - 1. scriere veche cu caracter istoric, in care evenimentele sunt prezentate in ordine cronologica; cronica, hronic - din sl. letopisici

letrina, letrine, s.f. - (Tipogr) litera majuscula (de obicei ornata), folosit la inceput de capitol in editii bibliofile - din fr. lettrine

letrism, s.n. - teorie literara si artistica formalista care considera ca esenta poeziei consta in simpla sonoritate a sunetelor, dispuse mai mult sau mai putin arbitrar - din fr. letrrisme

lexém , lexeme, s.n. - cuvant sau parte de cuvant care serveste ca suport minimal semnificatiei - din fr. léxeme

lexic s.n. - totalitatea cuvintelor dintr-o limba, vocabular; totalitatea cuvintelor caracteristice limbii unei epoci , unei regiuni, unui scriitor etc - din fr. lexique

lexicografie, s.f. - disciplina a lingvisticii care stabileste principiile si metodele practice de intocmire a dictionarelor; totalitatea dictionarelor(dintr-o tara, epoca, domeniu etc.) - din fr. lexicographie

licența, licențe, s.f. - (...)5. (in sintagma)Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara - din fr. licence, lat. licentia

lied, lieduri, s.n. - compozitie muzicala (vocala) cu caracter liric, facuta pe textul unei poezii scurte - din germ. lied


lingvistic, -a, lingvistici, -ce, s.f., adj. - 1. s.f. stiinta care studiaza limba si legile ei de dezvoltare; linvistica generala = domeniu al lingvisticii care studiaza limba din punct de vedere al trasaturilor ei generale, de mijloc de comunicare specific omului. lingvistica diacronica = studiu al faptelor de limba privite in evolutia lor. lingvistica sincronica = studiu al faptelor de limba asa cum se prezinta ele la un moment dat. 2. adj. care apartine lingvisticii, privitor la lingvistica - din fr. linguistique

liric, -a, lirici, -ce, adj. - 1.(mai ales despre poezii) care exprima direct stari afective personale, sentimente intime; (substantivat, f.) poezia lirica, genul poetic liric; totlaitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci etc; care apartine poeziei(sau literaturii) lirice, care este caracteristic poeziei lirice sau literatura lirica; (...) - din fr. lyrique

literatura, literaturi, s.f. - 1. arta sau creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba; beletristica; literatura populara = literatura anomnima care, transmisa pe cale orala, devine, dintr-o opera individuala la origine, o creatie colectiva; literatura culta = literatura care apartine unor autori individuali cunoscuti ca atare si transmisa prin scris; 2. totalitatea operelor beletristice ale unei epoci, ale unei tari, ale unui grup social etc.3. totalitatea operelor scrise care se refera la un anumit domeniu dal cunoasterii - din fr. littérature, lat.litteratura

locutiune, locutiuni s.f. - grup de cuvinte cu inteles unitar, care se comporta din punct de vedere gramatical ca o singura parte de vorbire - din fr. locution, lat.locutio, -onis