"După ce m-am luptat să le car până aici, constat ca nu mă ajută cu absolut nimic în criza de tată prin care trec. Mai bine aduceam leuștean, cimbru și vegeta, articole care lipsesc cu desăvârșire după piața SUA...Sau niste telemea de Sibiu, să moară de poftă toți prietenii mei români de aici și toți vecinii americani pe care i-aș fi invitat la o degustare mioritică. Dar așa, cărți...și încă de povești nici o afacere.

"Greuceanu" de Petre Ispirescu, "Fat Frumos din lacrima" de Mihai Eminescu, poveștile lui Slavici cu Pacala și, evident, Ion Creangă. Mizam mai ales pe aceasta din urmă: să vezi cum o să se mai roage Ingrid de mine, seară de seară să-i citesc povestile lui Creangă. O să înteleaga ea și cei șapte ani de acasă , trei românesti si aproape patru anglo-saxoni, că avem și noi valorile noastre autentice în industria distracțiilor. Păi mosu si baba la gura sobei, iarna, spuneau ancestral povesti, inainte chiar de nasterea lui Columb, descoperitorul lumii noi în care traim acum. Iar Disneyland nu este decat o extrapolare a universului strutocamilei din "Istoria ieroglifica" a lui Dimitrie Cantemir. Dacă l-ar fi lasat turcii, injgheba un fel de Draculaparc la margine de Vaslui, fără dar si poate.

Prima incercare a fost "Punguta cu doi bani". Imi aduc si acum aminte cum am primit de la un mos Gerila(de-ale ateismului...)pe vreme gradinitei o carticia minuscula din seria "Traista cu povesti", cu coperta colorata, in care mosul tinea in brate un cocos zambitor, iar in fundal se zareau cirezi necooperativizate si gramezi de bani, cocosei, fara aprobari legale. Si daca pe mine m-a incantat atat de mult povestea asta nemuritoare in frumusetea moralei ei, si daca generatii intregi de copii au crescut intelegand din ea cum lacomia este pedepsita si binele triumfa, de ce nu ar avea acelasi efect si asupra
fetitei mele de sase ani si sase luni, varsta de aur pentru o poveste de aur?

A venit ora de culcare. Las de-o parte ultimul atac sinucigas din Orientul Mijlociu si un lung e-mail abia primit si anunt cu hotarare:"Povestea de culcareeee! Cine ajunge in pat intr-un minut are dreptul si la inceputul povestii de maine searaaa!": Evident ca imi iau si cartea lui Creanga cu mine, sa fiu cat mai autentic. Ba incerc sa imit si vocea lui Octavian Cotescu, citind copiilor cu accent moale si molcom moldav.
- Era odat-o baba si un mosneag...
- Stop, ma intrerupe Ingrid, What's mean "mosneag"?
- Pai mos, adica un om in varsta, an old man. Si sa stii ca primesc intrebari numai in limba romana. Baba avea o gaina si mosneagul un cucos.
- Ce dragut. Aveau si ei pets.
- Cum adica?
- In loc de caine si pisica , nu-i asa?
- Da , asa este. Deci , gaina babei se oua. Si continuu povestea. Bate si tu cocosul tau sa faca oua...
- Ah, ce rau e baba asta! Spunem la politie
- In primul rand se spune "ce rea este" pentru ca este de genul feminin. Cat despre politie...mai bine sa continuam.

Si uite asa am fost intrerupt din cinci in cinci cuvinte pentru ca nu doar limbajul secolului XIX era inaccesibil copilului obisnuit sa vorbeasca romarcana, limba romanilor aflati in America la prima si a doua generatie, dar si universul contextual. Punguta cu bani, boierul, vizitiu, hazna cu galbeni, cuptorul plin cu jaratec astupat cu o lespede...M-au trecut toate transpiratiile. Vedeam cum din minut in minut entuziasmul copilului pentru basme clasice se diminueaza pana la aparitia fazei REM a ochilor care se misca sub pleoape, semn de somn adanc. Este bine si asa pentru ca macar acest scop a fost atins, cel de somnifer.

Dar ce ma fac maine?
Si maine a sosit si m-am framantat toata ziua gandindu-ma la o solutie onorabila pentru povestea de culcare. Daca asa stau lucrurile cu banala "Punguta..." , ce sa inteleaga copilul din conflictul soacrei cu trei nurori, din paranormalul Stan Patitu sau din diavoleniile lui Ivan Turbinca. Doar sunt tata crestin. Iar pe de alta parte, arhaismele, regionalismele si zicatorile lui Creanga imi dau chiar si mie bataie de cap, daramite unui copil crescut intre doua computere si aparate multimedia pe care le manuieste, si acasa, si la scoala, cu o dexteritate pe care o invidiez din ce in ce mai mult. Ghiorlan, gotca, habauc, jitar,, letca, mehenghi, mijoarca, panaghii,posmag, rohatca...Iar dictionarul l-am lasat in Romania. Parca sunau numai daco-roman urechilor mele ca doar nu pecenegii si cumanii s-au infiltrat pe malurile Ozanei. Sa il las pe Creanga si sa incerc altceva.

M-am decis sa modernizez putin suprastructura, lasand intacte scheletul de baza si morala finala. Seara am atacat "Fata mosului si fata babei", iar Ingrid fara absolut nici o urma de bucurie, a acceptat sa fie culcata, cu ochii pe jumatate inchisi, simbolul dezolarii intr-o lume ciudata pentru ea, aflata intre doua culturi. Dar se invoreaza brusc pentru ca:
A fost odata ca niciodata o familie cu probleme, precum familia lui Megan. Tata si mama se certau tot timpul din cauza banilor si dezordinii din casa, iar pentru ca erau la a doua casatorie fiecare tinea partea fetei lui. Iar cele doua fete erau diametral opuse. Christina era linistita, se ducea la scoala cu placere si acasa era prima care sa isi aranjeze camera, sa ude florile si sa duca gunoiul miercuri dimineata in fata garajului. Manca lapte de soia cu placere si niciodata nu isi neglija indatoririle.
Izabela era insa rea. Temperament coleric, toata ziua cu ochii in televizor sau pe computer, jucand jocuri idioate. Camera ei arata intotdeauna ca si cum ar fi trecut o tornada din Oklahoma pe acolo. Se ruja din ora in ora, in schimb nu se dusa decat atunci cand o certa tatal. Erau lenea si rautatea impreuna in aceeasi persoana. Intr-o zi, nemaisuportand dezordinea, cearta si stresul credit-cardurilor folosite de Izabela si mama ei, pe care tatal Christinei trebuia sa le plateasca, el i-a spus asa:
"Christina, draga mea fiica. Iata ca eu o sa ma duc in curand la azilul de batrani pentru ca nu mai pot sa suport nepotrivirea asta de caracter. Iar pe tine te voi trimite la internatul unui colegiu. Dar sa ai grija cum te porti pe drum si acolo. Sa fii politicoasa si gata sa ajuti pe oricine, iar Dumnezeu te va ajuta sa termini cu bine si sa ai o cariera frumoasa."
Si asa mai departe am turuit spre incantarea lui Ingrid care nu numai ca nu a adormit, dar toata seara s-a rugat de mine sa ii mai spun. Eram foarte mandru de modalitatea aceasta patentata de mine pentru a o face mai sensibila fata de povestile copilariei in care ea poate sa intervina activ in "menu". Ma bucuram ca am reusit sa mai atenuez din atractia fatala a imaginii video, a informatiei virtuale, in favoarea contactului nemijlocit cu paginile unei carti si folosirii imaginatiei. Dar ieri, am avut o senzatie stranie atunci cand, spunandu-i ceva din viata lui Isus, am constatat ca Ingrid a asimilat jocul de-a modernizatul povestilor mai mult decat as fi banuit.

A venit seara. Am luat Biblia si i-am citit Luca 7, 1.2 - "Dupa ce a sfarsit de rostit toate aceste cuvantari inaintea norodului care-L asculta, Isus a intrat in Capernaum. Un sutas avea un rob la care tinea foarte mult si care..."
- Hei, nu asa! mi-a strigat "audienta" care se foia cu neliniste vadita.
- Ba da, asa scrie.
- Ba nu asa se spune, asa nu este "fun"
- Dar cum?
- Cm ai spus cu Christina si Izabela, stii tu cum, hai, te rog...
- Ingrid , dar aceea era o poveste inchipuita. Acum este vorba de una adevarata. Una speciala.
- Dar nu inteleg "meaningul", imi reposa pleonastic copilul. Norod, cine e asta? si rob... si nu mai spui ca aseara...


Ajutati-ma sa ies din incurcatura. Vreau sa fiu consecvent cu ea, dar si cu Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu, carte educativa prin excelenta. Altfel , "pilda bogatului caruia i-a rodit tarina" va deveni "pilda investitorului care a castigat o afacere ultraprofitabila", "pilda fiului risipitor" va fi "pilda rockerului care si-a sters tatuajul cu laser", iar "vindecarea indracitului" o sa ajunga pentru copii nostri "operatia reusita, pe creier, cu mijloace neconventionale , a unui subiect bolnav de schizofrenie tip A- personalitate dubla"...Sau sunt singurul parinte care se framanta cu aceste dileme?"