Timpul curge; apasator … fiecare clipa ne graveaza in suflete frustrarea alegerii de a trai. Moartea, insa, este singura stare de suficienta, pe care omul o respinge instinctiv. Perceptia imoralitatii sinuciderii este, ea insasi, una dintre cele mai crunte forme de imoralitate, o adevarata crima,- in sens invers.
Putem distinge cu usurinta o bariera intre doua perceptii universale intre care spiritul uman se zbate. Viata este perceptia valabila, concreta, sigura si tangibila, singura pe care omul o cunoaste si de care, cel mai adesea, se agata cu disperare. Se pare, insa, ca viata nu il multumeste. Bariera vietii il constrange pe om sa distinga in obscurul mortii o continuare a existentei sale. Cel mai adesea, insa, sinucigasii evadeaza din viata nu pentru a avea acces la o miraculoasa transcendere intr-o alta forma de existenta. S-ar putea numi realismul solemn, vital, prin care mintea – adesea tulburata – a unui sinucigas refuza sa se mai cufunde in visul lumii de apoi, alegand o viziune dureros de obiectiva. Ne cladim credintele pe percepte ce, in momentul sinuciderii le consideram cu totul neverosimile, si pe care gasim decenta de a le abandona, din lipsa de ipocrizie. Prin urmare, ce drept avem noi sa-i impunem sinucigasului sa-si cufunde mintea in aceleasi povesti cu zmei si zane pe care noi insine facem eforturi patetice de a le crede ? Este o alegere care, in conditii de luciditate, trebuie respectata.
Insa, la granita dintre viata si moarte, ce inseamna luciditate ? Mi-ar placea sa ii simpatizez pe acesti oameni, intrucat le pot intelege deznadejdea, le pot simtii dezgustul si le admir curajul. Departe, insa, de mine, decizia in sine. Nu pot nega: Viata seamana cu o balacareala in mocirla propriilor vicii si slabiciuni umane, insa a fi josnic poate fi un act de mare clasa, o adevarata arta. “A fi” – ca stare, imi starneste mai mult interes decat negatia acestui concept. “Cum ar fi sa nu fi”, se intreaba multi. E atat de simplu de experimentat incat eu unul prefer a fi… TOT CE E ADUS DE INEVITABIL ESTE CONDAMNAT A FI EVITABIL.
Omul se afla, uneori, in fata evidentei propriei conditii. Se poate pune intrebarea : “De ce as renunta la propria viata”. Problema se poate pune, insa, si in sens invers : “De ce as mai trai ?”. Decenta ne condamna la constiinta, iar aceasta e cel mai scurt drum catre pierderea motivatiei de a trai. Daca as fi fondatorul unei noi religii as fi pus in fata unei probleme delicate : A stimula gandirea, ratiunea, constiinta, ori a o inhiba, a o interzice moral si religios, a o transforma intr-un pacat cumplit si rusinos, asa cum o fac majoritatea religiilor. As alege, printr-un act de iresponsabilitate, sa le ofer semenilor mei mai multa libertate de gandire si expresie decat ar putea suporta. Acesta este paradoxul unei fiinte spirituale – cel mai adesea isi pierde capacitatea de a crede, de a functiona intr-un sistem, de a constitui o fiinta sociala pozitiva, de a se raporta si a respecta conventiile si regulile sociale, legale, morale si religioase, devine un fel de… parazit. Acesta este, probabil, si motivul pentru care natura ne-a facut muritori, pentru ca arderea noastra se intretina scanteia initiala a speciei. Si atunci, suntem oare indreptatiti a ii ucide pe cei mai buni dintre noi, a ii elimina pe aceia ce au iesit din grota si au vazut ceea ce restul nu au banuit vreodata ca ar putea exista chiar deasupra capurilor lor - lumina ?
Consider ca ar fi o mare greseala. Se poate spune despre un astfel de om ca isi pierde capacitatea de a respecta regulile. In acest caz, oare, nu regulile sunt cele care ar trebui schimbate ? Vorbind despre moralitate, e corect a marginaliza un om, din cauza conceptelor sale superioare, si a-i supune vointa unei vointe generale inferioare ? Moralitatea, este o cauza individuala, generala, particulara ori sociala ? Tocmai de aceea dispretuiesc moralitatea. Sub paravanul absolutului moral omul isi permite sa fie un animal social, care ucide orice nu ii seamana, si iubeste orice ii seamana. MORALITATEA CONSTITUIE UN SISTEM DE JUSTIFICARE INGUSTA A AJUSTARILOR ABUZIVE CE FAC UN SISTEM FUNCTIONABIL. Iar mortalitatea reprezinta instrumentul de reglare si de echilibru al acestui sistem. Oamenii sunt simple paie, puse sa arda… cui ii pasa care arde mai repede ?... Sinucigasii sunt, se pare, iremediabil imorali si periculosi pentru o astfel de societate mult prea ipocrita pentru a-si permite revelatii ori oaze de siceritate.

Intrebarea ce sta la baza acestei dizertatii este : “Daca omul are dreptul la viata, de ce nu i se ingaduie si dreptul la moarte; si cum se incadreaza fenomenul sinuciderii in raport de moralitate si conventii sociale ?”.


Nota : Suficiente apasatoare, 2004