-Ce esti tu, poetule?
Din ce traiesti, cu ce te hranesti, ce iubesti?
Caci eu, slujbas in alujba omeniei m-am plictisit sincer de ce inseamna astazi viata. M-am plictisit de acea filozofie permanenta pe care batranii nu s-au saturat sa mi-o tot transmita. Sincer nu mai su[ort viata asta, nu mai vad nimic in ea, si am impresia ca daca maine se va incheia, am sa platesc si pentru ca am incheiat-o
-Tinere, e trist ce imi spui tu mie
Dar lasa un ragaz, asa nu doar ca sa fie
Eu m-am nascut sa te vad pe tine undeva
Sa cant iubirea, viata, lumea... cumva
De fapt... Eu m-am nascut sa simt altfel
Pentru ca tu mi-ai dat dovada ca lumea gandeste intr-un sinhur fel.
Eu nu traiesc degeaba, pentru ca eu din asta traiesc
Si cu iubirea lumea asta banala cum o vezi tu intregesc.
Eu nu vreau sa simt ale lumii naive erori
Dar ador sa indur toate necazurile, ai tai fiori.
Si ca sa fiu mai direct stii ce e viata?
E un buchet de flori care se sting pentru ca au apa, ci decat zambete, jubilari, si ce e mai important fiori.