Ce-ar fi fost sa fie si ce-a fost e prezent. Cum sa scurtezi infinitul temporal cu clipa dinauntru, cu eul tau trecut? Posibila dereglare a clepsidrelor iti da iluzia fericirii unui scriitor de succes. De ce nu ai ‘vocatia fericirii’ ca scriitor in acest prezent? Timp de decenii ai invatat sa pierzi, dar nu mai esti ‘pierdutul’! Ai buzunarele goale, esti sarac lipit, intrucat ai tot scos la carti si prea putina lume le cumpara. Cati dintre cei ce au pierdut ca noi n-au fost intepati de spinii de trandafiri? Important e ca acesti asa-zisi scriitori raman cu bucuria trandafirilor albi si rosii, care cata vreme sunt neculesi nu imbalsameaza aerul, ci au mirosul retinut. Cine sa-ti culeaga operele?
Reputatia e ca un fluviu, care scoate la suprafata lucrurile nerahatite dar umflate; un nume bun in lumea literara e ca o alifie inmiresmata: atunci cand oamenii de frunte au aceeasi parere si ei imprastie reputatia peste tot, aceste miresme devin mai puternice decat ale florilor de trandafiri culesi. Asteptam si noi, cei necunoscuti, acei oameni grei sa ni se-arate! Cat sa ne mai lasam sufletul in deriva gurmanda amplasata intre scenariul de a se hrani cu propriul sau bine sau scenariul hranirii cu raul altuia? Sufletul pana la urma va alege ce e mai bine, obisnuinta facand oricum acel lucru sa fie placut si usor.
Iluzia se-nchide ca o pleoapa peste ochiul in care asteptam implinirea, reputatia. E falsa insa critica primita de noi de la persoane cu lipsa de valoare, de la omenii de rand, care nu inteleg meritele celor mai studiosi decat ei, care nu inteleg scriitura de tinuta. Marii scriitori se confunda cu marile noastre elite, iar antielitismul seamana cu ura fata de pantofi, a cuiva care n-a fost incaltat vreodata. Meritele marunte atrag laudele omului de rand, iar meritele inalte le trezesc uimirea, nu le pot patrunde. Cand scrii carti, treci din lumina simturilor in lumina ratiunii. De scriitura nu te saturi, pentru ca placerea pe care o procura mintii e superioara.
Nici pe laude nu e bine sa ne sprijinim, desi lauda e oglinda meritului. Lauda se schimba dupa deformarea pe care i-o da oglinda, dupa formele pe care le reflecta imaginea. Si totul decade unde laudele pornesc din linguseala. Exista si lauda din rautate sau din ‘pricepere’, dealtfel mult mai periculoasa.
E bine sa vedem si dincolo de ‘nevermore’, fara complicatii interioare, adica speram ca in sfarsit sa se citeasca si cartile celor ca noi, necunoscutilor in lumea aceasta. Inventariem contingente, temperam derivele sufletelor si innobilam perisabilul din cititorul de eseuri. Si nu ne-om adresa cititorului cu fata la tarana, pentru ca atunci cand ai spinarea catre ceruri, fata intre bulgari de pamant si pasarea ucisa de ecoul propriilor aripi e firesc sa nu te intereseze mare lucru.
Perfectiunea in literatura arata bine doar ca sansa. Sunt semnalate erori care traiesc la fel de mult cat o capodopera si atunci intregul meu centru e invadat de periferie. Or, ma compar si eu cu altii, si ma intreb: sunt scriitor sau mai curand un simplu ecrivain? Mana omului de stiinta scrie la comanda spiritului sau nelinistit. E ca la sah: pionul aplica gandul si implineste fapta jucatorului. Si te vindeci prin scris, e o terapie, indiferent cat de bine o faci!...
Asemenea multora dintre noi, cel care scrie pentru nimeni avea impresia ca scrie pentru toti, dar n-are valoare pentru prezent. Si totusi, nu in desert, cand Moise a intrat in nor, ci la mijirea zorilor, la constiinta de dimineata, inlauntrul unei case il veti gasi inca scriind. Valoarea lui o veti gasi rasfirata-n Viitor, cand cuvintele aruncate deja in mijlocul lumii in sfarsit o sa tulbure!