Grecii antici au fost întotdeauna fascinați de lucrurile spiritului. Spre deosebire de omul modern ei le prețuiau mult mai mult. Omul de astăzi este “nevoit” să ajungă la ele de cele mai multe ori atunci cînd colapsează sub asediul senzorialului și utilitarului, iar unii nici măcar atunci. Grecii însă observau și încercau să înțeleagă aceste lucruri. Astfel ei, privind anumite manifestări umane au ajuns la delimitarea și definirea a patru categorii de “nebunie divină” (gr. manteuomai de unde avem astăzi cuvîntul manie ). Termenul nu trebuie înțeles neaparat în sensul lui patologic ci mai degrabă fenomenologic și poate chiar epistemologic. În accepțiunea lor omul era în acele momente posedat sau sub influența unor forțe divine deoarece se manifesta categoric diferit de ceea ce se numea normalitate. Astfel avem astăzi și termenul de entuziasm provenind de la grecescul entheos care înseamnă posedat de zei. Interesant și demn de remarcat în sensul acesta e și faptul că însuși sfîntul apostol Pavel împrumută această perspectivă atunci cînd spune că propovăduirea crucii și a învierii lui Hristos este o nebunie pentru greci și tot el spune că a devenit “nebun pentru Hristos”, etc. Dar să revenim la cele patru categorii pe care le considerau grecii.

Prima “nebunie divină” era profeția și zeul căruia îi era atribuită era Apollo și în esență se presupunea că omul prin ea avea acces la mintea, intelectul divin. De aceea se și considera că această “nebunie divină” era superioară sănătății mintale a omului obișnuit.

Cea de-a doua era atribuită lui Dionysos și era starea inițiatică în care omul avea posibilitatea de a vedea și a împrumuta chipul și trăsăturile divinității.

Cea de-a treia “nebunie divină” era atribuită Muzelor și era poezia sau starea poetică, deși cele nouă muze acopereau mult mai mult decît domeniul poeziei. Totuși încă de pe atunci se considera probabil că patroana și regina artelor este de fapt Poezia. Cele nouă Muze erau Calliope (muza poeziei epice), Clio (muza istoriei), Erato (muza poeziei de dragoste și a artei mimării), Euterpe (muza muzicii), Melpomene (muza tragediei), Polyhymnia (muza poeziei sacre), Terpsichora (muza dansului și coregrafiei), Thalia (muza comediei) și Urania (muza astronomiei).

Cea de-a patra “nebunie divină” era erotismul sau dragostea egoistă, senzuală (a nu se uita că grecii mai aveau încă doi termeni pentru dragoste, phileos și agapao). Cele două zeități răspunzătoare de această “nebunie” erau Afrodita și Eros.

Astăzi psihologia, psihiatria, sociologia, antropologia, sexologia, filozofia și o pleiadă de alte științe și discipline au încercat să așeze și să categorizeze aceste fenomene ale comportamentului uman. În ce măsură au reușit rămîne de văzut. Cert este că noi oamenii secolului 21 continuăm să rămînem fascinați la fel de mult ca vechii greci în fața spiritului profetic, a caracterului inițiatic, a fiorului erotic și în fața Poeziei.