agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 11308 .



Modestia
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [alchimina ]

2005-05-28  | [This text should be read in romana]    | 




"Mi-a fost rușine de această modestie mincinoasă" - ne mărturisește cu sinceritatea-i fără menajamente Nietzsche. Care să fie însă acea modestie atît de rușinoasă? Desigur aceea ruinată de ofensiva populismului, aceea care și-a pierdut orice noblețe și își ascunde decrepită tîlcul sub o zdreanță de seminificație - lipsa de îngîmfare. Tristețea mare este că Dicționarul explicativ al limbii române surprinde doar fireasca decădere morală a vremii cînd se limitează doar la această hanță flendurită ca unic sens al modestiei.

Modestia pare să fi ajuns doar refugiul ipocrit al mediocrității veleitare, atunci cînd nu e revendicare obraznică a egalitarismului revanșard. Un anume complex de inferioritate, transformat revoluționar in complex de superioritate, obligă vulgul să cheme la ordinea modestiei pe cei superiori, pentru ca astfel prostia să-și încununeze obscuritatea mediocrității cu laurii de elevație etică ai modestiei. Rigoarea supremă a acestei chemări este nivelarea egalitaristă, complacerea în mocirla generală, modestia fiind doar umilința liber consimțită a celor superiori pentru a nu jigni cumva suficiența ambițioasa a celor inferiori – doar astfel dispuși să le accepte cu modestie ofranda.

Și totuși modestia nu înseamnă doar cedarea bleagă în fața pretențiilor mediocrității, lipsa fermității existențiale, abandonarea valorilor și a simțului ierarhiei. Dacă nu e sărăcită, fiind considerată pripit doar o complezentă virtute de contact, ea are șansa de a-și reaminti că este efort consecvent de temperare a isteriei afirmării necondiționate, acțiune răbdătoare și decentă de a-ți căuta măsura - simplificare și esențializare, lămurire și stilizare. Lupta ei se dă cu acel model absurd al personalității rapace, care își adjudecă cu lipsa de discernămînt a lăcomiei complicația pentru a putea deriva din această strinsură avară puzderie de merite, pretenții nemăsurate, ifose absurde. Modestia vizează astfel restrîngerea personalității lăbărțate, excesiv umflate social pînă la a-și afla măsura în simplitatea firească și nepretențioasă pe care o prescrie omului, laolaltă cu toate lucrurile, dictonul latin: est modus in rebus.

Modestia este resimțită în cele din urmă ca o sobrietate și decență a simțirii care ne face să nu exageram importanța ideilor, sentimentelor și faptelor noastre in speranța ipocrită de a pretinde drepturi și privilegii sporite in fața celorlalți. Ea ar trebui opusă atunci nu atît îngîmfării, cît unor metehne izvorîte mai degrabă din scursurile ideologice ale vremii: veleitarismului, cusurgeriei, snobismului. Și abia așa am putea pricepe că modestia este, înainte de a fi un mod de a te manifesta în fața unuia sau altuia, o atitudine fundamentală a fiecăruia în fața vieții și a destinului său. Forțînd puțin limba, am putea spune că fiecare este ținut să modestească la propria-și soartă.

(Ceea ce am scris mai sus am scris demult. Nu am pretenția de a fi surprins toate subtilitățile modestiei și m-ar bucura să le aflu de la cei ce o practică cu mai mult succes.)



.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!