agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-08-30 | [This text should be read in romana] |
Poezia domnului Caragiale
PuÈ›ini exegeÈ›i s-au oprit asupra poeziei marelui dramaturg. Din motive ca să nu fim neapărat de calitate, critica literară a evitat creaÈ›ia poetică caragialiană, simÈ›ind probabil primejdii ascunse, ce ar fi putut alătura ierarhiii valorice deja stabilite. De aceea, îmi permit să atrag atenÈ›ia opiniei publice È™i chiar a criticilor de profesie, asupra creaÈ›iei poetice a lui I.L. Caragiale în "limba franceză". Tradus în anii 80 ai secolului trecut de D.I. Suchianu, Caragiale se dovedeÈ™te a fi nu numai un excelent cunoscător al limbii franceze, dar un admirator al lui Verlaine sau Mallarmé È™i chiar Villan. Nu cunosc ce reÈ›ineri a avut Caragiale spre a încredinÈ›a poemele în limba franceză tiparului, dar presupun că versurile, în general, nu-i satisfăceau nevoia de afirmare specifică întregului clan Caragiale, dornic de bravadă aristocratică, de teatralismul funambulesc, de exteriorizări epatante, urmate de dese retrageri în turnul de fildeÈ™ specific mai ales lui Matei Caragiale. Cu o memorie unanim recunoscută de Eugen Lovinescu È™i Emanoil BucuÈ›a, I.L. Caragiale parafrazează uneori ciclul "Femmes" al lui Verlaine, jucându-se cu nume exotice, imaginare, în eroarea de portrete ce stârneau interes în cercurile de lectură unde dramaturgul ?? mai ales spre sublima perioadă de creaÈ›ie a vieÈ›ii sale. După cum remarca È™i Barbu Cioculescu, stilul flamboaint al autorului "dezvăluie afinități cu acel «Art nouveau»" (??, Modern Style, Secession...) bazat în special pe o autoironie a limbii lui Goethe nevorbită pe tot parcursul exilului său germanic, cu toată suspiciunea lui Florin Paraschiv din "Caragiale È™i munÈ›ii" publicată de noi ca foileton în "Gazeza Vrânceană" literară. Excelând în limba franceză după părerea lui Anatole France, îl depășeÈ™te pe Mateiu Caragiale, chiar dacă după Lovinescu, Ion Luca "era sortit să rămână un diletant" în poezie. Spre edificare, publicăm o parte din poeziile păstrate de sora poetului TuÈ™chi în traducerea lui D.I. Suchian Mains Tes mains si pâles sur mes mains Ainsi que des fleurs de lumiere Et que la froide paupiere D'un mort ami et tres ancien. Mes mains cherchent tes mains, trop pâles Pour les avoir longtemps serrées; Mes mains aiment tes mains effacees Toutes pareilles â des petales. Et que mes mains â tes deux mains Meurent de la tres chere etreinte Lorsque la lune, pâle défunte, Effeuille nos espoirs éteints. J'ai peur, ce soir, de tes main blanches... Elles me sont si peu miennes, Elles me semblent. plus étranges Que des fleurons de mode ancienne. Je sens tes mains qui me font mal, J'endure leurs fievres torpides... La nuit est violente et pâle, Et mon désir mol et languide. Tu dors - et seules tes mains veillent Mon réve fol au clair de lune... Tes mains - je les voudrais pareilles Aux grands espoirs que l'aube allume. Mâinile Mâinile tale-atât de pale Pe mâna mea par flori de lună, Sau niÈ™te pleoape glaciale De mort, amic din vremi străbune. Fragile, netede petale, Și de-o prea palidă culoare, AÈ™a-s acum mâinile tale Pentru că eu le-am strâns prea tare. O1 Mâna ta rămâie prinsă Intr-ale mele totdeauna De cîte ori va trece luna Lepădând vre-o nădejde stinsă. Mi-e frică, azi, de mâna ta. Imi pare-aÈ™a puÈ›in a mea ! Imi pare mai străină ca O floare-n câmpul altuia. Și parc-ar vrea să-mi facă rău. Ii simt fiorul ei mereu ; Iar noaptea, violent È™i greu, ÃŽnmoaie încă dorul meu. Dormi. Singure - deasupra - abiselor Mâinile tale stau veghind. Le vreau, le vreau nădejde viselor Pe care zorile le-aprind. Berceuse De la pâleur... de la pâleur... Et le blanc geste de bercer... Et la lune - fleur sans couleur – Eclairant d'avoir trop pleuré. Et des sanglots pour des images Mortes, oubliées et flétries... Et tristesse des paysages D'un rêve qui n'est pas fini... Du désespoir vague d'ennui... Et des rythmes très obstinés... Au~ vitres le bruit de la pluie. Et l'angoisse aux doigts effilés. Cântec de leagăn Palori... palori... palori... paloare Și albul gest de-a legăna, Și luna, flori fără culoare, Cu lacrimi ce vor lumina ; Și hohot pentru niÈ™te sparte Și moarte pajiÈ™te uitate, Și peisaje triste foarte Din visele neterminate. Deznădejdi vagi, fără de ham, Ritmuri ce fac pe om să turbe, Picuri de ploi ce bat fin geam Și spaime cu degete curbe. Chanson Tu m'as donné ta bouche grave Et tes deux bras, las de prier, Se sont tres simplement posés Dessus mes paupiéres malades. Tu m'as donne ton regard frais, Palpitant comme les fougères; Tu m'as donné ta face claire Ton odeur de blangize forêt. Tu m'es oubli après la mort, Tu m'es soleil un soir d'automne Et ma douleur crispée s'étonne De la pitié de son effort. Les roses meurent sur le seuil Ou j'ai chanté les lèvres brêves Et ta candeur vers toi m'élève Comme lève le vent les feuilles. Et chaude tu fus a mon coeur, Comme des pavots au soleil Et fraîche tu me fus, pareille  l'aube hyaline qui pleure. Et douce tu fus a ma bouche, Comme est le vent a mes cheveux – Et pure tu fus a mes yeux, Cornrne est la nuit d'été farouche. Et blanche tu fus a rnes bras, Et souple, parfumée, légère!... Et chère tu me fus - si chère, Que je ne t'oublierai, pas. Tel glaive au sifflernent fatal, Fleuri du sang qui le consacre, Par temeraire simulacre, Brillait d'un sompteux rnétal. Pour s'ériger d'orgueil natal Les rêves morts dans le massacre Tel glaive au sifflement fatal Fleuri du sang qui le consacre. Et qu'il soit fier comme un cristal, Que l'epopée l'allume et sacre Il sème le reflet brutal, Tel glaive au sifflement fatal. Cântec Gura ta gravă tu mi-ai dat, Si mâna ta mi-ai dat-o. Iat' ! Sătulă de-nchinat, pe-aproape Ea mi se-aÈ™ază-acum pe pleoape. Obrajii tăi atât de fragezi Și ochii tăi azuri È™i puri Cu priviri drepte È™i-ape limpezi, Și tot parfumul din păduri. Ci tu eÈ™ti marea mea uitare, Moarte È™i vis, noapte cu soare; Și-È›i este milă, È™i te miri De mizerele-mi opintiri. Pe prag toÈ›i trandafirii zac. Buzele tale iuÈ›i mă fac Spre tine să mă-nalÈ›, să cânt Ca frunza-n zbor dusă de vânt. Și caldă-ai fost inimii mele Cum arde-n soare-o ploaie nouă, Și proaspătă mi-ai fost cum sunt acele Zori care lăcrămează rouă. Și dulce gurii mele ca Vântul când joacă-n chica Și limpede privirii mele Ca vara pe senin de stele. Și albă-ai fost braÈ›ului meu, UÈ™oară, suplă, parfumată Și-atât de scumpă, că mi-i greu Să te mai pot uita vreodata. Ãst paloÈ™ cu È™uier fatal, Stropit c-un sînge ce-1 consacră ÃŽntru-ndrăzneală simulacră -, Străluce-n somptuos metal. Plin de ifosul său natal, Visează moarte È™i masacre Ãst gladiu cu È™uier fatal Și sînge care să-1 consacre. Fudul si dur ca un cristal Ãst paloÈ™ cu reflex brutal Prăsele de-aur È™i de nacru Se crede mit, se crede sacru Ãst gladiu cu È™uier mortal. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy