"Tăcerea e umbra unui cuvînt", e de părere Blaga atunci cînd, ispitit de bogăția tainică a cuvîntului, renunță să-l mai hăituiască discursiv pentru a-i epuiza înțelesul și, adăpostindu-se cuviincios în umbra sa, îi urmărește doar nălucirile tîlcului, ecourile reverberate ca într-un ghioc în aforisme și poeme.

De un astfel de răsfăț se bucură cu predilecție și din belșug și cuvîntul umbră. Buchetul subtil al umbraticelor fantasme iscate de închipuire împrăștie în cele din urmă o mireasmă simbolică, nuanțată, complexă, vibrantă care pare a fi aceea prielnică sălășluirii omului pe acest pămînt. Căci atmosfera, climatul benefic și binecuvîntat al locuirii umane se dovedește a fi, în poezia blagiană, locul umbros, umbratic, umbrelnic.

Ispitit de taina umbrei, Blaga revizuiește statutul convențional-maniheist al opoziției lumina-întuneric și inversează ierarhia lor tradițională. Atenuează prestanța luminii și reabilitează întunericul, constată reciproca lor dependență și coruptibilitate și le împacă într-o virilă sinteză - coincidentia oppositorum -, în unitatea fragilă, delicată, evanescentă a umbrei.

Înainte de a urmări itinerarul acestei revizuiri, un succint inventar al chipurilor și arătărilor umbrei ne poate convinge de gustul poetului pentru feluritele ei ipostaze, semnificații și sugestii.

Companie fatală, proiecție imaterială a unui contur întunecat în lumină - "Să-nsoțească-n lumi ființa / merge-alături neființa" -, contemporană cu uimirea, umbra rămîne o taină veșnic pecetluită și totuși mereu ispititoare: "Umbra ce-o purtăm pe drum, / că-i din soare, că-i din lună, / neînțeleasă-i ca o rună, / scrisă-n piatră de lagună."

Ca loc umbrit, ospitalier, obscur și răcoros, ea se oferă drept spațiu privilegiat al tihnei contemplativ-revelatoare, iscînd în sufletul omului tandre admonestări: "Gorunule din margine de codru, / de ce mă-nvinge / cu aripi moi atîta pace / cînd zac în umbra ta / și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă?" Este locul unde se poate înfiripa - din această interogație zăbavnică - povestea, legenda umană.

Iscodind tîlcurile tot mai insinuante, mai vag sugestive ale umbrei, întrebarea și răspunsurile vor construi un tărîm vrăjit al ecourilor și penetranțelor, o invizibilă rețea a răspunderii.