agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4719 .



Recviem - Giuseppe Verdi
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Vavila ]

2009-07-07  | [This text should be read in romana]    | 





Joi 30 aprilie 2009. La orele opt ale serii se va ține un concert în Biserica Duke din Durham (Duke University Chapel), Carolina de Nord. Poziționată în inima campusului vestic al universității, biserica a fost construită între anii 1930 și 1935, arhitectul fiind Julian Abele, primul arhitect negru, care și-a făcut studiile în Franța și în Pennsylvania. Capela măsoară 291 feet lungime, 63 feet lățime și 73 feet înălțime, neținând cont de înălțimea turnului. Biserica este un exemplu de arhitectură neo-gotică în stil englezesc, arhitectura gotică fiind caracterizată de arcuri mari, bolți nervurate și contraforturi, care permit crearea unor spații mari și deschise, și care nu sunt întrerupte de coloane pentru susținere. Biserica este construită din piatră vulcanică din Hillsborough, California. Este cunoscută ca piatră albastră de Hillsborough și are 17 nuanțe de la ruginiu la gri. Ferestrele bisericii, 77 la număr, au frumoase vitralii, cu scene biblice și cu 800-900 figuri din Biblie.
Băncile din interiorul bisericii asigură locuri pentru 1600 persoane. În 1976 a fost instalată prima orgă „Flentrop” și cea de a doua de dimensiuni mai mici „Brombaugh” în 1996.
Aici se țin slujbele liturgice în fiecare duminică, la care participă și corul universității. Acest cor este unul din cele mai mari și active coruri din țară. Are 150 de membri care includ studenți din facultăți, cadre didactice dar și alți cântăreți din Duke și comunitatea din Durham. Directorul artistic al Societății Corale din Durham este Rodney Wynkoop, din 1986.
Recviem (requiem) provenit din cuvântul latin liniște, repaus, odihnă, este o lucrare vocală sau vocal-instrumentală pentru pomenirea unei persoane decedate. La începuturile ei, această lucrare era o parte a mesei catolice care începea cu cuvintele „requiem acternam”, adică „odihnă veșnică”. Ulterior, recviemurile scrise de compozitori iluștri ai secolelor XVIII-XIX au avut o mișcare de translație spre sălile de concerte, fiind compoziții corale, cu orchestră, scrise pe texte liturgice ale meselor funerare. Mesa provine din cuvântul latin missa, adică lucrare în mai multe părți pentru cor, uneori și cu soliști, cu sau fără acompaniamentul instrumental, scrisă pe un text latin anumit, pentru a fi executată în cadrul liturghiei catolice.
Recviemuri au compus mai mulți muzicieni. În general ele au eleganță, solemnitate. Recviemul în re minor de Mozart are mult patetism și meditație, cel al lui Berlioz este aproape înspăimântător de emoționant, iar Recviemul german de Brahms, o cantată funebră ce părăsește de multe ori textul liturgic. Recviemul lui Giuseppe Verdi a fost considerat de unii „un monstru liturgic”, mesa verdiană fiind o compoziție sacră ce poate fi cântată în biserică. Premiera acestui recviem a avut loc la un an după moartea lui Rossini (1869).
Muzica romanticului compozitor, italianul Giuseppe Verdi, este melodioasă, dramatică, emoționantă, sublimă! El a trăit în secolul 19, creația lui marcând una din marile perioade ale operei (Nabucco, Ernani, Rigoletto, Trubadurul, Traviata, Bal mascat, Puterea destinului, Don Carlos, Aida, Otello, Falstaff). A mai scris, în afara muzicii religioase (Recviemul, Stabat Mater, Te Deum) și muzică de cameră (Cvartet de coarde) și muzică vocală.
Aleea care ne călăuzește pașii spre biserică este plină de oameni care se grăbesc să-și asigure un loc. Împrejurul bisericii sunt felinare cu lumini galbene printre copacii înfloriți, pe jos, de o parte și alta a aleii - flori de diferite culori. Senzația pe care o am, este aceea că trecem printr-un parc. Și cu adevărat, acesta este parcul din jurul bisericii.
Ora 7,35. Intrăm și locurile din bănci sunt aproape toate ocupate. Îmi arunc o privire fugară asupra celor veniți: Comunitatea americană de aici este foarte diferită de cea românească, mai ales prin faptul că există o impresionantă diversitate rasială, de vârstă și probabil și culturală. Dar oamenii sunt cumva la fel, natura umană este aceeași peste tot, indiferent de naționalitate și aceasta îi adună, îi face să simtă emoțiile muzicii care vorbește într-o singură limbă, pentru toți oamenii de pe această planetă.
Ne strecurăm printre cei mulți și găsim trei locuri undeva în față, să putem vedea mai bine.
Forfotă mare, lume foarte multă, coriștii încep să ocupe partea principală a bisericii - naosul, pe fundalul căruia sunt aprinse luminile a trei icoane de o rară frumusețe, galbenul icoanelor sugerându-ne lumina spirituală, sfințenia. Orchestra instalată în fața coriștilor își acordează instrumentele. Sunt diferite instrumente de suflat (flaut, oboi, clarinet, fagot, corn, trompeta, trombon, timpane), instrumente de percusiune (toba) și instrumente cu coarde. Apare dirijorul, pe nume Grant Llewellyn, de origine englez, venit cu un contract de câțiva ani, pentru a dezvolta această orchestră și a o dirija. După ce se înclină în fața auditoriului, un telefon mobil sună… Dirijorul își întoarce privirea spre auditoriu, în direcția de unde venea sunetul și zâmbește îngăduitor… Poate spune în gând: „Doamne iartă-l că nu știe ce face!” Lumea explodează într-un râs scurt dar violent, reacționând în acest mod la tulburarea liniștei sfinte cu aceste aparate moderne. Într-o clipă gândesc: ”Ca la noi!” deoarece și la noi în biserică am auzit sunând telefoanele mobile, numai spun de alte adunări… Dirijorul își reprimă zâmbetul, își întoarce privirea spre orchestră și cor, se concentrează câteva clipe și începe să dirijeze. Din acel moment sala amuțește și în această stare ne-am aflat până la terminarea primei părți a concertului. Corul este imens, am apreciat de îndată că este format din peste o sută de persoane, aflând ulterior că este format din o sută cinci zeci.
Și Requiemul lui Verdi începe zguduitor cu vocile coriștilor, sunetele instrumentelor, confirmându-ne aprecierea unei cutremurătoare compoziții din întreaga muzică de inspirație religioasă. Bolțile înalte ale bisericii preiau sunetele și nu de puține ori avem senzația că sunetele sparg bolta bisericii trecând, înălțându-se la cer. Își continuă cântările soprana Jane Jennings, mezzo-soprana Mary Phillips de la Opera Metropolitană, tenorul Andrew Staples și basul Raymond Aceto. Voci superbe, iar când aceste voci se suprapun corului, ai impresia că întreg cerul și pământul cântă, deși se află la distanță tragică unul de altul… Moartea este percepută ca aducătoare de conflict sufletesc, iar divinitatea este cea care dezvăluie tragicul condiției umane. Recviemul verdian, depășește, prin caracteristicile construcției, forma de suită, obișnuită unor asemenea compoziții. Prima parte, formată din nouă cântări, se încheie cu o stare de oarecare împăcare, de liniște, corul cântând: Oh, această zi plină de stele,/ când din cenușă se ridică/ omul vinovat, să fie judecat:/ O, Dumnezeule, ai milă pentru el!/ Iisuse blând,/ Acordă-i odihna./ Amin.
În pauză rumoarea reapare, toți își dezvăluie sentimentele, emoțiile, vrăjiți fiind de măiestria interpretativă a coralei, dar și de rafinamentul artei dirijorale. Unii fac aprecieri profesionaliste, alții mai puțin profesionaliste, fiindcă toți ascultăm aceleași voci, aceleași instrumente, dar fiecare dintre noi percepe într-un mod diferit, nuanțat… Și mă gândesc că poate avem prea puține cuvinte pentru a exprima aceste nuanțe, știu eu?
Dies Irae, partea a doua, formată din alte cinci cântări, este de un puternic dramatism, are specificul unui act de operă, Verdi fiind un maestru al răsturnărilor dramatice, iar Recviemul este și el, într-o măsură, o creație „scenică”, mai ales prin impresionanta parte a doua, acest Dies Irae.
Sunetele cresc în intensitate, emoțiile noastre cresc și totul devine șocant. Se încheie cu imaginea jertfei purificatoare și cu ultima dorință… Soprana strigă și corul se asociază strigătului ei: "Deliver me, o Lord!... Salvează-mă, Doamne, de moartea veșnică/ în acea zi înspăimântătoare,/ când cerul și pământul va tremura,/ când Tu vei veni să judeci pământul în timpul focului./ Sunt cuprinsă de frică și tremur,/ până când judecata se va apropia și mânia va veni:/ când cerul și pământul se vor cutremura./ Ziua aceea, ziua de mânie,/ de calamitate și suferință,/ o zi minunată și excesiv de amară,/ când Tu vei veni să judeci pământul în timpul focului./ Dumnezeule, dăruiește-le odihna veșnică, și lasă lumina să strălucească continuu asupra lor. / Salvează-mă, O, Doamne!...”
Cutremurător! Se aplaudă îndelung și plecăm cu impresia unei lumi plină de moarte, dar în care nu se poate muri și în care se dorește atât de mult viața! Căci forma de lut se fărâmă, dar viața persistă… Pe drept spunea cineva, că pentru a muri liniștit, nu trebuie să uiți de cuvântul moarte. Mi s-a părut că recviemul a depășit menirea lui de liniștire, că este creat după exemplul sinusoidei vieții, din repausul rugilor trecând la imagini cutremurătoare, care fac ca mintea omului să lucreze, să se revolte și în final să înțeleagă și să se roage. În recviem nu se încearcă a înțelege fără a crede, ci se crede și se roagă pentru a putea înțelege…
Și trecem ușor printre oameni, să nu tulburăm pe cei mai triști decât tristețea însăși, și totuși încântați, adică plini de cântec în mințile și inimile lor. Cu speranța legată de suflete, ne strecurăm printre oameni, în afara bisericii. Este cald, plăcut, ochii strălucitori ai stelelor ne răsfață pleoapele, amăgindu-ne cu strălucirea lor, cu apropierea lor.



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!