Cum altfel l-am putea surprinde într-o secvență edificatoare pe Octavian Paler, dacă nu printr-un volum-interviu, cum este cel al lui Daniel Cristea-Enache : “Convorbiri cu OCTAVIAN PALER” apărut la editura Corint?

De ce acest volum? Pentru că Octavian Paler ajunsese la o vârstă la care nu-și permitea să fie nesincer nici cu noi , dar mai ales cu sine însuși (mărturisește că sinceritatea a fost oarecum o provocare,împotriva firii, natura introvertită îndemnându-l mai degrabă spre ipocrizie), pentru că “într-o epocă a logoreei și grafomaniei, cu atâția analiști improvizați și scriitori închipuiți, acest intelectual strălucit avea darul de a restitui cuvântului gravitatea pierdută și axa lui interioară”. O altă motivație “ Aproape fiecare propoziție scrisă ori rostită de Octavian Paler se întipărea în memorie și în conștiință , făcându-te să gândești și să-ți pui întrebări”. Și poate citindu-l, împrumutăm fiecare câte ceva din alura lui interioară (el însuși fiind interogativ).

Însă este oare ușor să-i pui întrebări lui Octavian Paler? Se pare că nu , ne-o spune au torul volumului: “E relativ ușor să formulezi prima întrebare. Mult mai dificil este să-ți articulezi intervenția după primul răspuns. Întârzierea mea la a doua întâlnire, justificată în sine, dar cam lungă pentru a rămâne nesancționată, mi-a adus ironiile de rigoare, având însă și un bun efect colateral “.

Cum apare Octavian Paler? În orice caz e departe de morga academică a unui intelectual cu prestigiu. E mai degrabă un om, cu o vastă experiență, pe care anii l-au făcut pesimist, care conștientizează că moartea nu mai este problema altora ci a lui. Asemănare în această privință cu Livius Ciocârlie, care ne împărtășește în “Bătrânețe și moarte în mileniul III” , planurile lui de viitor: bătrânețea și apoi moartea.
Viața lui Octavian Paler pare să slujească hazardului, băiețelul din Lisa , jud. Brașov, ajunge una din vocile cu greutate ale intelectualității românești.

Într-o continuă agitație interioară, Octavian Paler nu amorțește pe tema bătrâneții și a bolilor ( pe care le resimte tot mai des și mai greu de controlat, migrenele care-i anulează zile întregi). Alege varianta ironică ,(mai bine zis autoironică ) cu o pasiune “cam masochistă“ de a se discredita, la limita dintre “joc și “adevăruri” “prea grave pentru a fi spuse pe un ton serios” .
Iată un pesimist care se întemeiază prin forța negației ce devine sens și parte a existenței.
Mărturiile lui sunt și un important tablou de epocă, dintr-o perspectivă subiectivă, a “omului” care a refuzat să fie asistentul lui Tudor Vianu la catedra de Estetică, a celui care a trăit anii comunismului, după cum însuși mărturisește, fără ca scrisul său să plătească tribut ideologiei, cu o “psihologie schizofrenică”, kafkiană : “Mă socoteam, ca scriitor, de partea bună a adevărului, în timp ce giram un ziar îndatorat în mare măsură, minciunii oficiale. Cu toata acestea își blamează lașitatea de a nu-și fi dat demisia de la “România liberă”, de a fi acceptat acest compromis. Dar nu schițarea unui autoportret eroic este planul lui Octavian Paler.

Cât de greu trebuie să fi fost pentru Daniel Cristea-Enache acest interviu. Se simte în debut o oarecare timiditate, depășită ulterior, prin apropierea survenită, pentru că din străin, devine confesor.

Cum va fi fost ales titlul cărții? Prin chiar imposibilitatea de a alege o sintagmă potrivită, prin convingerea că “argumentul peremptoriu, recomandarea cea mai bună este chiar numele autorului cu majusculă” .