1.Necazurile apar în firile obosite de lupta cu morile de vânt, zdrobite de un cumul de nereușite, când viziunea asupra existenței este obturată de opacitate.

2.Deșertăciunea își crește nimicul la umbra slăbiciunilor, întuneric îmblânzit de simulacre de alb, prin care bântuie strigoii sub forma fantasmelor și halucinațiilor.

3.Problemele inerente unei firi captive și inovatoare, pot fi înlăturate căutând cauzele intrinseci ce au determinat apariția lor, căci, prin antiteză, acolo unde apar necazuri, se ivesc reușitele, într-o proporție care are echivalențe cu optimismul și încrederea în sine.

4.Angoasele vorbesc în limba spaimei ce-și caută suport logic în ilogic, iar cei afectați de acest simptom se închină la idolul lașității.

5.Cu șerpii ei încolăciți peste impulsuri nervoase necontrolate, mânia devastează calmul cu epidemia de emoții paroxistice.

6.Omul nervos se răzbună pe omul calm, îi găsește gafe comportamentale și de gândire, care, de fapt, se regăsesc în el însuși.

7.Omul deștept își multiplică caleidoscopic viziunile limpide și pătrunzătoare din prezentul pe care-l controlează prin gândire planificată în viitorul întrețesut de probabilități existențiale, pe care încearcă să-l pună într-o ecuație cu n necunoscute.

8.Pe fața omului prost stă cocoțată prostia, ca un câine devotat ținut în lesa zâmbetului tâmp și care latră înspre deștepți cu coada între picioare.

9.Suferința acută inoculează în minte întrebarea : „care este rostul ei ?”, iar răspunsul vine astfel : „sensul suferinței este sublimarea păcatelor și viciilor într-o esență care reliefează o viață intensă în toate ipostazele ei”.

10.”Non- fericirea” hohotește lugubru înlăuntrul celor ce plâng încontinuu, când râd în simulacre de veselie, căci, de fapt, își clonează bucuria artificială cu substanța amărăciunii.