Fiecare om, in situatii diferite, in momente diverse, pe termene mai scurte ori mai lungi, cu retineri sau fara nici un fel de rezerve isi acorda increderea unor persoane, mai apropiate, mai cunoscute, sau mai putin cunoscute.
M-am gasit uneori in ipostaza sa ofer recomandarea mea de incredere diferitelor persoane ca fiind demne, ca mai apoi sa fiu pus in situatia de a explica esecul uneori chiar lamentabil pentru situatii care nu de putine ori au ajuns sa dezamageasca.
Cate persoane pot spune ca asteptarile lor nu au fost inselate vreodata?! Ar fi suficient sa deschizi usa judecatorie, iar pagina instantei de judecata o ve-i gasi ticsita cu frati ce se razboiesc cu proprii lor frati, parinti ce-si impart dreptatea cu proprii lor copii, soti care si-au daruit dragostea „etena” sotiilor pe care acum le tarasc prin tribunale, parteneri infometati de castig impotriva fostilor parteneri mai flamanzi ca ei.Fiecare poveste are adevarul ei, fiecare dintre cei implicati vor avea o versiunea care intotdeauna-i va da dreptate si totusi, cand vor iesi pe poarta tribunalului, unul va rade celalat va plange.Cati din cei pe care i-am enumerat mai sus nu s-au trezit fara sa stie cu citatia la usa fara sa stie macar ca celpe care pana nu demul il iubea, azi il uraste, cati din cei care se gasesc in astfel de situatii nu ajung la marginea societatii datorita starii psihice in care sunt tarati, ajungand epave umane, iar unii ajung sa-si puna capat vietii pe care au primit-o in dar de la Dumnezeu.
Acestea sunt cazurile care sunt pe rolul instantelor, dar cate relatii in care ai fost implicat/a chiar tu personal, nu s-au distrus, nu au ajuns sa falimenteze pt ca au fost puse in fata ta reprosuri, cuvinte grele, poate de multe ori neadevarate, jigniri, injurii, blesteme, care niciodata nu poti spune ca ar putea fi meritate?!
Cate nopti de framantare nu au fost macinate in tacere sau pline de lacrimi ce ti-au brazdat chipul si ti-au ars sufletul precum picaturi de plumb incins, din cauze de cele mai multe ori marunte, dar care au condus la catastrofe in interiorul familiei tale, a colegilor tai, cu alte cuvinte destramarea relatiilor pe care le-ai considerat infailibile si in jurul carorara ti-ai construit atatea vise, in care ai investit atata speranta?!
De cate ori nu ai analizat situatii de acest gen, sau poate o faci acum, in care ti-ai adus reprosuri cu privire la motivele de multe ori banale chiar ridicole care au stat la baza distrugerii relatilor tale de prietenie, de afaceri, de dragoste, etc.?
De cate ori nu ai ti-ai spus fraze de genul: " Am avut incredere in acest om si uite ca am ajus sa regret” , sau „ Ar fi fost mai bine sa nu-l fi cunoscut niciodata” ori „ M-am lasat condus/a de ceea ce am simtit si uite, am ajuns sa-mi para rau, din tot sufletul”. Ce ar putea fi mai dureros decat sa imparti aceasi locuinta cu fratele tau, iar el nu iti vorbeste de luni sau poate ani de zile nici macar un cuvant?!Cum ai putea sa te simti oare, cand locuind pe aceasi strada, sau in apropiere de sora ta, sau o alta rudenie apropiata,ori vecina pe care obisnui-ai sa o vizitezi, si parca pasii ti se indreapta mereu intr-acolo, ea nu iti acorda nici macar o privire, sau o face cu pizma si ura. Cand tatal tau nu iti adreseaza un cuvant, cand sotul tau cu care ai impartit odinioara acelasi asternut, te-ai asezat sub acelasi acoperis, azi te priveste cu dispret, cand copilul tau pe care l-ai strans in brate si i-ai pus lingurita cu mar si bicuiti in gura, ai rabdat frig stand la coada ore intregi de la 5 dimineata, pentru lapte, alege pentru te miri ce motiv sa te ignore cu desavarsire.Acestea sunt situatii de care nu poti fugi, nu te poti ascunde, cineva spunea: "Prietenii tii alegi singur dar familia ti-e daruita de Dumnezeu", deci nu poti spune pur si simplu nu o mai am.
Mi-a fost dat sa cunosc, nu personal ci prin intermediul internetului, adica virtual, o persoana intelectuala, cu pozitie sociala respectabila si cu o varsta mijlocie, diagnosticata cu cancer, aflata intr-o oarecare imposibilitate de se manifesta precum un om care se bucura de sanatate deplina.
Are doi baieti, ajunsi deja la o varsta la care isi pot purta singuri de grija, dupa spusele doamnei, acesti flacai o trateaza de parca nu ar exista, de parca ar fi moarta deja, parca le este incomoda prezenta unei mame bolnave ce se incapataneaza sa traiasca.
Mi-am imaginat deruland acea poveste in minte, cat de imensa poate fi durerea fizica secondata si de durerea sufletului, m-am pus oarecum in pielea acestei persoane, desi e atat de putin probabil sa pot face asta cu adevarat, si am simtit cum se coboara toate furtunile pamantului in sufletul meu, sper ca acesta persoana sa fi trecut peste acest calvar, Dumnezeu sa-i de-a mila. Dar nu pot sa ignor, pretul pe care-l plateste pentru vina de a se inbolnavi, pentru culpa ca are un sot si doi copii care e atat de regretabil ca o trateaza in felul in care mi-a fost descris desi sunt convins ca au fost momente cand si ei au avut nevoie de increderea ei.
.........................................
Am cunoscut personal un alt caz la fel de dramatic, in care o femeie cu tumoare cerebrala a fost alungata din casa de sotul ei, impreuna cu fiica ei de doar cativa anisori, ajunsa la mila fratilor ei de credinta si-a mai tarait viata doar putina vreme printre noi, apoi a plecat la cele vesnice, acum sotul e inabusit de remuscari, si-a luat fiica inapoi acasa si ar face orice pentru ea, dar pentru sotia lui, care nu i-a putut oferi bucuriile vietii in momente de boala crunta, nu se mai poate face nimic, decat regrete tardive si fara rost, e inutil sa mai destainui cantitatea de incredere pe care o persoana incapabila sa se intretina o mai avea in acel sot. Sunt cazuri reale, cunoscute de mine, si pe care am vrut sa le cunoasteti pentru ca spun lucruri adevarate cu privire la relatiile interumane, dar mai ales relatii in familie.
In privinta relatiilor de prietenie, de afaceri, de dragoste, lucrurile sunt putin mai simple dar nu lipsite de importanta e prea mult de spus si exemplele sunt nenumarate sunt convins ca le cunoasteti unele chiar din experienta voastra.
De cele mai multe ori aceste relatii au inceput foarte promitator, dar au sfarsit dramatic, in unele cazuri chiar tragic.
Cu cat asteptarile sunt mai mari si astepti ca o relatie indiferent de caracterul si forma ei, sa-ti aduca satisfactii mai mari, implinirea sufleteasca de care ai atata nevoie, sa suplineasca acele lipsuri pe care poate niciodata nu le-ai avut, cu atat dezamagirea e mai profunda si suspinul sufletului tau e mai adanc.
Mi-e imposibil sa cred ca nu ai trecut niciodata printr-o astfel de situatie,in care sa fi fost intr-o relatie cu o persoana si sa fi asteptat mult din acea relatie, sa fi investit enorm, dar sa fi primit putin sau deloc, mi s-a intamplat si mie, am luat-o de la capat de fiecare data. Mi-am spus ca o sa fiu mult mai atent, mai prudent si ca o sa fiu eu, cel care va avea cel mai putin de suferit daca se va intampla din nou, voi pedepsi eu si nu voi lasa sa primesc eu pedeapsa suferintei, insa cu fiecare cadere a unei relatii in care am atasat suflet din sufletul meu, am simtit ca o parte din mine se rupe, ca universul pe care l-am construit in jurul amintirilor cu acea sau acele persoane, se darama, se sfasaie, lacrimi, scrasnete de durere se izbe-au de asfaltul trairilor mele interioare.
Ceea ce e paradoxal e ca am cazut in genunchi in fata crucii mele dar niciodata nu m-am gandit ca nu e suficient, ci trebuie sa intru sub cruce, sa o iau in spate, sa-L urmez pe Cristos.Dar, niciodata nu m-am intors inapoi, niciodata nu m-am gandit ca de fapt orgoliul meu, impietrirea mea, si darzenina cu care ma aparam de mine insumi,nu fac altceva decat sa aprofundeze mai mult suferinta mea, sa adanceasca si mai mult(daca se putea) prapastia din interiorul relatiei care tocmai asistam cum pun umarul sa o sfasii, eram trunchiul cazut de-a curmezisul propriului meu drum, oare de ce?! Din orgoliu, pentru ca personalitatea mea sa nu sufere nici o stirbitura, o ciobitura, desi sufletul imi era ferfenita, ma preocupa ce va spune celalat, se va spune ca am cedat, ca am ingenunchiat, cand de fapt eram cazut de mult si obrazul sufletului mi se manjea in noroiul propriei mele amaraciuni.Acum regret din tot sufletul, unele le-am reabilitat, nu e meritul meu, e meritul Celui care si-a pus amprenta definiv asupra existentei mele, Numele Lui Hristos.
Avem o parte din noi careia ii spunem personalitate, la care tinem atat de mult, o imagine a sinelui pe care de multe ori in mod voit o sifonam prin fapte care nu sunt intoatdeauna cele mai demne, dar atunci nu conteaza, astea nu se pun la socoteala.Dar atunci cand e vorba sa renuntam la eu-l nostru pentru a ne impaca cu parasul nostru, pentru a ne aduce noua insine linistea prin iertare si a celor pe care poate i-am suparat sau ne-au suparat,sau le-am provocat rani mai mult sau mai putin adanci, e imposibil, nu putem sa „coboram” intr-atat incat sa facem astfel de gesturi care ar putea sa ne aduca dealtfel pacea interioara. Cu nimic nu se poate compara linistea pe care o ai atunci cand desi nu esti vinovat iti ceri iertare celui cu care esti in litigiu.
Isus era pe cruce, era batjocorit de evreii din a carui popor facea parte, scuipat de gloata intre care erau probabil oameni care au avut prieteni sau rude, vecini ce inainte cu putina vreme erau vindecati de bolile lor, ologi, orbi, leprosi, era strapuns de soldati romani impotriva carora nu a comis nici un rau, nu au gasit vre-o vina in El, dupa tot ce indura, El se ruga " Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac" (Luca 23:24).
Pe fondul inaltarii eu-ului nostru dincolo de aspiratiile pe care le declaram spre fericire, nu stim ca de fapt ceea ce ne poate aduce mangaierea sufletului,implinirea fiintei noastre este atat de aproape de noi si consta printre alte asemenea fapte la fel de importante pentru sufletul nostru, in iertarea aproapelui asa cum Isus ne-a iertat pe noi. Dar noi suntem vehementi si fermi, atunci cand nu ar trebui sa fim, si spunem NU, asteptam sa coboare altii sa o spuna, dar cu nici un chip noi, dar oare noi cu ce am fost mai insemnati pentru ca Isus sa ne ierte de atatea fapte nepotrivite cu caracterul Sau de Fiul a Lui Dumnezeu?!
Dezamagirile vis-a-vis de relatiile in care suntem cuprinsi sunt cu atat mai intense cu cat lipseste binecuvantarea Lui Dumnezeu din viata noastra, importanta pe care o dam relatiilor noastre se margineste de cele mai multe ori la implinirea fizica, materiala, de moment, la satisfacea unor nevoie care nu au nimic in comun cu trairea in Duh si Adevar dar ne place sa ne numim crestini.Acest lucru ne conduce la intrebuintarea partenerului sau angajatului pe post de rob al nostru nu ca o persoana egala in drepturi divine. Ne consideram mai intelepti si marginalizam pe cei care au mai putina inzestrare intelectuala, ne consideram mai buni si barfim aproapele celor pe care-i consideram mai apropiati,consideram ca frumusetea chipului pe care-l purtam este rodul meritului nostru fara sa tinem seama ca sunt oameni care au fost cel putin la fel de frumosi si au ajuns fete schimonisite, partenerii nostri de viata functioneaza pe post de implinitori a fanteziilor noastre intunecate, roboti umani pe care-i manipulam in felurile cele mai aproapiate de interesele noastre meschine. Ne punem increderea in lucrurile materiale, in lucrurile trecatoare, fara sa tinem seama ca lucrurile care au valoare cu adevarat sunt acele trairi pe care le avem in partasie unul cu altul dar impreuna in adanca smerenie si umilinta in dragostea lui Hristos, si o astfel de viata nu o poti avea daca nu stii cu adevarat ca singurul care merita in mod real increderea noastra e Isus Hristos si apoi vom sti sa gestionam orice relatie cu aproapele nostru.
Oamenii merita increderea noastra pana la pacat, pana la granita unde prin Harul desavarsit de pe Golgota, am fost scosi si iertati.Multi incearca sa induca oamenilor ideea ca pot fi mantuiti si iertati de pacate daca isi pun increderea in ritualurile lor, in traditiile stramosesti, dar nu tin seama ca Isus a spus raspicat si fara alta iterpretare omeneasca in Evanghelia dupa Ioan, “Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine". (Ioan.14:6), este cu desavarsire important in cine ti-ai pus increderea sa poti fi salvat de iad si de imparatia intunericului si cu atat mai mult vom avea relatii dorite si capabile sa ne aduca bogatie spirituala daca le construim in Lumina Scripturii.
O sa inchei acest articol printr-o imagine la care v-as invita sa reflectati cu atentie inainte sa va pripiti sa concluzionati aceste randuri.
Se spune ca intr-o inchisoare de maxima siguranta unde de regula erau inchisi cei mai de temut condamnati, printre acestia era un barbat ce ispasea o pedeapsa de 25 de ani, o perioada lunga de detentie pentru fapte antisociale sunt convins dintr-o lista penala la fel de lunga si grava.Au trecut anii si nu reusea sa gaseasca nici o solutie de a iesi mai devreme din acea inchisoare, dar intr-una din zile, i-a venit o idee geniala, o idee salvatoare, o scanteie de lumina care ar fi putut sa aduca mai aproape ziua eliberarii.
Se gandea sa vorbesca cu groparul inchisorii, sa-i promita bani multi, pe care-i avea salvati undeva in afara, pt ca atunci cand va muri un detinut sa-i de-a voie se aseze langa cadavru in sicriu, si sa-l ingroape impreuna cu el, iar dupa vre-o 2-3 ore sa-l elibereze de acolo, sa dezgroape sicriul si sa fie liber.Cauta groparul ii destainuie planul sau si dupa ce toate detaliile sunt discutate, bat palma, au fixat locul de intalnire dupa eliberare si binenteles suma pentru care groparul era dispus sa duca tot acest plan la indeplinire.
Nu dupa mult timp clopotele inchisorii au vestit moartea unui detinut, imi imaginez ce fericire era in inima acestui condamnat dupa o perioada atat de lunga, in curand, chiar foarte curand avea sa soseasca ziua eliberarii, planul era bine stabilit de el si gropar, intelegerea era facuta, increderea era maxima, secretul planului la fel.Astepta sa vina noaptea din-naintea inmormantarii, s-a dus pe intuneric, s-a asezat langa cadavru si astepta cuminte sa iasa dricul pe poarta inchisorii pentru ai aduce eliberarea.Toate se intampl-au conform planului, dricul se puse in miscare, la cimitirul inchisorii timpul a trecut destul de repede, astfel incat, sicriul era luat si coborat in groapa, incepu sa simta racoarea peretilor de pamant ce patrundea din ce in ce mai mult in sicriu, auzi cum deasupra incep sa cada bulgari din ce in ce mai mari de pamant umed, aerul era din ce in ce mai putin si parca respira din ce in ce mai greu, dar era fericit la gandul ca in doar cateva ore va fi un om liber, astepta de acum cuminte, o liniste asurzitoare stapanea intreaga lui fiinta.Dupa un timp a inceput sa devina nelinistit, orele se scurge-au, au trecut 2 ore, apoi, 3, apoi 4 si nu se auzea nici cel mai mic fosnet, totul era din ce in ce mai rece si mai apasator, la un moment dat din plictiseala si din curiozitate aprinde o brigheta sa vada cine era nefericitul care era cadavrul de langa el, cauta prin buzunare bricheta, o aprinde si langa el in sicriu, era chiar groparul.Nu vreau sa ma gandesc spaima care a cuprins fiinta acelui om.
Te intreb dragul meu prieten, tu in mana cui ti-ai pus increderea, cu cine ai facut planul tau de salvare, cui platesti tu in fiecare zi sa te salveze din ghiarele acestei lumi cazute in pacat si desfranare!?
Daca ti-ai pus increderea in gropar, inca mai ai timp sa rupi orice plan de a te afunda definitiv in groapa pacatului, a destrabalarii, a deznadejdii, Dumnezeu sa ne de-a intelepciune!
Dumnezeu este acolo intotdeauna cand ai nevoie de El. Chiar daca nu-L poti intelege, El e acolo pentru tine. Chiar daca crezi ca te-a parasit, iubirea Lui nu oscileaza niciodata. Chiar daca alegi sa-L parasesti, El nu te va parasi niciodata. Iar daca asculti, El iti va vorbi!

Autor: Ioan Popa Baciu