Simbioza dintre sine și intelect creează armonii, care stabilesc teoreme ființiale.Consecințele negative sunt date de două euri antinomice din noi, care conturează două stări opuse, două ipostaze diferite, întregind sau divizând ființa.
Nu suntem decât puncte în lumea efemeră, ce se mișcă haotic, nu suntem decât virgule puse între propozițiile vieții.Suntem impregnați cu plictiseală care crește prin letargie și apatie în timpul încărcat cu visare, lectură și blazare.Comoditatea ne diluează substanța, până ce unii devin o umbră îmbrăcată în haină, un strigoi care gândește despre moarte, un zombi care se mișcă prin visul opac al vieții.Alții, în antiteză, își extrag din voință și rațiune propria energie, care, prin transfigurare, va furniza universului energia necesară funcționării armonioase.
Ființa obtuză s-a diluat până a devenit o umbră mișcătoare care și-a pierdut credințele și busola ce arăta normalitatea, într-o viață încadrată de formule matematice.Schemele de viață cuprind planuri onirice conturate din idei nocturne, planuri ale tristeții spălând cu lacrimi fața zilei și chipul nopții, planurile umbrei împărțite în secțiuni ale întunericului și ale neființei, planurile divinității ce-și trimite îngerii să creeze curcubee peste fața punctată de coșuri a pământului.
Uneori îți trebuie o viață întreagă ca să-nveți fericirea, iar la sfârșit constați că ai parcurs existența cu stigmatul nefericirii înlăuntru.
Toate curg de la sine, realitatea este codificată de banal în poezii, proze, teatru, cuvintele se sfărâmițează de desuetitudine, iar praful este spulberat în aerul impregnat cu moleculele prostiei și inepției.
Segmentele timpului împart durerea în fragmente existențiale, căci teorema suferinței se aplică tuturor.
Sunt oameni paraleli în noi, care coexistă înlăuntrul nostru împreună cu slăbiciunile și angoasele noastre, care ne fac să percepem o realitate deformată în care se mișcă fantasme, voci de draci, strigoi travestiți în îngeri.
În creier se naște realitatea subiectivă a fiecărui om, conștiința este axa reprezentărilor prin gnoze, căci, fără ea, omul se clatină debusolat.Micile realități nefundamentate logic pot degenera în simulacre înșelătoare, artificii de gândire deformată ce ard pe cerul minții și apoi se sting brusc.
Frica face dragoste cu iubirea frământată de gelozii închipuite și astfel se nasc avortonii, zdrențele umane, stârpiturile și lichelele.Sindromul lipsei de identitate transformă pe omul derutat într-o dilemă existențială, care merge prin tunelul zero.
Personalității și individualității li se aplică formula existențială : „Fiecare pe cont propriu”, ce înfricoșează vulgul caracterizat printr-un spirit gregar, de turmă.