Fața palidă, cearcănele, părul ciufulit, urmele, cicatricele, toate sunt doar efectele luptei dintre „Eu” și…”Eu”. Totul pare să se petreacă într-un loc umed, întunecat, o peșteră ruptă de realitate, departe de mine, dar totuși în mine, in mintea mea.
„Eul” narcisist, avid de propria imagine, de propriile idei, se iubește, se adora nu vrea nimic altceva în afară de o oglindă și oameni(orice) care să-l laude, să-l facă în fiecare clipă conștient de valoarea sa; acest eu idealist este in luptă cu un „Eu” realist, care se urăște, știe că este un nimic, vrea să fie cineva, să facă ceva, să fie frumos, iubit, idolatrizat, genial… Dar acestea rămân doar niște aspirații pe care acest eu disprețuitor(de sine) este perfect conștient că nu o să le poată transforma în realitați.
Un alt „Eu” inexpresiv, gol pur și simplu, stă între celelalte două și încearcă să le aproprie, să le faca unul și același „Eu”, după care să se contopeasca el însuși cu ele. Însă, tot ceea ce provoacă e durere, mai multă nehotărâre, care ar putea sfarși prin pierderea definitivă a celor trei „Euri”.
Sceptic convins, „Eul” mediator suferă ca să unească ceea ce este total opus; când o să reușească totul o să fie altfel, lumea ar putea fi altceva…dar nimeni nu va ști, pentru că în fond, este vorba doar despre un singur om, lipsit de puterea de a acționa într-adevar, în scopul schimbării tuturor.