Expresivitatea se prelinge din simboluri acute încărcate de virulențe lirice.Crește proporțional cu imaginația debordantă și are afinități cu sugestivitatea ce descrie creativitatea înnobilată de spiritul speculativ stabilind corespondențe cu realul prozaic.
Un inefabil transpus în cuvinte, expresivitatea este opusă insipidului cu nuanțe de clar-obscur ce invadează realul funest prin spleen și alergie la pofta de viață.
Insipidul are echivalențe cu prozaicul încărcat cu valențe negative de regres spiritual, care își dezvoltă o lume în declin cu oamenii – dezechilibre mișcându-se în planul iraționalului.
Ceea ce nu se poate exprima în cuvinte, inefabilul echivalează cu echivocul adumbrind involuția pe care o văd în sens cras, ca o ciumă mușcând din carnea spiritului.Inexprimabilul crește din simboluri abstracte, care sunt reprezentări absurde ale socialului.
Evoluția individului de la antropomorfism la modernism cuprinde genealogia structurând din naștere tiparele umane.
Genetica grefează țesuturi din combinații de atomi, începe cu primordialul străbătut de logos și continuă cu principiile evolutive.Înainte de geneza omului se prefigura neînceputul care depășește limita nefiindului, se pierde în nemăsurat, atinge limita 0 a începutului și tinde către nesfârșit.
Există oameni inapți din naștere în funcție de cromozomi și de structura ADN-ului.Deficiența inaptului se încheagă din filiații, acolo unde stă germenele ființei înainte de a se naște.
Expresivitatea își măsoară valoarea în funcție de evoluția spiritului dispus radial în cercul cerebral alcătuit din gânduri, rațiune, intelect și cuget.Folosind expresivitatea în artă te joci la nivel cerebral cu spiritul radial pe care, când ți-l mărești până atinge dimensiuni imense, când ți-l micșorezi până ajunge corpuscul.Plasticitate a imaginației fecunde, expresivitatea stabilește cu ludicul rapoarte de echivalențe, este o formă a distracției spirituale devenită o incertitudine solubilă.
Spiritul de natură poetică este cel care creează expresivitatea, însă o consecință negativă este aceea că prin apelarea în exces la el, poate produce amețeli, somnolențe și torpori, în cazul în care absoarbe în imanența sa corpusculi nespirituali.
În imanența expresivității se află bine delimitați relativul cu absolutul, abstractul cu concretul, absurdul cu logica.
La intersecția expresivității cu cuvântul se află un adevăr relativ caracterizând afinitățile dintre imaginație și cuget.Traiectoria expresivității poate lua forma unei asimptote către infinit – sugestivitate extremă pozitivă -, sau poate avea un trend descendent tinzând către 0 – plasticitate minimă.
Considerată în general, expresivitatea este o substanță estetică din care sunt formate lucrurile și mediul înconjurător, iar relativitatea ei se observă în artă prin contradicțiile dintre interpretări.
Ramificațiile expresivității își fac din arborescența ideilor o transfigurare a culorilor (pictură), a formelor (sculptură), a sunetelor (muzică) și a cuvintelor (poezie).
Absența expresivității creează un gol resimțit acut de artist și el poate fi umplut de evoluția spiritului inoculând în intelect germenii ideilor creatoare.Vidul umplut cu eoni creează spiritul care se concentrase într-un spot prin lichefierea realului în fluidul irealului.
Prin creație omul descătușează energii telurice sau divine transferând efemeritatea în spațiul finitudinii, care reprezintă un segment temporal încadrând vârsta umană.