Am visat o lume în care copacii să fie veșnic înfloriți și mirosul proaspăt al vântului ce adie lin printre ramuri, să redea viața fiecărui trecător obosit…dar când am deschis ochii, frunzele vestejite așterneau pe pământ un covor de culoarea tristeții, iar vântul sufla cu putere, răvășind totul împrejur…

Am visat o lume în care oamenii să își poarte de grijă și în care să existe prieteni adevărați…dar când m-am trezit și am privit în jur, oamenii căutau orice mijloc pentru a-și face viața mai bogată, mai confortabilă și pentru a lua cât de mult pot…chiar și de la „prietenii” lor…

Am visat o lume în care copiii să se joace nestingheriți în nisip și să își împrumute jucăriile unii altora, cu drag, o lume în care puritatea și sinceritatea să se simtă ca la ele acasă…dar când visul a luat sfârșit, am deschis ochii pentru a privi o lume în care copiii nu mai știu să se joace, să împartă și să râdă pentru că au învățat de la cei mai mari ca ei că minciuna este ridicată la rang de virtute și că dacă nu practici ipocrizia la nivel înalt, vei fi călcat în picioare.

În visul meu se făcea că fiecare îl iubea pe cel care îi stătea alături sau chiar pe cel pe care îl întâlnea pentru prima oară…dar când m-am trezit, am descoperit iarăși că oamenii se judecă cu spirit critic, acid peste măsură, iubirea nu este destinată decât celor perfecți…și cum nu prea există, iubirea a devenit doar un subiect controversat, mult discutat și prea greu de aplicat.
Am îndrăznit să visez o lume să domnească armonia, pacea și frumusețea gândurilor…dar am tresărit la deziluzia unei lumi care iubește ura, se războiește pentru pace și judecă aspru ceea ce ar trebui să admire și să copieze.

Atunci…când am dat ochi cu realitatea ce mă înconjura…am înțeles!!! Am înțeles că e o bucurie când reușești să vezi frumusețea acolo unde ceilalți nu își iau timp să o vadă. Am înțeles că fiecare om e o minune…care trebuie prețuită. Am înțeles că deși copacii nu pot fi înfloriți 12 luni pe an, totuși toamna are farmecul ei aparte. Am înțeles că deși oamenii pot fi cruzi, există prieteni care nu numai că și-ar da viața într-un gest eroic…ci chiar și-ar trăi viața toată încercând să îți facă durerile mai dulci și mai ușoare.

Am mai înțeles că minciuna și ipocrizia ajung la un moment dat să își întoarcă fața nefavorabilă către cei ce le iubesc și că tot sinceritatea și puritatea sunt esențele fără preț ale unui caracter nobil.

Acum am lăsat visul să îmi inunde realitatea…pentru că am ales să privesc partea care îmi place. Am ales să prețuiesc oamenii valoroși și să înțeleg înainte de a judeca. Am ales diamantele din zgură, bucuria unei guri de aer proaspăt al dimineții, frumusețea cuvintelor unui prieten și învățătura din suferință. Acum știu că fiecare lucru e permis cu un scop precis, deși nu totul este ușor de înțeles…și de când am înțeles…totul a căpătat culoarea paradisului mult visat.