Omul ca ființă are trei dimensiuni:
-barbatul
-femeia
-copilul
și împlinirea lui vine abia atunci când cuibul e întreg!
Nu caut nod în papură dar nu cred că putem fi de sine stătători; viața înseamnă îngemănarea celor trei dimensiuni...uneori trinomul devine binom sau chiar monom și în continuarea legii echilibrului universal caută nucleul, acolo unde valențele se neutralizează.
În ultima vreme se caută formule noi prin care se încearcă ocolirea trinomului sau, și mai grav, excluderea lui ca întreg...

Vedeți ce ciudat sună?!...
Iubirea nu presupune și sexul ca punct final!
Sexul nu presupune și iubirea ca punct inițial!
Sexul ca narcotic e dăunător și dă dependență!
Iubirea ca drog e înălțătoare dar dă dependență!
Exclusivitatea privește sexul!
Îmgemănarea și comuniunea privesc iubirea!

Dacă privim sexul doar ca instrument de perpetuare a speciei atunci devenim cinici; dacă privim sexul doar ca pe o sursă de serotonină și sau alti hormoni care intervin în definirea stării de bine atunci devenim imorali...

Nu caut să dau răspunsuri ci doar mă întreb de ce când iubesc devin mai bun?!...