Cu puțin timp înainte de colocviul internațional „Literatura în totalitarism și post-totalitarism” (25-26 mai 2012), care a fost organizat la Chișinău de Catedra de Literatură Universală (USM), am publicat un interviu realizat la distanță cu scriitorul și publicistul german Ulrich Schacht, oaspetele acestui eveniment.

Născut în 1951, Ulrich Schacht a studiat teologia evanghelică la Rostock și Erfurt. În 1973, din cauza „activității de anti-propagandă de stat”, a fost condamnat în RDG la șapte ani de închisoare, iar în 1976 lăsat să plece în Republica Federală Germană. A studiat apoi științe politice și filosofie la Hamburg și a activat ca editor de foiletoane și reporter-șef pentru domeniul cultură la ziarele „Die Welt” și „Welt am Sonntag”. În 1994, împreună cu Heimo Schwilk, a editat o antologie ce a fost catalogată drept un manifest de noua dreaptă: O națiune cu conștiință de sine. Mai mult timp a fost membru al SPD (Partidul Socialist al Germaniei) (1976-1992). Din 1998 activează în calitate de scriitor liber și publicist independent. În prezent locuiește în Suedia. Lui Ulrich Schacht i s-au decernat mai multe premii, nominalizări și burse literare. El este membru al Asociației Scriitorilor din Hamburg și membru al PEN-Clubului. Alte lucrări publicate sunt: Scara spre mare: Poezii suedeze, 2003; Iulie alb: treizeci și șase de poezii și un eseu, 2006; Portretul unui călugăr venețian. O poveste de dragoste, 2007; Bell Island din regiunea arctică, 2011.

- Domnule Schacht, în ce măsură activitatea dvs. de om politic contribuie la ceea ce scrieți și viceversa?
- Eu niciodată nu am fost politician în sens profesional. Totodată, însă, aparțin acelei categorii de scriitori care întotdeauna au fost și sunt angajați în domeniul politic, mai ales în discursul public, iar în perioada între 1968 și 1976, inclusiv, în rezistența politică antitotalitaristă din fosta RDG. Pentru acest angajament, în 1973 eu am fost arestat și condamnat la șapte ani de închisoare. După aproape patru ani petrecuți în detenție am fost eliberat și înainte de termen lăsat să plec în Republica Federală Germană. Ulterior, eu am continuat de acolo lupta mea politică împotriva totalitarismului comunist, dar deja în calitate de scriitor, redactor responsabil și reporter-șef pentru publicațiile „Welt” și „Welt am Sonntag”. Din 1998, ca scriitor liber, locuiesc în Suedia, de unde reușesc, totodată, să particip la dezbateri politice în calitate de cronicar în paginile revistei „Focus”, ale ziarului „Frankfurter Allgemeine Zeitung” și ale altor organe de presă.

- V-ați asumat o poziție de autor angajat al prezentului german. În ce măsură angajamentele intelectualilor germani contează în evoluția lucrurilor din domeniul public?
- Angajarea intelectualilor din Germania și Europa în probleme din sfera publică, la fel ca și tot ce este legat de cultură și spirit, se află sub puternica presiune a capitalismului ce aproape totalitar contribuie la degradarea angajamentelor. După ce totalitarismele vechi au fost din stânga și din dreapta istoric nimicite și moral deligitimizate, acest totalitarism nou încearcă nu doar global să domine lumea prin omogenizarea tuturor relațiilor, dar, încă o dată, să creeze un „om nou”, care, în final, nu ar mai fi o personalitate independentă, ci un modul al producției și al consumului, ce ar putea fi modelat și manipulat conform unor principii economico-matematice. Să dobori această variantă a totalitarismului este incomparabil mai greu decât formele sale din trecut, deoarece el se camuflează nu numai prin asemenea concepte ca drepturile omului și democrația, dar, pentru a ajunge la realizarea propriului scop, folosește și coruperea materială ca formă a manipulării în masă, și doar rareori apelează la violență deschisă.

- Ce atitudine are cititorul german față de problemele totalitarismului sau post-totalitarismului tratate prin prisma literară?
- Un anumit cititor german, în sensul acestei întrebări, nu există. Cărțile ce tratează subiectele legate de destine umane din perioada totalitarismului național-socialist sau comunist se bucură de o atenție destul de intensă și chiar înaltă – e și cazul cărții mele autobiografice Vara de gheață. În căutarea tatălui meu rus, publicată la Editura „Aufbau” în 2011, dar n-aș spune că din aceasta se naște o preocupare exclusiv politică pentru fenomenul politic, ce a determinat aceste destine. Cărțile creează chiar sentimentul de empatie pentru acele figuri, care suferă din cauza istoriei. Dar destul de rar se ajunge la adevăruri cu adevărat politice, ce pot fi, de asemenea, aplicate asupra prezentului, deoarece se crede că totalitarismul ar trebui gândit doar în forma național-socialismului sau a comunismului - ceea ce, desigur, este o viziune foarte îngustă, dacă avem în vedere bazele cultural-antropologice ale acestor fenomene negative.

- Care sunt temele majore ce vă preocupă în literatură?
- În poezie mă preocupă preponderent natura. În proză - relațiile dintre oameni în vremuri de teroare politică, așa cum aceasta s-a arătat în anii ’50 și ’60 sau în perioada schimbărilor radicale de după 1989. În afară de aceasta, încerc să privesc lumea în detaliu, locul, în care se trăiește, cum e, spre exemplu, Suedia. Este vorba despre lucruri particulare care devin tipice, despre duplicitatea vieții în forma ei cotidiană cu totul obișnuită.
În proza și eseistica mea, deja de la începutul experienței mele de scris, de la sfârșitul anilor ’60, mă preocupă ceea ce încercăm să surprindem istoric, concret prin noțiunea de totalitarism. Culegerile mele de povestiri Concerte Brandenburg. Șase povestiri despre un om (DVA, 1989) sau Trădarea. Lumea s-a sucit (Transit Verlag, Berlin, 2001) se axează pe teroarea și viața cotidiană în cea de-a doua, deci acea comunistă, dictatură germană. La fel de puternic influențat de reflecții asupra acestui fenomen este și volumul meu de eseuri Conștiința este putere (Piper, 1992). La modul exclusiv, acestei teme am dedicat cărțile mele Protocoale din Hohenecker. Declarațiile cu privire la istoria de persecuție politică a femeilor în RDG, (Ammann 1984, Forum Verlag), dar și cartea deja menționată Vara de gheață. În căutarea tatălui meu rus. Deja am început să lucrez la primul meu roman, acțiunea în care se desfășoară preponderent în anul revoluționar 1989/90. Pe fundalul acelor evenimente istorice violente se povestește o istorie de dragoste, titlul cărții fiind Notre Dame. Romanul trebuie să apară aproximativ în 2014, probabil la Editura „Aufbau”. În aceste zile, în sfârșit, la Editura „Matthes & Seitz” din Berlin au apărut jurnalele mele Despre ninsoare și istorie. Notițe 1983-2011, în care totalitarismul este reflectat nu doar ca un fenomen istoric, ci preponderent ca o amenințare continuă.

- Ce autori preferați aveți?
- Sunt mulți scriitori din Europa, America Latină sau Asia pe care îi apreciez enorm. Deosebit de mult însă îmi plac scriitorii francezi Albert Camus și Michel Butor, rușii Anton Cehov, Ivan Turgheniev, Ivan Bunin, Aleksandr Soljenițîn și V. Șalamov, japonezii Yasunari Kawabata, Yukio Mishima și Hiromi Kawakami, norvegianul Knut Hamsun, suedezii August Strindberg și Thomas Tranströmer, danezul Hermann Bang, italienii Cesare Pavese și Elio Vittorini. În sfârșit, din autorii germani prefer mai ales pe Uwe Johnson, Peter Weiss, Hermann Lenz, Undine Gruenter, Georg Trakl și Peter Huchel; dar, de asemenea, autori încă în viață, cum ar fi Ilma Rakusa sau Hartmut Lange.

- Ce autori germani contemporani considerați reprezentativi pentru procesul literar german actual?
- Cred că deja au trecut timpurile când anumiți autori au fost priviți ca fiind reprezentativi pentru literatura germană actuală, așa cum acest lucru încă a mai fost valabil în anii ’60 pentru Heirich Böll, Günter Grass, Siegfried Lenz, Martin Walser, Uwe Johnson sau Christa Wolf. Totuși, în lumea literară și în foiletoane există cercuri care preferă sau evidențiază pe anumiți autori. Dar acestea sunt mai degrabă fenomene de grup ce se reprezintă doar pe sine însuși.

- Ce autori de limbă română cunoașteți și considerați că ar fi interesanți pentru publicul german?
- Din clasici: Panait Istrati. Apoi, Paul Goma sau Ștefan Bănulescu. Din autori mai contemporani: Nora Iuga, Mircea Dinescu și Mircea Cărtărescu.

- Vă mulțumesc mult, domnule Schacht.

„Timpul”,19 mai 2012