agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-07-16 | [This text should be read in romana] | Romanul „Dezonoare”, de J. M. Coetzee, a câștigat în 1999 Booker Prize, în 2000 Commonwealth Writer’s Prize și a fost ecranizat în 2008 de Steve Jacobs, cu John Malkovitch în rolul principal. Profesorul universitar de comunicare, David Lurie, are cincizeci de ani, este divorțat și are la activ numeroase aventuri cu femei de moravuri ușoare. Totul culminează cu relația lui cu o studentă, Melanie Isaacs, după care va fi vizitat de un prieten gelos și va primi o reclamație la rectorat, privind un abuz sexual asupra unei studente. Părinții fetei îl anunță că fata, marcată de eveniment, intenționează să părăsească universitatea. În fața unei comisii de anchetă, profesorul David Lurie se apără cu stângăcie și timiditate, își recunoaște întreaga vină, însă nu vrea cu nici un preț să-și ceară scuze și să primească o consiliere. În fața atitudinii lui refractare, comisia va hotărî chiar eliminarea lui din facultate. Răvășit, cu gândurile spulberate, David Lurie se retrage la ferma fiicei sale din a doua căsătorie, Lucy. Aceasta s-a retras la țară și îngrijește câini pentru perioada când stăpânii lor nu sunt disponibili. Deși nu este făcut pentru viața la țară, David Lurie încearcă să se adapteze și chiar își face prieteni noi: Petrus, Bev Shaw. Când lucrurile par să meargă pe un făgaș normal, ferma este călcată de trei hoți, care fură obiecte din casă, împușcă câinii și o violează pe Lucy. Aceasta nu reclamă la poliție decât pentru a primi asigurarea și, când află că este însărcinată în urma violului, ia hotărârea să păstreze copilul. David Lurie întreprinde o călătorie până la familia Melaniei Isaacs, unde este primit bine. După care se întoarce la ferma lui Lucy, în societatea acesteia. Romanul se remarcă printr-un stil curat, nervos și limpede, prin liniaritatea acțiunii și prin finețea psihologică a urmăririi personajului principal, David Lurie.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy