Zilele trecute, am avut ocazia să-i fac o vizită scriitorului Gheorghe Cutasevici, mărturisea Gheorghe Budeanu în 2012. În 2014, vara am fost și eu la el în vizită, dar n-am scris nimic despre aseasta. Rezultatul a fost unul minor. Am scos o carte la editura lui Cutasevici. Dar cine-i Cutasevici?
Generațiile mai tinere îl cunosc puțin sau chiar deloc, deoarece, pe parcursul mai multor ani, responsabili ai regimului sovietic, dar și colegi care dirijau procesul literar s-au străduit ca numele lui să rămână în anonimat. El a fost învinuit că, în cartea sa de debut „Hora luminii” a „plasat” o diversiune ideologică, o „bombă” care nu putea să nu explodeze - poemul „Patria în freamăt verde”, unde, pe orizontală și de două ori pe verticală, dar mai ales în ultima poezie, intitulată „Asta-i Patria, etern cuvânt”, se putea citi, în acrostih, din literele inițiale ale versurilor, cuvântul ROMÎNIA. Era anul 1980.

Am certitudinea că nu voi reuși să-l felicit cu ocazia zilei de naștere care e chiar mîine 21 decembrie.
Cineva măcar de ar reuși să-l felicite, fiidcă eu acum...
Dun
Niște sate nistrene:
Telița, Speia, Socola...
Toate niște sate nistrene.
Azi ele nu-s centre de căpitănii.

Alte roluri au pe malul de râu
Iar mai demult – unele au fost
Centre de căpitănie:
Speia, Rezina sau Jora,
Căpitănie la Solonceni, Verejeni, Criuleni...
Dar, cea mai de sud,
A fost touși ... Speia.

Azi pe acolo au mai rămas –
Doar niște pietre-n hotar la mărgioară,
Pietre, dar nu și perle,
Ca-n anii treizeci-patruzeci.

Și pe niște pietre se poate scrie cuvântul: ROMÂNIA.
Pentru care a suferit Gheorghe Cutasevici,
pentru care mai au și alți oameni de suferit:
Din așa sate nistrene cum ar fi de pildă Telița. Un sat din estul raionului Anenii Noi, (2014), pe malul drept al Nistrului, puțin mai la vale de o cotitura impresionantă a fluviului în apropierea satelor Speia pe malul drept și Speia de pe malul stîng al Nistrului. (A se vedea vol. 12, pag. 484 – 498 Localitățile Republicii Moldova,(2013) cu latitudinea nordică 46.9569 și longitudinea estică de 29.3038 grade. Se află la o altitudine de circa 57 metri deasupra nivelului mării. Se învecinează și cu satul Roșcani din acelaș raion Anenii Noi (vol. 11,LRM pag. 309) și Speia (vol.12 LRM, pag. 484). ESM menționează că satul a fost sediul kolhozului în numele lui Gr. I Kotovski , fiind specializat în creșterea cerealelor, viticultură, pomicultură, în creșterea animalelor și legumicultură. Despre Telița nu s-a prea scris regulat în revistele și ziarele vremii. S-a scris doar sporadic.
Am găsit o relatare despre sfințirea bisericii din satul Telița, Anenii Noi, semnată de preotul V. Goreanu la 30 noiembrie 1999. În relatare nu se spune aproape nimic despre satul care n-a avut biserică după cel de-al Doilea Război Mondial până la redeschidere în anul 1999. Preotul paroh de atunci aducea mulțumiri conducerii comunei Speia, în special d-lui Alexandru Snegur care a ajutat la reparația și amenajarea ei. Prima relatare referitor la biserica din sat datează din anul 1805 cu denumirea Apucmpamurov. Clădirea bisericii era din lemn. Era neîncăpătoare ca să nu spunem strîmtă și în o stare deplorabilă: icoanele erau foarte vechi, iar din cărțile bisericiești lipseau capitole întregi ca oxnexul și ceaslovul. Trudî Bessarabscoi gubernskoi arhivnoi comissii. (Tom/vol. nr.3. Chișinău, 1907, f. 151). Analizînd cele expuse conchidem că biserica, probabil că activa încă de vreo cîțiva ani mai înainte de 1805.
Dacă cercetăm istoria de secole a localității aflăm că ea este învăluită în mistere, deși data atestării evocată de Vladimir Nicu și de către Anatol Eremia ne duce în trecutul îndepărtat și nebulos. Mai tîrziu noi constatăm că satul dat a fost și o localitate de frunte în voloste, fiindcă centrul de voloste era chiar în Telița și în componența căreia intrau satele Gura Bîcului, Roșcani, cît și alte localități. Satul dat este mai vechi decît Speia, vol.12 și decît alte localități de pe malul Nistrului din cursul inferior. Deocamdată despre această localitate încă nu a fost publicată nici o carte, dar o lucrare de investigare a istoriei a fost făcută de un absolvent al Facultății de istorie. Cu regret, din această lucrare noi nu putem să prezentăm adevărata istorie seculară a satului. Cert este că satul a existat în ciuda tuturor greutăților. Nu credem că legendele pe care le spun unii au cît de cît un grăunte de adevăr, însă, dacă au ceva frumos în ele le menționăm. În una din legende se spune că ar fi existat un tei frumos la umbra căruia se făceau hore. O tînără dansatoare a fost numită teița, fiind comparată cu teiul frumos. Fără altrerația literelor oamenii au început să-i spună Teița și localității de pe malul Nistrului, însă de la o vreme ei i-au zis Telița în loc de Teița. Documentele vechi în care pentru prima dată este atestat toponimul dat nu sunt deocamdată bine precizate. Din cele mai vechi vremuri telițenii se ocupau cu creșterea vitelor, a cailor, dar și a vacilor, oilor. Avînd condiții prielnice pentru legumărit s-au îndeletnicit și cu legumicultura, pomicultura, deși dealurile mai aproape toate erau acoperite cu păduri și doar în valea Nistrului erau locuri bune de semănat și de cultivat culturi agricole. Locurile au fost de multe ori pustiite de cotropitorii care năvăleau mereu de peste Nistru sau din partea din vale a rîului. Din aceste considerente satul mereu și-a schimbat vatra. Băștinașii au început să-și edifice case mai spre apus, adică aproximativ pe locul unde se află satul și în zilele noastre.
Oamenii din această localitate mai practicau pescuitul în rîul Nistru, o îndeletnicire care îi aproviziunau pe mulți cu pește pentru alimentație și pentru schimb comercial. Recensămintele efectuate după răpirea Basarabiei mărturisesc despre evoluția populației satului. Conform recensământului populației din anul 1817 în Telița erau 46 de gospodării. În sat locuia un preot și un dascăl cu familiile lor, 50 bărbați, 48 femei, 68 băieți, 45 fete și doi burlaci. Satul și moșia aparținea generalului Ilie Catargi, unul din numeroasa familie Catargi din acea perioadă. În registrul de spovedanie și împărtășanie al parohiei ortodoxe Sfîntul Arhanghel Mihail din localitate, anul 1819, confirmat de către preotul Grigore Puiu și dascălul Vasile Budescu au fost înregistrate 53 de familii care alcătuiau o populație de 215 persoane (121 bărbați și 94 femei). Din cele 32 nume de familie care alcătuiau populația de atunci în prezent în Telița s-au păstrat următoarele: Burca, Chiperu, Clichici, Cranga, Jacotă, Grajdean, Frunză, Rotaru, Sîrbu și Sterpu.
În timpul de față cele mai răspândite nume de famile sunt: Bobrov, Chelimenciuc, Chicot, Sîrbu, Grajdean, Botnari (ANRM, F. 112, inv.2, dos. 4 (III)).
În anul 1859 populația localității s-a amajorat cu 75 de persoane, 39 bărbați și 36 femei, care reprezentau 17 familii cu următoarele nume: Chicot – 5 familii, Bobrov – 2, Chelimenciuc – 2, și cîte una de Crăcan, Lebedev, Leagun, Nichitin, Notulea, Mitriciuc, Zagorodnîi și Vasilenko. (ANRM, F. 134, inv.2 dos. 207 (II)). Din anul 1834 și pînă în anii 20 ai secolului XX Telița este centru de volodte (plasă), un fel de centru raional de astăzi, aici veneau cu anumite probleme țărani tocmai din Delacău, Cobusca, Roșcana, Speia și Șerpeni. Intra în componența volostei și Gura Bîcului și Varnița. Deci, odată Telița era ce era! Dacă ne teleportăm direct la mijlocul sec. XX și deschidem Catalogul victimilor totalitarismului comunist cât și Cartea Memoriei vom vedea că ele ne mărturisesc că multe nume de familie din această localitate începând cu Alexei Crangă și terminând cu Volos și Voloșenco au fost victimizate. Unele persoane au fost trimise, deportate tocmai în lagărele regiunii Krasnoiarsk, Federația Rusă, alții în regiunile Omsk și Tiumeni. Astfel aflăm că Zaharia Cornoglub (Cornoglub - corect), născut în anul 1899 în Transnistria a fost condamnat la 8 ani de detenție în lagărul din Krasnoiarsk numai pentru faptul că a fost membru al Partidului Național Țărănesc. Alte victime: Sîrbu Simion născut în 1896, Sîrbu Sofia, soția lui născută în 1900, fiul Andrei, Voloșenco Fevronia, Voloșenco Vasile, Chicot Marcu și alții au înfundat Siberia pe nedrept. (A se vedea Cartea Memoriei vol. 1, din 1999).
Nu au fost indicați în Cartea Memoriei Lauosi Moisei David (componența familiei - 8 persoane), Burca Constantin Ion, 5 persoane, Leagun Pavel Iacob – 3 persoane, frații Leagun Serghei Nazaria și Leagun Mihail Nazaria, Raileanu Cristofor și Nichitiu Iacob. Din detenție au revenit Cornogolub Zaharia cu soția Irina, Voloșenco Fevronia și Nichitiu Iacob. Apropo, ultimul, Iacob Nichitiu, fiind invalid din copilărie a activat între anii 1914 – 1944 în calitate de casier, contabil și notar în primăria Telița, iar după „eliberare„ – socototor la ferma de vite a gospodăriei agricole din sat.
Altă carte importantă ne mărturisește pe două pagini întregi despre persoanele, sută la sută bărbați tineri, care și-au pierdut viața în luptele rușilor din anii celui de-al doilea război mondial, dezlănțuit și alimentat de două persoanje negative: Hitler și Stalin. Numele bărbaților decedați din localitatea Telița: BADAȘCO Vladimir Petru, anul nașterii 1912, anul și ziua decedării 27. 04. 1945, BERNEVEC Macarie Iustin (1915- 1945), Bobrov Ilie Ion, Bobrov Petru Grigore, Botnaru Gheorghe Tudor, născut în a. 1920, decedat pe data de 3 februarie 1945 în Polonia, Brînză Alexei Iacob (1918 – 1945), Burca Mihail, Burca Petru Trofim, Burca Ștefan Eudochim, Calmîc Chiril Cozma (1916 – 1945), Canja Maxim Ion (1918 – 1945), Chiperi Timofei Vasile, Celimenciuc Anton Nistor, Colibaș Isidor Vasile, Cornei Andrei Ion, Crăcan Rodion Eremia (1924 – 1945), decedat 05. 05. 1945 în Germania, când războiul aproape că se terminase, Demian Petru Dumitru (1921 – 1945), Fricățel Nichita David, Frunze Alexandru Trofim, Frunze Ion Petru (1926 – 1945). Lista este continuată pe a doua pagină cu numele de familie Grajdian Roman Eudochim, Cornoglub Eftimie Nichita (1912 – 1945), Leagun Anton Ion (1915 – 1945), Leagun Nicolae Mihail, născut în 1918, decedat la 29. 04. 1945 în Austria, Leagun Vasile Mihail, Lebădă Ilarion Gheorghe (1923 – 1945), LOZAN Vasile Tudor (1913 – 1945), Morari Onofrei Ion (1913 – 1945), Nichitin Chiril Pavel, Nosulea Tudor Dumitru (1914 – 1945), Ostap Marcu Savelie, Ostap Spiridon Onisim, Platon Vasile Mefodie, Sîrbu Afanasie Abram (1912 – 1945), Sterpu Alexandru Tudor a. n. 1914, decedat la 18. 06. 1944 în Moldova. Iar Sterpu Nicolae Iustin, a decedat la 10 februarie în Germania, Starenco Iacob Profirie (1918 – 1945), Volkov Ion Terentie, Volkov Tudor Terentie (1922 – 1945), Zagorodnîi Nicolae, Zanoci Gavril Petru, ZANOCI Ion Petru ( 1925 – 1945) care pare-se sunt doi frați și Zanoci Nicolae Teodosie, decedat în același an – 1945 la 02. 05. 1945 în Germania. Iată cum arată una din informațiile venite de pe front. ”1943, aprilie, ziua a 15-a. Din centrul de instruire nr. 5 Sarata către primăria comunei Telița, jud. Tighina.
Cu onoare vă aducem la cunoștință că soladatul Denisenco Teodor, n. 1929, fiul lui Andrei și al Anei din comuna Telița, jud. Tighina la 5 februarie 1943 a fost dat dispărut în luptele de la Cotul Donului care au avut loc între 20-30 noiembrie 1942. Pînă se va stabili dacă este mort, rănit sau făcut prizonier urmează a plăti mai departe ajutorul familiar pînă la clarificarea definitivă a situației.” Semnatar: locotenent-colonelul Ionescu Ioan. (ANRM, F. 112, inv.1, dos.7416). Familia lui n-a mai primit alte vești despre soarta lui Denisenco Teodor. Referitor la cele expuse își amintește fiica Elena, bazîndu-se pe destăinuirile mamei sale Eufrosinia.
Notăm că și la acțiunile militare din Afganistan au participat cîțiva săteni: sergenții Botnari Oleg Anton, născut la 12. 03. 1966 care s-a aflat pe front în perioada de la 30.10. 1984 pînă la 24. 04. 1986, Cobușcean Igor Eugen, n. 28.02. 1967 și aflat pe front de la 08.10. 1985 pînă la 11.11. 1987 în unitatea nr.48575, Cranga Alexei Gheorghe, n. 15.03. 1965 și înrolat de la 08. 04. 1984 pînă pe 21. 10. 1985, ostașii: Bobrov Constantin Taras, n. 14. 05. 1969 s-a aflat în perioada de la 11. 11. 1987 pînă-n 15.01. 1989 în acelaș război străin pămînturilor noastre, Frunza Dumitru Alexandru n. 1968, Leagun Vladimir Sergiu, n. 1966, Lebedi Ion Zaharia, n. 1960, Lozan Vasile Grigore, n. 24. 12. 1965, care la fel a fost la un război al străinilor în perioada de la 12. 04.1984 pînă-n mai 1986.
În conflictul armat pentru apărarea integrității și independenții Republicii Moldova au participat: plutonierii; Burca Vladimir Ion și Volcov Tudor Serghei, sergentul superior – Botnari Veaceslav Ștefan, sergenții; Cobușcean Igor Eugen, Sîrbu Boris Mihail, Sârbu Ștefan Alexandru și Juravschi Savelii Nicolae, efreitorii Antoci Sava Iacob, Grajdean Vasile Ion și Ceban Oleg Serghei, ostașii; Bobrov Mihail N., Bobrov Valentin G., Gavrilan Ion F., Dorița Serghei G., Lungu Igor, Ostaș Iurie, Frunza Dumitru, Frunza Oleg, Nichitiu Victor, Rotari Alexei, Cimacenco Vasile, Juravschi Feodor, Lebedi Ion și marinarul Dugan Iacob Ion. În această confruntare au particiapt și sergenții Josan Iurie C., Prodan Vasile Ion, ostașii Brezițchi Alexandru Ion, Cojocari Ștefan T., Pîslari Vasile B., Focșa Valentin și marianrul Ipate Dumitru L., originari din alte localități, dar care în prezent locuiesc în satul Telița.
Mulți dintre ei au fost răniți, ciuruiți de gloanțe. Cuvinte deosebite de recunoștință merită domnul Grigore BADAȘCU, mutilat în acel măcel militar. Pentru vitejie în lupte Gr. Badașcu a fost decorat cu Ordinul ”Crucea Memoriei”, (2003), cu insigna ”Vulturul de Aur” (2005), Crucea pentru merit (2005), cu diploma și titlul de membru de Onoare pentru contribuție deosebită în activitatea de cinstire a Eroilor și Martirilor care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune și înfăptuirea marelor idealuri ale Neamului Românesc. Toate din anul 2005, din București și aproape nimic din Chișinău în acești ultimi ani.Notăm că în anul 1992 Grigore Bădașcu avea 35 de ani și locuia la Telița. A participat la război. Azi, în vîrstă de 55 de ani mai are vigoare și forță, dar îi lipsește o mînă și un picior!. Și mîine, dacă ar fi necesar, ar lupta doar cu o mîină, ca dacul dintr-o veche legendă repovestită de Aurelian Silvestru.
Ca și în alte sate în perioada sovietică satul a avut zile și bune și rele. Despre cele rele s-a uitat, cele bune abia dacă mai rezistă prin careva confirmari. Se știe că colhozul de odinioară a fost transformat într-un sovhoz, adică într-o gospodărie a statului și a fost oferită asociației raionale Moldvinprom. Directorul ei era Efim Ursu, iar începînd din 1996 în funcția de director a fost numit Ștefan Berzan, care a condus gospodăria pînă în anul 1989. Pe atunci a fost construită o grădiniță pentru copii cu 160 de locuri, o stație de purificare a apei și clădirea actuală a primăriei. Gimnaziul Telița în actuala lui clădire este din 1964. Inițial era prevăzut pentru aproape 400 de elevi. Dar cu timpul numărul elevilor a scăzut. Din bani americani incinta gimnaziului a fost reparată, bine amenajată și asigurată cu încălzire autonomă. Însă istoria școlii este mult mai veche, grație faptului că satul a fost centru de voloste și practic prima școală din sat a apărut încă în secolul 19, spune actuala directoare doamna Nadejda Chelemenciuc. Astăzi noi abia de avem 185 de elevi, notează ea cu tristețe. În gimaziu activează 20 de profesori, avem un bucătar, un grădinar și un mic persoanl tehnic. Apropo, prima școală din localitate a fost una parohială și a început să funcționeze de la 7 septembrie 1861, fiind frecventată în toamna acelui an doar de 9 băieți pe care îi instruia diaconul Vasile Budescu. (ANRM, F. 65, inv.I, dos.4.p.72). Am făcut aceste precizări în eventualitatea dacă cineva se va interesa despre istoria școlii să găsească mai repede sursa citată de noi.

Grădința de copii(din localitate) este o continuare a gimnaziului după reparație și după optimizare. Cel mai numeros colectiv de muncă este în SRL Teliagro, avîndu-ul în calitate de director pe Constantin Lungu.
Din anul 1980 satul este gazificat, combustibilul albastru ajungînd în 302 case, la gimnaziu, primărie, oficiul medicilor de familie și în alte localuri. De apă potabilă prin apeduct beneficiază 301 case. Administrația publică locală depune eforturi considerabile pentru a amenaja satul. În anul 2004 primăria a obținut finanțare de la Fondul Ecologic Național în sumă de 50000.00 lei. Și în prezent primăria beneficiază de o susținere substanțială din partea Guvenului Republicii Moldova. Asa 400 mii lei au fost alocați pentru reconstruirea grădiniței, la care i s-a scimbat ferestrele, ușile. La fel satul se bucură de un suport din partea Guvernului Republicii Moldova și al Biroului pentru reintegrare ( 300 mii lei). Cum au fost cheluiți aacești bani este altă poveste. Faptul e că ceva se vede la suprafață; garduri noi în jurul instituției de învățămînt și a instituției preșcolare, drumul asfaltat din centrul satului, în rest satul este cufundat în sărăcie, mai ales oamenii care nu au un loc stabil de muncă.
Bogăția cea mai mare a satului Telița o contituie nu numai bunurile materiale, ci oamenii care s-au născut pe loc, au crescut și continuă să activeze în localitate și în capitală. Printre aceștia sunt pedagogii: Xenia Cranga, Raisa Chicot, Gheorghe Botnaru, Xenia Avdahov, Elena Pavalachi, Lidia Moraru, Xenia Netida, Raisa Mîrzenco, Raisa Bobrov, Claudia Burcă și Nadejda Chelimenciuc. Menționăm și inginerii Ion Sîrbu, Valeriu Zanosi, Petru Sîrbu, Mihail Zagorodnîi, Igor Fricațel, Chelimenciuc Petru, Nicolae Lebedi și Serghei Bernevec.
Un cuvințel aparte avem de spus despre Corina Chelimenciuc, din familia actualului director al gimnaziului Telița.
Nascută la 6 martie 1983 în Telița, Anenii Noi în prezent face studii de doctorat la UTM, fiind și cadru didactic la Facultatea de Energetică și Inginerie Electrică. Are peste 17 lucrări științifice și didactice publicate. Din anul 2014 a devenit prodecan la Facultatea Energetică și Inginerie Electrică.
În decembrie 2016 ea poate fi felicitată pentru că...
La 28 noiembrie și-a susținut teza de doctor în științe tehnice.
Tot din satul Telița au ieșit: Nicolae I. Bobrov, medic anesteziolog la Centrul Mamei și Copilului, Mihail Zagorodnîi, directorul firmei ECO –lux, care produce și montează utilaj frigorific și de ventilare și condiționare a aerului, Bernevec Oleg, Angela Șipitca, medic care tratează oamenii satului dat.
Sat mic de pe malul cel mare al Nistrului.
În una din zilele de iarnă găsesc volumul intitulat: Vertiujeni un sat din valea Nistrului, autor Dinu Poștarencu, Chișinău, 2013. Cunosc un om din acest sat - Ion Inculeț sau Nelu, deși Nelu este bunelu...
Mă conving că e o carte ca multe altele despre localități. E tipărită pe foi de calitate, are poze color, istorisiri, mărturisiri etc., etc. Este luat în vizor și omul Nelu Gh. Inculeț, care a văzut lumina zilei la 6 iunie 1947, deja după război și pe timp de foamete, de mare ananghie pentru românii din Basarabia. Dar, în pofida vitregiilor Ion ajunge să facă studii la Universitatea Agrară din Chișinău, să desfășoare o muncă de agronom apoi și de președinte al colhozului, să fie consultant local al Agenției ACSA și... să scrie versuri. Despre copilărie, dragoste, plopul singuratic, casă părintească. Și despre dor.
Ei, aici cu dorul, fac o pauză, fiindcă și mie îmi este dor și dumneavoastră stimate...
Cititor de limbă română de pretutindeni!
La satele nistrene voi mai reveni, inclusiv și la satul lui domnul Nelu sau mai bine zis, că așa îmi pare că e mai bine - la domnul Ion Inculeț și la alții voi reveni. Căci se merită.